Adoptaţi sau abandonaţi pe viaţă

Peste 200 de persoane au participat sâmbătă la Conferinţa internaţională „Abandoned for life”, eveniment organizat la Braşov de un grup de tineri adoptaţi internaţional, împreună cu Asociaţia Catharsis. Manifestarea a adunat tineri care au părăsit casele de copii înainte sau după împlinirea vârstei de 18 ani, asistenţi maternali, psihologi, asistenţi sociali, ONG -uri braşovene (Copii abandonaţi, Samariteanul Milos, Un pas spre Viitor), reprezentanţi ai Biserici Baptiste, voluntari din Suedia şi Filipine sau reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov (Gheorghe Durnă, director). Cu toţii au ascultat poveşti triste despre copilăria petrecută în orfelinatele româneşti, înainte şi după revoluţia din 1989 dar şi poveşti foarte frumoase despre modul în care adopţia internaţională le-a schimbat viaţa. „Vocea caldă, privirea senină, exprimarea clară şi concisă sunt doar căteva dintre aspectele care ne-au atras atenţia. Rănd pe rănd, tinerii veniţi de la marginea pământului în semn de solidaritate cu copiii abandonaţi pentru care nu se pot identifica familii de adopţie natională, ne-au cucerit”, ne-a declarat Azota Popescu, preşedintele Asociaţiei Catharsis Braşov. Conferinţa a adus faţă în faţă destine pornite din acelaşi punct însă ajunse în situaţii diametral opuse. Astfel, cazul lui Izidor Ruckel (35 de ani), intens mediatizat în ultimele zile, dar şi în urmă cu peste 20 de ani, este unul fericit. „Am fost abandonat la 6 luni, după ce părinţii mei au aflat că este ceva în neregulă cu piciorul meu. Am fost însă unul dintre orfanii norocoşi. În 1991 am fost adooptat de un cuplu american. A fost nevoie de timp să mă obişnuiesc cu faptul că aveam o familie permanentă şi o casă adevărată. Nu eram obişnuit să fiu departe de ceilalţi copii cu care crescusem, să am mâncare bună la fiecare masă sau profesori care credeau în mine şi în potenţialul meu”, povesteşte Izidor momentul în care a scăpat de la orfelinatul din Sighetu Marmaţiei, „Casa Irecuperabililor”, aşa cum era numit locul în anii ’90. Acum are 35 de ani şi este manager în Denver, Colorado, SUA. Împreună cu un al tânăr căruia destinul i-a zâmbit, Alexander Kuch, a venit în România să încerce să-i ajute pe orfanii din orfelinate pentru ca soarta lor să nu se mai repete. Alexander a fost adoptat la doar 22 de luni, la Cluj Napoca, de o familie din Germania, cu care ulterior s-a mutat în Noua Zeelandă. Împreună, susţin ONG-urile din România care doresc schimbarea legii privind adopţiile internaţionale. „Copiii abandonaţi în instituţii, mai ales cei cu nevoi speciale, au fost mutaţi din loc în loc şi sunt condamnaţi la o viaţă în infern. Înţeleg unele dintre motivele pentru care adopţiile internaţionale au fost închise, însă cred că a fost cel mai stupid lucru care putea fi făcut. Când interdicţia a devenit lege, în 2004, peste 2.000 de potenţiali părinţi se aflau în procesul de adopţie al copiilor români. Copiii care nu au fost adoptaţi internaţional sunt acum dependenţi de ajutor social, unii au plătit chiar cu preţul vieţii iar alţii vor continua să facă acest lucru”, a explicat Izidor motivele pentru care periodic revine în România, ţară cu aproximativ 70.000 de orfani.

„Mi-e frică şi de umbra mea”
Din acelaşi loc al groazei din care a plecat Izidor, provine şi Ștefan Rostaş (foto), un bărbat de 40 de ani care acum îşi face veacul prin Braşov. Blestemul „irecuperabililor” l-a urmărit toată viaţa. Până la 18 ani a simţit zi de zi foame, spaimă, frică de urlete şi bătăi, nepăsarea celor din jur şi teroarea comunismului. „Era frig, iar cei mari ne obligau să dansăm ascultând muzică la pick-up. Dacă nu dansam cum vroiau ei, mâncam o bătaie soră cu moartea. Mă întreb mereu ce vină am să trăiesc cu frica în sân. Mi-e frică şi de umbra mea”, povesteşte Ștefan. Prima lui casă, vreo 3 ani şi jumătate, a fost Gara Braşov. Trăia din cerşit şi cu punga de aurolac în mână. Împrenă cu alţi oameni ai străzii, a găsit „Ministerul”, o casă parasite unde se adăpostesc, însă unde, de multe ori, este mai frig decât afară. A mai lucrat, însă majoritatea angajatorilor îl trimit la plimbare atunci când îi aud povestea. S-a gândit să îşi caute mama, însă nu ştie unde. „Știu doar că m-am născut la Baia Mare, iar dacă ea nu m-a căutat niciodată până acum...?! Mă întreb zi de zi «Unde eşti, mamă? De ce m-ai lăsat să ajung aici?»”, suspină Ștefan, ajuns la 40 de ani şi privind la Izidor, fostul coleg de suferinţă, căruia destinul i-a surâs şi care acum încearcă să îi ajute pe cei ca el.

Proiect de lege în analiza Parlamentului
Azota Popescu (foto) a explicat că în acest moment un proiect pentru modificarea Legii Adopţiilor se află în analiză la Camera Deputaţilor, după ce a fost respins de două comisii de specialitate, cea juridică şi cea de muncă. Preşedintele Catharsis a mai explicat că s-a cerut un punct de vedere şi Autorităţii pentru Protecţia Copilului, care a răspuns că a depus un alt proiect de act normativ, aflat în acest moment pe masa Guvernului Tinerii adoptaţi care au participat sâmbătă la conferinţă îi vor trimite o scrisoare şi preşedintelul României, Klaus Iohannis, prin care îi vor cere să se implice în problema deblocării adopţiilor internaţionale. Între punctele susţinute de către cei de la Catharsis se numără reducerea termenului de la care un copil poate fi declarat adoptabil, de la 2 ani de la naştere, la 45 de zile de la data naşterii, daca mama naturală este de acord îl dea spre adopţie, precum şi eliminarea prevederilor potrivit cărora încuviinţarea pentru adopţie trebuie dată înclusiv de unchi sau mătuşi.

Tinerii adoptaţi din România, reîntorşi sâmbătă la Braşov
- Izidor Ruckel adoptat în anul 1991 din Sighetul Marmaţiei în America
- Veronica Iuliana Clark adoptată în anul 1996 din Ramnicul Sarat în Americ
- Alex Kuch adoptat în anul 1997 din Cluj în Germania
- Garret Jones adoptat în anul 1990 în Canada