Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 12 februarie 2026
După o perioadă în care „s-a ţinut deoparte” Szenner Zoltan a răspuns acuzelor unei asociaţii
După câţiva ani care nu răspuns acuzelor lansate de ASUM Braşov, Szenner Zoltan, administrator public al judeţului Braşov şi preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare ISO Mediu (ADI ISO Mediu) Braşov a ieşit la „contra-atac”.
„Nu se dau în lături de la nimic”
„ASUM - sau Asociaţia pentru Siguranţă Urbană şi Mediere - este o asociaţie care se doreşte a fi respectabilă. Au o activitate variată, mediatizează cazurile legate de abuzurile împotriva copiilor, semnalează cazuri de depozitări ilegale de deşeuri, publică pe pagina lor interviuri cu diverse personalităţi locale etc. Când însă vine vorba de SMID (Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor, n.r.) şi de rezolvarea problemei gestionării deşeurilor prin realizarea unor investiţii din fonduri europene şi nu prin investiţii private, se schimbă foaia. Parcă nu mai este aceeaşi asociaţie. Nu se dau în lături de la nimic. Fac nişte mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea şi difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoştinţa şi acordul celor care apar în ele. Ei afirmă în mod repetat că - noi vrem SMID dar… - dar dacă e să citez un subtitlu dintr-un articol al ASUM, nu prea pare: «SMID Braşov - un proiect întârziat, nefuncţional, cu abordări «discutabile» folosit ca scuză pentru blocarea pieţei pentru unii, deschiderea uşilor pentru alţii!». Dacă e să fiu vinovat de ceva, este că permanent am pus interesul public al celor peste 600.000 de braşoveni care ar beneficia de un sistem de gestionare performant, realizat din fonduri europene, deasupra intereselor private care voiau să facă diverse investiţii punctuale care nu ar fi rezolvat problema”, a scris reprezentantul Consiliului Judeţean Braşov pe reţelele de socializare.
Vicepreşedintele ASUM, avocat contractat de ADI ISO Mediu Braşov
Printre altele, Szenner Zoltan a precizat că Alexandru Goga, avocat, vicepreşedintele ASUM, a avut de câştigat dintr-o colaborare cu ADI ISO Mediu Braşov. „După ce am fost ales în funcţia de preşedinte al ADI ISO Mediu, la sfârşitul anului 2024, am cerut detalii asupra acţiunilor în instanţă aflate în curs la ADI, pentru că auzisem că asociaţia a pierdut mai multe procese cu o fostă directoare şi a trebuit sa plătească despăgubiri foarte mari. Am aflat că ADI ISO Mediu avea contracte cu 3 avocaţi, iar cheltuielile cu plata serviciilor juridice erau considerabile. Unul dintre avocaţi era domnul Goga, care în câteva luni din 2024 şi de la începutul anului 2025, a încasat de la ADI ISO Mediu aproximativ 69.000 lei pe diverse contracte de prestări servicii juridice. În urma acestor informări şi a discuţiilor pe care le-am avut cu fiecare dintre avocaţi, am considerat că nu e normal să plătim trei avocaţi şi totuşi să pierdem procesele, mai bine să avem unul sau doi, dar aceia să fie competenţi pe probleme legate de resurse umane şi gestionarea deşeurilor, problemele de care ne loveam cel mai des. M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu şi am hotărât că vom renunţa la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu ştiam că dl. Goga era vicepreşedintele ASUM- mare greşeală”, a continuat Szenner Zoltan.
Centrele de aport voluntar, o altă problemă
Un alt caz descris de Szenner Zoltan a fost legat de proiectele centrelor de aport voluntar pe care asociaţia trebuie să le realizeze. „Am aflat că la ADI ISO Mediu au fost semnate, prin achiziţie directă, 3 contracte de prestări servicii cu societatea AD Palantir SRL, legate de proiectele Centrelor de Aport Voluntar derulate de ADI ISO Mediu. Nu eu am semnat aceste contracte, am aflat de ele ulterior. Contracte pe bani frumoşi în care societatea se obliga să pună la dispoziţie diverşi experţi absolut necesari pentru buna desfăşurare a contractului. Mai multe nu pot să vă zic pentru că în contractul respectiv a fost adăugată o clauză de confidenţialitate.
Eu nu ştiam nimic despre firma aceasta, dar în momentul în care am făcut o minimă cercetare, am descoperit că în anul 2024 societatea AD Palantir a avut 0 (zero) cifră de afaceri şi 0 (zero) angajaţi. Am cerut detalii despre stadiul proiectelor de realizare a Centrelor de Aport Voluntar, am constatat că erau întârziate şi am considerat că este inacceptabil ca o firmă cu 0 angajaţi, 0 cifră de afaceri şi fără experienţă în acest domeniu să asigure prestările de servicii legate de acestea. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu să rezilieze contractele respective şi să organizeze o procedură de selecţie transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Tot atunci, din presă am aflat că această societate, îi aparţinuse domnului Alexandru Goga, care a ieşit din firmă cu puţin timp înainte să fie semnate aceste contracte. O coincidenţă probabil pentru că atunci când am cerut informaţii, mi s-a spus că societatea AD Palantir nu mai are nicio legătură cu domnul Goga”, a mai scris preşedintele ISO Mediu Braşov.
Însă, a continuat Szenner Zoltan, „atunci când m-am uitat mai bine, am descoperit că, deşi societatea teoretic nu îi mai aparţinea domnului Goga, adresa de mail a societăţii era alexandrugoga@.......com, iar adresa sediului societăţii coincidea cu adresa unde era şi sediul cabinetului de avocatură al domnului Goga”.
În încheiere, Szenner Zoltan a menţionat că, din punctul lui de vedere, în ambele cazuri a procedat corect şi în interesul asociaţiei pe care o conduce.
De cealaltă parte, nici ASUM, nici avocatul menţionat de Szenner Zoltan nu au reacţionat după publicarea postării de către preşedintele ADI ISO Mediu Braşov.
CEC BANK S.A. – Sucursala Braşov cu sediul în Municipiul Braşov, str. Hărmanului, nr. 13, jud. Braşov, organizează în data de 18.02.2026 ora 11:00, licitaţie deschisă cu[...]
2026-02-12 citeste mai multExistă o idee care revine obsesiv în fiecare februarie: că Valentine’s Day şi Dragobetele ar fi „momentele de consum” ale iernii, un fel de mini-Black Friday emoţional, în[...]
2026-02-12 citeste mai multSosirile înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, în anul 2025, au scăzut cu 2,4%, la 13,917 milioane persoane, faţă[...]
2026-02-12 citeste mai multExpertul în conducere defensivă Titi Aur le recomandă şoferilor, printre altele, să respecte regula celor 2 secunde şi să păstreze distanţa faţă de maşina din faţă. Potrivit specialistului,[...]
2026-02-12 citeste mai multFoto: ELECTRICĂ, 496,22 KM/H: Chinezii au creat maşina electrică care sfidează legile vitezei. Noua hipermaşină electrică YangWang U9 Extreme, dezvoltată de compania chineză BYD, a stabilit[...]
2026-02-12 citeste mai mult
'Willy'
2026-02-12 04:51:59
'Apropo. CAV cand se face si in Brasov? '