Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 20:21

Adio, ulei! APIA n-a reuşit nici după un an să recupereze vreun leu din „paguba bulgărească”

Autor:

Publicat la 09 noiembrie 2013

Prejudiciul este de 24 milioane de euro, suma achitată, sub formă de avans, firmei bulgăreşti, pentru livrarea alimentelor UE

Adio, ulei! APIA n-a reuşit nici după un an să recupereze vreun leu din „paguba bulgărească”
Peste 24 de milioane de euro din fondurile europene alocate României pentru ajutorarea săracilor au fost deturnate anul trecut şi au ajuns în conturile din Cipru ale unei firme bulgăreşti.
Ca urmare, peste 2,7 milioane de români cu venituri sub pragul sărăciei nu şi-au mai primit uleiul şi făina la care aveau dreptul. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), instituţia care instrumentează acest program, încearcă acum să recupereze banii, dar până în prezent, nu a reuşit să recupereze nici măcar un cent.
 
În urma unei licitaţii electronice, organizate de APIA în vara anului trecut, Viem Corporation Eood, o firmă din Bulgaria, a câştigat contractul  pentru furnizarea de ulei şi făină, în cadrul Programului anual de distribuire de alimente, din stocurile de intervenţie, persoanelor celor mai defavorizate din ţările UE (PEAD). După licitaţie, APIA a încheiat cu firma în cauză două contracte, în valoare totală de 26,6 milioane de euro: primul contract pentru furnizarea unei cantităţi de 36,2 mii tone de făină, în valoare de 6,60 milioane euro, iar cel de-al doilea, pentru furnizarea unei cantităţi de 17,1 mii kl de ulei, în valoare de 20,03 milioane de euro.  Dar până la sfârşitul anului trecut, adică până la data limită de furnizare prevăzută în cele două contracte, firma din Bulgaria livrase doar 30% din cantitatea de făină prevăzută şi sub 3% din cantitatea de ulei. „Cu toate demersurile făcute pentru continuarea livrărilor, operatorul economic din Bulgaria nu şi-a mai realizat obligaţiile contractuale. Ca urmare, APIA a transmis firmei notificările de reziliere a contractelor, stabilind şi totalul penalităţilor pentru părţile din contracte care nu s-au realizat. Următorul pas îl reprezintă executarea scrisorii de garanţie“, declarau la acea dată reprezentanţii APIA.
 
Garantul în Bulgaria, banii în Cipru
În documentele pe baza cărora a câştigat licitaţia, firma bulgărească a prezentat o scrisoare de garanţie de la banca First Investment Bank AD, din Sofia. „Garanţiile de bună execuţie s-au constituit în cuantum de 110% din valoarea contractului pentru furnizarea de ulei de floarea-soarelui şi în cuantum de 148,06% din valoarea contractului pentru furnizarea de făină albă de grâu, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 562/2011“, preciza APIA. Ceea ce nu spuneau reprezentanţii APIA era faptul că firmei Viem Corporation Eood i s-au livrat toţi banii, adică 26,6 milioane de euro, în avans. De asemenea, APIA a omis să precizeze că banii nu au fost viraţi în contul firmei de la banca din Sofia, cea care a emis scrisoarea de garanţie care a stat la baza câştigării licitaţiei şi a încheierii contractelor, ci în contul unui offshore,  indicat de firma bulgărească Viem Corporation Eood şi deschis la o bancă din Cipru.
 
Demersuri eşuate
Cert este că toate demersurile făcute până în prezent de APIA, de a executa silit banca din Bulgaria care a emis scrisoarea de garanţie pentru firma Viem Corporation Eood  şi a recupera cele 24 de milioane de euro, s-au soldat cu eşec, instanţele de judecată respingând cererea de executare.
Prin intermediul Biroului Executorilor Judecătoreşti  Şchiopu şi Tetu, APIA încearcă acum să depisteze ce bani mai are firma bulgărească prin diferite bănci din România şi să le atragă pe acestea în procesul de executare silită, în calitate de „terţ poprit”. Dar şi în aceste cauze instanţele de judecată resping rând pe rând solicitările APIA.
„Şansele sunt minime - a declarat pentru Capital un avocat cunoscut, sub protecţia anonimatului - pentru că, potrivit procedurilor legale în domeniu, APIA ar fi trebuit să anunţe banca garantă din Bulgaria înainte de a vira banii în avans într-o altă bancă, fie ea din Cipru sau din altă ţară. Dar cred că acest dosar ar trebui instrumentat mai degrabă de organele de cercetare penală”. 
 
 
NICIO ŞANSĂ. Cei care nu au primit anul trecut cei 7 litri de ulei gratuit de la UE, pot să-şi ia adio de la aceste ajutoare. 
 
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie