Adevărul Revoluției

Mă număr - și mulțumesc sorții că mi-a oferit această șansă - printre cei care au trăit, nemijlocit - principalele evenimente din decembrie 1989. Trebuie să mărturisesc că multe dintre cele pe care le-am văzut cu propriii ochi îmi rămân și astăzi, la aproape două decenii, greu de explicat, și ca tot românul, am încercat la rândul meu să aflu „adevărul” despre Revoluție. Mă conving, însă, tot mai mult, că nu există un adevăr unic. Există o sumă de adevăruri, ale fiecăruia dintre cei care au participat la evenimente și care au înțeles, mai bine sau mai puțin bine, semnificația lucrurilor. Vor rămâne, cu siguranță, peste ani, aspecte pe care nimeni nu le va putea descifra, explica. Ele, însă, nu afectează cu nimic semnificația majoră a ceea ce au trăit România și românii atunci: schimbarea cursului istoriei, prin voință proprie. Pentru că a fost, într-adevăr, un act de voință. Libertatea și democrația nu au mai fost cadouri ale cine știe căror forțe pe care nu le puteam controla. Românii n-au mai vrut să trăiască la fel ca până atunci: în supunere, în minciună, în anihilarea propriei lor personalități. Au ales singura cale ce îi putea elibera: a revoltei. A revoltei în masă, copleșitoare, căruia mașinăria restrictivă, bine pusă la punct de sistemul ceaușist, nu i-a putut face față. Sau au înțeles că este inutil să i se opună. Lucrul care m-a impresionat cel mai mult atunci, și căruia nu i-am găsit până azi vreo explicație, rămâne ieșirea în stradă a bucureștenilor, din dimineața lui 22 decembrie. Am fost atunci pe bulevardul Magheru, în zona bisericii italiene, când am văzut sosind dinspre Romană valul de oameni, cu drapele decupate și cu pancarde scrise în pripă. Am văzut și celălalt val, vrenind dinspre Piața Unirii și oprindu-se în spatele lanțului de trăgători care baricadase bulevardul. Am realizat, cu uimire, că totul se desfășura într-o ordine deplină. Cele două fluvii de oameni s-au oprit la circa 50 de metri de cordoanele militare și au scandat lozinci anticeaușiste. Nu i-au impresionat deloc focurile trase în aer de militari și ordinea menținută cu strictețe s-a păstrat până la ordinul primit de militari de a se retrage. Atunci, într-o pornire ce nu mai putea fi controlată, mulțimea s-a contopit, deasupra ei răsunând cuvântul care avea să ne obsedeze: libertate! Am aflat, apoi, de la piloții militari care survolaseră Capitala în acea dimineață, că toate coloanele, plecate din toate colțurile orașului, de pe platformele industriale, au afluit cu precizie de cronometru spre centru, urmându-se într-o mare de oameni ce nu mai putea fi zăgăzuită. Părea că este rodul unui plan de acțiune minuțios pus la punct, organizat în cele mai mici detalii - dar n-am reușit până acum să dau de vreun indiciu care să confirme o astfel de variantă. Nu-mi rămâne decât să cred că totul a fost dirijat de undeva de sus, de o forță supranaturală care s-a făcut ecoul istoriei...