Actul de naştere al României are proprietar privat

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost recunoscută din punct de vedere juridic, la nivel internaţional, prin semnarea Tratatului de la Trianon, la 4 iunie 1920. Documentul a fost semnat în clădirea Marelui (palat) Trianon din Versailles, pe de o parte de puterile aliate şi asociate, printre care şi România, şi, pe de altă parte, de Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Prin acest tratat au fost stabilite frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România şi Cehoslovacia.
Singurul exemplar în limba română al acestui document, considerat actul de naştere al României, nu este deţinut de statul român, ci îi aparţine lui Haralambie Vochiţoiu. Acesta a intrat în posesia Tratatului în urma unei licitaţii, în februarie 2016. „Este vorba despre actul de naştere al statului unitar român, al României dodoloaţă, a României în forma pe care noi o cunoaştem astăzi. Acest document este singurul document original în limba română, tipărit şi apărut imediat după ce s-a semnat în Palatul Trianon din Paris. Fiecare ţară şi-a făcut tratatul în limba ei, după care comisia respectivă a studiat exemplarele din fiecare limbă şi a dat aprobare, pentru că fiecare virgulă a fost studiată, şi abia după aceea a intrat în vigoare”, a declarat Haralambie Vochiţoiu, într-un interviu acordat B1 Tv. Au fost şase luni pentru aplicarea ad litteram a ceea ce se scria în acest tratat. „Dacă la 1 Decembrie 1918 a fost o mare explozie de bucurie şi de determinare pe Câmpia de la Alba Iulia, în faţa Catedralei, sigur că a doua zi nu s-a întâmplat mare lucru. Nu în seara aceea s-a întâmplat Unirea. În seara aceea doar s-a citit acea declaraţie, toată lumea a luat act de determinarea noastră de a ne uni şi a purta acelaşi nume. A urmat un lung proces, de vreo 20 de luni de negocieri, cu suişuri, cu coborâşuri”, a mai spus sursa citată.
Cât despre licitaţia la care a achiziţionat documentul, Vochiţoiu spune că s-a dus pentru a cumpăra un steag de luptă care îi era atribuit lui Avram Iancu.  Într-o pauză, „m-am uitat cu mai multă atenţie la catalogul acelei licitaţii şi am văzut acolo Tratatul de la Trianon. Efectiv m-am blocat şi am zis că, de fapt, asta este piesa de rezistenţă a acestei licitaţii. Era acum vreo doi ani, nu era încă Centenarul, lumea nu vorbea, scria simplu «Tratatul de la Trianon» şi atât, poate că nu toată lumea ştia despre ce era vorba. Nu a fost decât un pas de licitaţie. Când s-a ajuns la documentul acesta, am licitat eu un singur pas, a mai fost cineva care a licitat peste mine, iar la a doua mea licitare, l-am adjudecat. (...) Într-adevăr, suma, la vremea respectivă nu a fost o sumă fabuloasă, nu a fost un efort pe care să nu mi-l pot permite. Aşa cum mi l-am permis eu, putea să şi-l permită altcineva care putea să-l distrugă”. Potrivit colecţionarului, Statul Român nu a fost prezent la licitaţie. „Cred că acest document aparţine statului român. Trebuie să aparţină statului român. Însă nu mi-am pus problema şi nu ştiu ce aş face dacă aş primi o ofertă sau s-ar deschide o dezbatere”.
Întrebat ce l-a impresionat cel mai tare din ce a citit în Tratatul de la Trianon, Haralambie Vochiţoiu a răspuns: „Cel mai tare m-a impresionat abilitatea comisiei noastre de negociatori. (...) Politicienii români şi mai ales experţii români au fost foarte abili şi foarte rezistenţi pe poziţiile lor. (...) Acum, la o sută de ani de la înfiinţarea statului român, ar trebui să luăm ca model acest document, să studiem. Lumea nu începe cu noi, nu suntem noi cei mai deştepţi, au fost şi alţii deştepţi înaintea noastră, poate mai aplicaţi decât noi şi avem de învăţat”.