Achtung! Korupzion!

Vizita premierului Cioloş în Germania nu s-a concretizat în nimic din ceea ce se aştepta (nejustificat, dealtfel) de la ea. Poate doar la un spor de cordialitate din partea cancelarului german, faţă de răceala şi politeţea arătată cu un an în urmă lui Iohannis. Cu Cioloş s-a purtat altfel. Îl ştia. Colaborase cu el bine, mai ales în mandatul de comisar pe agricultură, pe care l-a dobândit nu doar cu sprijin franţuzesc, pentru că Germania este şi unul dintre marii producători agricoli. Cu el şi-a permis să vorbească de la obraz şi să-i spună că Schengenul nu e de actualitate. Că se aşteaptă următorul raport de ţară şi că dacă acesta va fi bun şi va arăta progrese în justiţie şi în lupta împotriva corupţiei, atunci se va putea discuta despre o admitere „treptată”. Cât de treptată – n-a mai spus doamna cancelar.
Un lucru a apărut limpede din acest discurs: că accesul nostru în spaţiul comunitar depinde doar de Germania. Şi Olanda, şi Finlanda şi cine se mai opune cu schimbul când vine vorba, sunt băieţi de trupă. Generalul care dă ordine e Germania. Iar Germania nu are nici un interes să se încarce cu această belea tocmai acum, când Schengenul scârţâie din toate încheieturile sub presiunea refugiaţilor ademeniţi chiar de nemţi. Şi când s-ar putea ca soarta sa să fie pecetluită, iar achiziţiile costisitoare făcute de români (tocmai de la nemţi), pentru protecţia frontierelor exterioare ale Uniunii să nu mai fie de nici un folos. Pentru că, oricum, traseul refugiaţilor nu trece prin România.
Alta este chestiunea care mie nu mi se pare demnă de interes: tehnica utilizată de marile puteri pentru a închide gura micilor puteri când acestea cred că au şi ele dreptul să zică ceva. Spune doamna cancelar că România trebuie să facă progrese în reformarea justiţiei şi în combaterea corupţiei. Şi, pentru orice observator obiectiv, acest lucru e evident. De mai mulţi ani DNA transpiră din greu anchetând şi trimiţând în judecată corupţi. Efectul este, însă, pervers: această productivitate demonstrează mai degrabă că corupţia este o problemă serioasă, decât că se luptă din greu cu ea (Germania are cu siguranţă corupţia ei, de înalt nivel, dar problemele de la Volkswagen sunt tratate ca o chestiune de politică economică, decât ca infracţiuni grave). Iar succesele înregistrate în această privinţă sunt apreciate chiar de către cei care ne judecă. Indiferent ce s-ar întâmpla la noi, rezultatul depinde de textele şi de virgulele pe care le pun amploaiaţii de la Bruxelles, în Raportul de ţară. Este ca şi povestea cu vizele pentru America. Vom primi – zice din nou ambasadorul Klemm – drepturi ca şi celelalte ţări cuprinse în acordul cu Uniunea Europeană, când procentul de refuzuri va scădea sub un anumit nivel. Refuzurile însă nu depind de noi, ci de subiectivitatea funcţionarilor de la ambasadă!
Un lucru m-a bucurat, totuşi, din bilanţul acestei vizite: atitudinea lui Cioloş în problema „cotelor” de refugiaţi. După strofocarea penibilă şi inutilă şi cedarea totală ulterioară de la Iohannis, Cioloş a avut verticalitatea de a-i spune în faţă Angelei Merkel că acest lucru trebuie negociat, nu impus, provocând chiar o recunoaştere din partea acesteia, că presiunile n-au fost productive, indiferent de cât de serioasă era problema. Această atitudine cred că a contat incomparabil mai mult în faţa autoritarei cancelărese decât toate temenelele şi cedările de până acum... .