Absolvent de Braşov: I-a făcut drujbei loc în orchestră

La 5 ani lua primele lecţii de pian, la 11 ani compunea mici bucăţi muzicale iar la 15, când a descoperit adevărata compoziţie de muzică, a muncit până a ajuns la urgenţă de epuizare. La 24 de ani a câştigat Concursul George Enescu, iar la 27 a primit premiul cel mare la Zurich Film Festival, din 304 candidaţi din toată lumea. Acum are 32 de ani şi e primul român desemnat compozitorul anului 2022 în cadrul International Classical Music Awards.
Născut la Azuga, a făcut şcoala la Braşov, la Liceul de Muzică (din clasa a V-a), Sebastian Androne Nakanishi locuieşte acum în Elveţia. Nu a avut o copilărie uşoară, de câteva ori a ajuns la spital din cauza epuizării. Acum, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi compozitori români de muzică clasică şi profesor. A adus drujba electrică între instrumentele orchestrei simfonice şi s-a remarcat drept un artist cu o muzică grea dar nonconformistă.
Într-un interviu la Radio România Actualităţi, el a povestit întâmplări din viaţa sa, care l-au dus pe drumul către succes.

„Orele de pian erau destul de rare pentru că nu ne permiteam financiar”
„Am început să studiez pianul în privat, dar lecţiile erau destul de rare pentru că nu mi le puteam permite financiar. Eu am copilărit în Azuga, dar lecţiile de pian le făceam la Sinaia, pentru că nu era niciun profesor de pian în Azuga. La un moment dat am fost nevoit să le întrerup, dar asta nu m-a oprit să cânt şi eu la orga mea, în fiecare zi dacă puteam.
În clasa a cincea, nu mai puteam alege oricum pianul, pentru că era destul de târziu – studierea vioarei şi a pianului, ca orice instrument de coarde, se începe mai devreme şi atunci aveam de ales dintre un instrument de suflat. Tatăl meu mi-a ales clarinetul. Eu mi-am dorit să compun de când am început să învăţ să scriu note şi profesorii mei de atunci au remarcat faptul că, spre deosebire de colegii mei, eu încropeam mici compoziţii, aveau un sens muzical”, a povestit Sebastian Andone Nakanishi.

Lipsa de somn m-a adus de câteva ori la spital
„Nu este o amintire plăcută pentru ai mei că am ajuns la Urgenţe. Când am intrat în clasa a cincea, eu nu stăpâneam la fel de bine pianul aşa cum o făceau colegii mei care studiau acest instrument din clasa întâi. Şi orice încercam să compun, îmi era greu să interpretez. Atunci când ai mei şi-au putut permite un calculator, am putut să introduc notele în calculator şi să mi le cânte în ce tempo voiam eu.
Şi, evident, asta m-a făcut să nu mă opresc. Eram la liceu, studiam clarinetul, noaptea era singurul timp în care puteam să compun şi, din păcate pentru ai mei şi pentru sănătatea mea, am exagerat. Durerile de cap şi lipsa de somn m-au adus la spital de câteva ori”, a mai spus Sebastian Andone Nakanishi.

„Tanti Lenuţa – gazda mea, mergea la şedinţe în locul mamei”
„De la 11 ani, am locuit în gazdă la Braşov. Mama a făcut nişte eforturi finaciare fabuloase. Ea a stat cu mine câteva luni acolo, pentru că eu am fost foarte mămos. Când a trebuit să mă lase singur la un moment dat, gazda mea – tanti Lenuţa, a fost cea care aproape m-a înfiat şi a avut o grijă fabuloasă de mine. Timp de opt ani, ne-a cerut o sumă infimă de bani, era extrem de mică pentru că altfel nu ne puteam permite. Îi plăcea de mine că învăţam bine, mai venea şi la şedinţa cu părinţii atunci când mama nu putea să vină, a fost mai mult decât gazda mea” – a explicat compozitorul.

Îndrăgostit de muzică, dar şi de o colegă de liceu
„Este pe jumătate japoneză, ne-am cunoscut la liceu. Prima oară când am văzut-o, am crezut că este venită din Asia, la noi, la studii. Am întrebat un coleg: «Cine e chinezoaica aia?». Din păcate, nu eram atât de rafinat încât să întreb «Cine e asiatica aceea?». Mi-a spus că ştie română, aşa că m-am dus să vorbesc cu ea, chiar dacă eram mai timid decât îşi imagina cineva. I-am zis: «Hai să discutăm despre muzică, altă idee nu am avut…».
Ne-am împrietenit, dar la un moment dat am pus o pauză. Eu m-am logodit cu altcineva, ea cu altcineva şi viaţa, întâmplător, ne-a readus împreună, fără să ştim că ne-am despărţit de foştii noştri parteneri. M-am căsătorit cu Bianca Nakanishi, i-am luat şi numele.
Sunt pasionat de astronomie şi de lumea fizicii, iar acest lucru se reflectă şi în muzica mea. Dar cel mai mult m-au ajutat oamenii pe care i-am întâlnit, nişte mentori care au fost mai mult decât profesori, au fost nu doar modele profesionale, ci şi modele de viaţă – cum ar fi Dan Dediu.
Ei au trecut de relaţia aceasta profesor-student şi au mers mai departe şi văzând potenţialul, sfaturile dumnealor au depăşit sfera academică şi am putut să cresc nu doar ca profesionist, ci şi ca om. O altă întâlnire a fost cu Aurel Stroe, unul dintre cei mai mari compozitori români, întâlnirile acestea sunt aproape cosmice”.

Compozitorul anului, la International Classical Music Awards 2022
„A fost o surpriză foarte mare când am aflat că am fost desemnat compozitorul anului, la International Classical Music Awards 2022. Încă nu am primit premiul, în aprilie se va întâmpla acest lucru. Eu sunt un perfecţionist şi lucrez cu machete audio pe care le fac să sune exact aşa cum vreau.
Uneori, chiar dacă interpretarea a fost impecabilă din multe puncte de vedere, sunt mult prea ataşat de viziunea mea iniţială şi la început am impresia că nimic nu merge bine. După concert, dar mai ales în timpul repetiţiilor, discuţiile pe care le am cu interpreţii şi faptul că lor le-a plăcut, ştiind că sunt interpreţi atât de mari, aduc o bucurie destul de greu de spus în cuvinte”, a afirmat Sebastian Androne Nakanishi.
Nu am vrut să plec din România, acum aş vrea să rămân definitiv în Elveţia
„Iniţial, nu am vrut să plec din ţară, mi-am zis că lupt prin ceea ce pot ca să rămân aici. Dar am câştigat un concurs în Elveţia şi atât eu, cât şi soţia mea, am simţit ceva care ne-a legat foarte tare de această ţară. În acelaşi timp, s-au ivit nişte oportunităţi, am discutat cu nişte profesori de la Conservatorul de aici şi, pentru că mă atrăgea muzica de film încă de la început, am spus să încercăm.
La început a fost o chestie temporară, dar acum sperăm să ne stabilim definitiv aici. Nu cred că există ţara ideală, sunt plusuri şi minusuri, ne e dor de România foarte tare dar din punct de vedere artistic, dar mai ales al muzicii de film, aici este foarte bine, având în vedere că este o ţară atât de mică” – a mai spus Sebastian Androne-Nakanishi.

Cum a introdus drujba electrică în concerte
„Am introdus drujba electrică printre instrumentele orchestrei simfonice. Întotdeauna mi-a fost teamă ca în muzica mea să recurg la o soluţie care să fie în mod artificial aleasă, doar de dragul de a fi original. Piesa respectivă se numeşte «Tektonum», iniţial s-a numit «Cosmogenia», şi reflectă, cumva, naşterea Universului. Din dorinţa de a sugera sfârşitul umanităţii, am adus anumite elemente cum ar fi sunetul de radio, şi drujba s-a numărat printre soluţiile pe care le-am găsit”, a adăugat compozitorul.