Aberația minorităților

Calcule politice au făcut ca în Constituantă să fie aduse formațiuni care reprezentau minoritățile. Pe de o parte se spera la descurajarea maghiarilor de a-și crea propria forță politică, iar de pe alta se miza pe recunoștința celor cărora li se facilita în forul legislativ accesul pe o bază ce nu ținea cont de numărul membrilor. Așa s-a făcut ca în Parlamentul României să apară nu mai puțin de vreo 18 “formațiuni” care reprezentau etnii practic insignifiante, compuse din doar câteva sute de membri. Ba, mai mult, feluriți veleitari au început să-și descopere rădăcini surprinzătoare care le dădeau posibilitatea să se proclame de o anumită naționalitate, pentru a se instala în fruntea ei. România nu este un stat multietnic. Singurele două minorități cu adevărat reprezentative sunt cea maghiară și cea țigănească. Restul sunt “fragmente” de naționalități care au trecut și au rămas în număr neimportant. Am avut o etnie de rădăcină germană, compusă din sași și șvabi așezați în urmă cu secole pe aceste locuri, dar aceasta s-a subțiat până aproape de disoluție prin “vânzările” masive din timpul lui Ceaușescu și prin emigrările în bloc de după 1989, ceea ce a făcut ca un partid ca cel inițiat de Johannis să nu-și fi putut acoperi numărul de candidați în alegeri cu etnicii. În România a mai existat o consistentă minoritate evreiască, pe care au lichidat-o aceleași vânzări și aceiași emigrație, lucru care l-a făcut pe răposatul rabin Moses Rosen să afirme că în “România antisemitismul nu mai are obiect”. Pentru cei mai descurcăreți dintre etnici, parlamentul a fost calea cea mai potrivită spre emancipare personală. Fără obligații față de un electorat indiferent, cei care au reușit să se aleagă în aceste calități duc o viață lipsită de griji, recompensată de pe urma dirijării votului în diverse cauze sensibile. Să ne amintim doar faptul că reușita moțiunii la adresa guvernului Ungureanu s-a dorat (și) votului minorităților, iar votul acestora a fost obținut contra premisiunii ferme că în viitorul parlament își vor păstra locurile. O promisiune nerealistă, dacă ea a fost făcută. Pentru că într-un legislativ cu 300 de membri, procentul celor 18 minorități devine unul exorbitant, complet rupt de realitate. Cum ruptă de realitate este chiar această reprezentare ce contravine principiului ponderii numerice: în timp ce toate celelalte partide sunt reprezentate pe baza numărului de voturi, minoritățile sunt reprezentate pe baza numărului (teoretic) de etnii! Este acesta un punct vulnerabil, de care comisia însărcinată cu redactarea noii Constituții va trebui să țină cont, în pofida oricăror angajamente anterioare. Cele 18 mandate vor putea fi înlocuite de un pachet proporțional care să corespundă ponderii reale a minorităților în compoziția etnică a țării, iar acest pachet ar trebui să includă și UDMR-ul, care continuă să funcționeze politic în calitate de asociație culturală.