Abdicarea prințului Duda

După 63 de ani de la gestul socrului său, dar într-un cu totul alt context, principele Radu de Hohenzolern abdică: renunță să mai candideze pentru funcția de președinte. În urmă cu câteva luni, când își anunțase intenția, delfinul Casei Regale Române marca o premieră absolută: era primul cap (ne)încoronat care-și contrazicea propria condiție, renunțând la privilegiul moștenit în favoarea unui principiu democratic: alegerile! A avut, în acest gest temerar, totala susținere a socrului său, Regele Mihai, iar expunerea de motive dată publicității era suficient de convingătoare. În loc de a rămâne "încremenit în proiectul" democratic, Casa Regală se adaptează la o nouă realitate renunțând la rolul pasiv pe care i-l rezervaseră noile autorități. Candidatura prințului Duda a fost privită cu o doză de simpatie, ce contrazicea adversitatea majorității republicane față de o dinstie ce părea să-și fi trăit veacul. Principele se inserase în viața publică cu discreție și tact, îndeplinind - cu ajutorul socrului - rolul de ambasador de bunăvoință pe care i-l acordase guvernul precedent condus de Adrian Năstase. Contribuția Casei Regale la succesul demersului românesc, de aderare la Uniunea Europeană, e dificil de cuantificat dar, cu siguranță, acțiunile interprinse la nivelul celorlalte curți regale europene nu a fost inutil. Așa cum s-a mai întâmplat o dată, în '96, guvernarea de dreapta s-a delimitat de regalitate, în contradicție vădită cu programul istoric al partidelor din această zonă. Ce a re-dobândit Casa Regală de la Guvernul de stânga, a început să fie pus sub semnul întrebării, iar una dintre primele măsuri a fost "disponibilizarea" prințului.Aici cred că a stat și originea originalului său demers. Șocul nu a fost, însă, suficient de puternic și nici personalitatea sa suficient de convingătoare. În cele câteva luni în care a încercat să-și facă loc în mass-media, în ciuda unui boicot insuficient de discret, șansele sale, din sondaje, nu au reușit să crească până la un nivel care să justifice efortul. De aici și gestul "abdicaării", prin care Casa Regală evită se se pună în postura jenantă de concurent plasat la coada plutonului. Motivul invocat, în scrisoarea în care se anuța ieșirea din competiție, principele invocă faptul că scrutinul din iarnă va fi unul al "clanurilor", nu a politicienilor neticăloșiți, ceea ce nu pare departe de adevăr. Cert este că prin această renunțare regalitatea iese definitiv din arena acțiunii, rezervându-și postura de spectator.