A lipsit un an școlar de frica unei bătăi

O scuză bună te poate ține departe de școală, dar și de un acoperiș deasupra capului. După ce a prins gustul chiulului, un elev de 17 ani de la Liceul Auto și-a găsit o motivație interesantă ca să piardă vremea. Băiatul a invocat o bătaie promisă de niște golani și, ca să-i se piardă urma, n-a mai dat un an întreg pe la ore. Martor la o bătaie Paul Alexandru Boldi, de 17 ani, este unul dintre orfanii de la celebrul Complex Educațional „Poiana Soarelui”. Trebuia să termine clasa a X-a la Grupul Școlar Industrial Auto, însă i-a plăcut să umble mai mult prin baruri și să piardă vremea. Ca să pară bine intenționat, puștiul și-a găsit și o scuză bună. „De la 3 ani și jumătate am stat la Poiana Soarelui. Până anul ăsta nu prea făceam probleme nici la școală, nici în complex. Acum am rămas însă repetent. Trebuia să trec în a XI-a, dar am rămas a X-a. Am avut probleme cu un băiat din Steagu. A bătut un coleg de clasă, iar poliția ne-a chemat ca martori. A intrat în proces cu colegul de clasă și apoi ne-a amenințat pe noi, martorii, că dacă mai trecem pe la școală ne omoară.”, ne-a spus Boldi, cu o față tristă. O amenințare pentru un an de școală La prima vedere îți vine chiar să-l compătimești. Apoi îți dai seama că e doar unul dintre obișnuiții „pierde-vară”, buni de pierdut vremea tot anul. „N-am mai mers de frică la școală. Am fost primele două luni, apoi n-am mai dat pe acolo. Le-am spus la polițiști ce mă așteaptă, iar ei mi-au spus că îmi oferă protecție. Când m-am întors la școală, respectivul și cu o gașcă întreagă mă aștepta”, a declarat Paul Alexandru Boldi. Din acea zi, elevul „intimidat” nu a mai dat pe la școală. A stat „ascuns” prin locurile în care prietenii lui pierdeau vremea: baruri, parcuri. Nici acasă nu a fost bine Spre deosebire de mulți alți orfani, Paul avea familie. La sfârșitul anului școlar, el a fost reintegrat în căminul familial. „Ne-au luat cu o mașină și ne-au dus la părinți. Eram mai mulți copii – eram 9 în total. Părinții s-au comportat frumos cu mine, în primele două zile. Apoi, m-au închis în casă. Nu aveam voie să ies singur, ci doar cu toată familia. Suntem 5 copii în familie, dintre care două dintre surori sunt în Poiană. Scandalul a pornit din senin, când ei m-au certat spunându-mi că eu le-am sfătuit pe ce cele două surori să nu vină acasă. În plus, m-am luat de tatăl meu vitreg când am auzit că o «pipăia» pe sora cea mică (12 ani) și o săruta pe buze de față cu mine. Le-am spus că nu-mi place în familie și, după ce m-au bătut, mi-au dat bani de bilet și m-au trimis la Brașov”, spune băiatul. El a admis că totuși tatăl vitreg nu pare atât de pedofil – sau cel puțin sora lui nu-și amintește, și a fost deranjat mai tare de faptul că era ținut în casă. „Poiana Soarelui” nu răspunde de el Paul a rezistat o lună la părinți, în Mediaș. S-a întors la Brașov, însă nu a mai fost acceptat la CPS. Inițial s-a bucurat că poate să piardă vremea cu amicii, până când aceștia l-au lăsat baltă. „Mi-au spus că doar pe 1 septembrie mă primesc. Am stat de vorbă cu Dandu, care m-a trimis la un prieten sau la o cunoștință și m-a asigurat că o va plăti pe aceasta, ca să nu spună că-i stau pe cap. Am stat pe la prieteni două săptămâni, însă ei nu au putut să mă mai țină. În ultimele trei zile am stat pe străzi. Am dormit sub un balcon, într-un parc pe bancă și într-o benzinărie”, ne spune băiatul. Conducerea Complexului ne-a asigurat că până la sfârșitul verii, doar părinții sunt răspunzători de el. „Când a fost dus în familie, părinții lui au semnat primirea în custodie și au primit bani ca să-l îngrijească. Au fost avertizați ca, în cazul în care fuge, să anunțe poliția. Noi nu putem să-l primim decât când începe școala”, a declarat Luminița Țâmpea, directorul Complexului Poiana Soarelui. Mai chiulise și înainte Varianta băiatului - că ar fost împiedicat de golani să meargă la școală – ar fi fost credibilă dacă băiatului chiar i-ar fi plăcut cartea. „Nu ne-a creat probleme, dar nu prea-i plăcea școala. Ne-a spus de incident, însă chiar înainte de el adunase 300 de ab-sențe, pe care nu putea să le motiveze. Am încercat să-l convin-gem să meargă la școală, dar nu am avut cu cine să vorbim”, a spus Țâmpea.