Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
1 IANUARIE – 30 IUNIE 2023:
Publicat la 07 august 2023
Zonele fierbinţi ale judeţului: Predeal, Braşov şi Săcele
Problema prezenţei urşilor în oraş a dezbătută în şedinţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Braşov care a avut loc la finalul săptămânii trecute la Consiliul Judeţean, punctul de pornire al discuţiei fiind informarea prezentată de colonel Cristian-Elly Paliştan, inspector-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) „Nicolae Titulescu” Braşov.
Astfel, conform datelor statistice, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023, la dispeceratul IJJ Braşov au fost înregistrate 548 de semnalări prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 privind prezenţa urşilor în zonele locuite din judeţul Braşov. Jandarmii braşoveni apreciază că numărul de evenimente a fost mult mai mare, având în vedere că nu toate situaţiile sunt semnalate prin 112 şi faptul că o parte a populaţiei tolerează sau este obişnuită cu prezenţa animalelor.
Predeal: 194 de apeluri, municipiul Brşaov - 165
Conform sursei amintite, localităţile cu cele mai multe semnalări sunt Predeal (194), Braşov (165, din care 75 în municipiul Braşov şi 90 în Poiana Braşov) şi Săcele (143) care, împreună cu Timişul de Sus şi Timişul de Jos (24), reprezintă 96% din totalul cazurilor existente la nivelul Judeţului Braşov.
Celelalte localităţi unde a fost semnalată prezenţa urşilor sunt Fundata, Râşnov, Bran, Zărneşti, Moieciu de Sus, Ghimbav şi Victoria, cu menţiunea că în ultima perioadă s-au înmulţit atacurile în gospodării pe raza UAT Fundata.
Din aceste date se poate constata că prezenţa urşilor nu este semnalată în zona de nord a judeţului, respectiv în localităţile din zona Rupea.
Cum au fost rezolvate sesizările
Reprezentanţii Jandarmeriei Brşaov au menţionat că toate cele 548 de semnalări au fost urmate de intervenţia echipajelor de jandarmi sau poliţie, respectiv a echipelor specializate de la nivelul primăriilor şi au fost soluţionate prin alungare (191), relocare (5), recoltare (1). În 351 de situaţii, urşii nu au fost observaţi la sosirea echipelor, aceştia retrăgându-se în zonele împădurite.
La finalul discuţiilor, preşedintele de şedinţă, consilierul judeţean Daniel Diaconu, a propus plenului ATOP Braşov formularea unei recomandări către primarii localităţilor care nu au constituite echipe de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora în intravilanul localităţilor, să-şi constituite aceste echipe, conform prevederilor OUG 81/2021, propunere care a fost aprobată. Conform actului normativ, la nivelul primăriilor localităţilor în care sunt probleme cu urşii se constituie o comisie din care fac parte, printre alţii, un reprezentant al conducerii primăriei (primar sau viceprimar), un medic veterinar, reprezentanţi ai ocolului silvic, un veterinar şi reprezentaţi ai instituţiilor care asigură ordinea şi liniştea publică.
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu