Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 24 octombrie 2025
Centrul pentru tratarea adicţiilor va fi gestionat de Spitalul de Psihiatrie şi DGASPC Braşov
Braşovul are toate şansele să beneficieze de unul dintre cele cinci centre pe care Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor (ANPCDDA) urmează să le înfiinţeze, cu finanţare europeană, pentru furnizarea unor servicii integrate în domeniul tratării adicţiilor şi recuperării pacienţilor dependenţi.
Pentru susţinerea activităţii centrului vor fi atrase fonduri nerambursabile, aceasta urmând să se desfăşoare prin colaborarea dintre Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, având în vedere necesităţile impuse de etapele obligatorii în abordarea terapeutică a adicţiilor: tratament spitalicesc, tratament post-cură şi consiliere psihologică.
Compartiment post-cură, înfiinţat la Zărneşti
Potrivit managerului Spitalului de Psihiatrie şi Neurologie, Bogdan Rusu, judeţul Braşov îşi propune să fie partener al Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor în cadrul acestui proiect. În acest context, el a precizat că va fi nevoie de modernizarea şi extinderea infrastructurii Centrului de Sănătate Mintală şi Prevenire a Adicţiilor din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov. De asemenea, acesta a spus că va fi nevoie de înfiinţarea unui compartiment post-cură destinat tratamentului adicţiilor în cadrul Secţiei de Psihiatrie Cronici Zărneşti, aflată în prezent în proces de reabilitare, cu termen estimat de finalizare în iunie 2026. Nu în ultimul rând, în cadrul DGASPC Braşov va fi dezvoltat un centru de zi de furnizare a serviciilor pentru consumatorii de droguri – adulţi şi copii.
Un sistem integrat de asistenţă
Referitor la acest proiect, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a declarat că „adicţiile sunt flagelul vremurilor actuale. Avem nevoie de o mobilizare la nivelul întregii societăţi pentru a proteja şi salva vieţile celor care, poate din neştiinţă, din teribilism sau pe fondul unor probleme de viaţă cad pradă dependenţelor. Doar împreună, într-un efort al instituţiilor şi autorităţilor cu atribuţii în domeniul prevenirii, combaterii şi tratării adicţiilor, putem construi pentru pacienţi şi familiile acestora un sistem integrat de asistenţă care să susţină un răspuns ferm şi tranşant faţă de aceste pericole. Recuperarea pacienţilor este posibilă, chiar dacă drumul este lung şi anevoios. Centrul pe care îl vom avea în judeţul Braşov va asigura suportul profesional adecvat şi resursele corespunzătoare pentru ca pacienţii să aibă şansa la o recuperare eficientă şi apoi la o viaţă eliberată de adicţii. Din acest proiect de pionierat vor avea enorm de câştigat pe termen lung, prin dezvoltarea serviciilor de tratare a adicţiilor”.
Modelul de la Schitu Greci şi Voila
Discuţiile privind implementarea acestui proiect au fost purtate timpul evenimentului organizat cu ocazia relansării proiectului „Servicii de sprijin şi reabilitare pentru reintegrarea socială a persoanelor afectate de dependenţa de droguri şi/sau alcool” (finanţat din fonduri europene), când, în perioada 20-21 octombrie, ANPCDDA a organizat două vizite de studiu la singurele centre publice post-cură pentru tratamentul adicţiilor la adulţi, respectiv la copii, aflate în structura Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci (judeţul Olt) şi Spitalului de Psihiatrie Voila – Câmpina (judeţul Prahova).
Au participat reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, precum şi ai autorităţilor de specialitate din judeţele Iaşi, Constanţa, Timiş, Dolj şi Braşov.
Judeţul nostru a fost reprezentat de o delegaţie formată din Adelina Văsioiu, director general-adjunct al Consiliului Judeţean, Bogdan Rusu, managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie, dr. Isabela Frâncu, de la Centrul de Sănătate Mintală şi Prevenirea Adicţiilor Braşov, Julieta Gîrbacea, directorul general al DGASPC Braşov, şi Lucian Pascu, şef Serviciu Management Proiecte în cadrul DGASPC.
'Rammstein '
2025-10-24 07:05:03
'Era normal... Brașovul a devenit Medelinul României...cel mai mare trafic de droguri și alcool din țară...'
Aproximativ 100 de tineri studenți de la Universitatea Transilvania au protestat în fața Rectoratului împotriva prezenței obligatorii la cursuri
2025-10-23 citeste mai multPentru care nimeni nu răspunde. Niciodată
2025-10-22 citeste mai multPreşedintele PSD i-a răspuns, miercuri, fostului judecător al Curţii Constituţionale Petre Lăzăroiu, care a spus că nu înţelege de ce se face „atâta tam-tam” pe subiectul[...]
2025-10-23 citeste mai multRomânia va trece oficial la ora de iarnă în noaptea dintre sâmbătă, 25 octombrie, spre duminică, 26 octombrie 2025. Atunci, ceasurile se vor da cu o oră înapoi, de la 04:00[...]
2025-10-24 citeste mai multIlie Bolojan a publicat joi diploma sa de inginer şi cea care atestă faptul că a absolvit Facultatea de Matematică de la Universitatea din Timişoara. Demersul vine după ce Libertatea a scris că[...]
2025-10-24 citeste mai mult
'Craciun Georgeta'
2025-10-24 18:19:08
'Sa se faca spitale ptr. cei care consuma droguri, dar plata sa fie facutabde ei nu din banii nostrii. Nu noi ii punem sa se drogheze.'