banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8646 - 23 apr 09:27

480 de ani de „Honterus”. Ce personalităţi s-au format la primul liceu din ţară, unde s-a inventat şi catalogul

Autor: Petra VÂRLAN

Publicat la 06 octombrie 2021

480 de ani de „Honterus”. Ce personalităţi s-au format la primul liceu din ţară, unde s-a inventat şi catalogul

Duminică, 3 octombrie 2021, sa-u împlinit 480 de ani de la înfiinţarea actualului Colegiu Naţional „Johannes Honterus” din Braşov, instituţie de învăţământ cu predare exclusiv în limba germană. Gimnaziul umanist înfiinţat în 1541 de Johannes Honterus, umanist sas şi reformator religios al saşilor din Transilvania, a funcţionat fără întrerupere până în zilele noastre şi a jucat un rol deosebit în viaţa culturală a Transilvaniei, rămânând până astăzi o instituţie de prestigiu.
Johannes Honterus, născut Austen (n. 1498, Braşov – d. 23 ianuarie 1549, Braşov) a dobândit, datorită activităţii sale vaste şi multilaterale, încă din timpul vieţii, un meritat renume ce a depăşit graniţele ţării în care a trăit. Studiază la Viena, publică numeroase lucrări, predă şi editează manuale şcolare la Cracovia, capitala Poloniei, şi la Basel, centrul umanismului european din acel timp. În 1535 revine la Braşov pentru a se dedica reorganizării învăţământului local şi un an mai târziu înfiinţează a doua tipografie din Transilvania.
În cadrul reformei învăţământului, Johannes Honterus înfiinţează primul gimnaziu (liceu) din ţară, având prima clădire din România construită special cu destinaţie şcolară. Prima bibliotecă şcolară din ţară ia fiinţă aici, în 1542. Honterus elaborează un regulament de funcţionare a şcolii, „Constitutio Scholae Coronensis” (1543), cunoscut drept primul în spaţiul carpato-dunărean. Regulamentul şcolar redactat de Honterus menţionează primul catalog de bibliotecă din ţara noastră şi pune bazele primei organizaţii a elevilor, „Coetus Honteri”, în cadrul căreia, aceştia aveau multă libertate de decizie şi acţiune, cu scopul dezvoltării şi pregătirii lor pentru viaţa în societate.
În 1544, Valentin Wagner, colaboratorul lui Honterus şi rectorul liceului, întocmeşte prima matricolă şcolară din ţara noastră (1544-1810), adică primul catalog şcolar. Din acelaşi an  datează de altfel,  prima menţiune pe ţară a unui gimnaziu pentru fete.
De-a lungul timpului, şcoala a avut 467 de promoţii de absolvenţi. Pe o lungă listă de personalităţi formate aici, întinsă pe aproape cinci secole, apar:
- Valentin Greissing (1653-1701) – Rector, Doctor în arte liberale şi filozofie, asistent la Facultatea de filozofie a Universităţii din Wittenberg, profesor la gimnaziul din Sczeczin.
- Stefan Bergler (1680-1738)  – Filolog, Doctor în filozofie şi în arte liberale, a lucrat pentru edituri din Leipzig şi Amsterdam, bibliotecar şi secretar particular a lui Nicolae Mavrocordat (şi al fiului său Constantin Mavrocordat), domnul Ţării Româneşti, la Bucureşti.
-  Johann Hedwig (1730-1799) –  Medic şi botanist, profesor de botanică la Universitatea din Leipzig, descoperitorul reproducerii muşchilor.
- Christian Flechtenmacher (1785-1843) – Jurist, autor principal al „Codului Callimachi”, valabil în Moldova până după 1860. Pravilistul statului în Moldova, profesor universitar de drept la Iaşi.
- Johann Martin Honigberger (1795-1869) – Farmacist, medic, explorator în Asia, medic de curte în India.
- Ioan Popazu (1808–1889) –  Cărturar român, episcop ortodox al Episcopiei Caransebeşului, colaborator al mitropolitului Andrei Şaguna, revoluţionar paşoptist, secretar al Marii Adunări Naţionale de la Blaj.
- Karl Maager (1813-1887) –  Economist, director al şcolii comerciale, al Gremiului comercial german din Braşov, primul preşedinte al Camerei de industrie şi comerţ din Braşov, promotor al construcţiei de căi ferate în Transilvania.
- Julius Römer (1848-1926) – Profesor de ştiinţe naturale, botanist, promotor al turismului în cadrul Societăţii alpine şi al Societăţii Carpatine Transilvane.
- Adolf Meschendörfer (1877-1963) –  Rector, iniţiatorul olimpiadelor pentru elevi, scriitor, poet, dramaturg.
- Sextil Puşcariu (1882-1963) –  Filolog şi istoric literar, profesor universitar la Cernăuţi şi ulterior la Cluj, unde devine şi rector al Universităţii şi întemeiază Muzeul Limbii Române, membru al Academiei Române.
- Oswald Thomas (1882-1963) –  Profesor de matematică şi fizică, ulterior conducătorul Observatorului astronomic din Viena şi conferenţiar la Catedra de astronomie a Universităţii din Viena.
- Valeriu Bologa (1892-1971) –  Medic, Doctor în medicină, profesor universitar de istoria medicinei la Cluj, om de ştiinţă emerit şi laureat al Premiului de Stat, fondator al şcolii de istorie a medicinei din Cluj Napoca.
- Tudor Ciortea (1903-1982) –  Muzician, compozitor, Maestru Emerit al Artei din RPR (1964), laureat al Premiului de Stat, întemeietorul şcolii muzicale braşovene.
- Paul Philippi (1923–2018) – Teolog, istoric, profesor universitar şi politician sas transilvănean cu studii în Elveţia. Prof. univ. Dr. la Universitatea din Heildelberg (1971- 1986) şi din 1983 şi la Facultatea de Teologie din Sibiu,  Dr.h.c. al  universităţilor din Sibiu şi Cluj – Napoca.
- Mariana -Virginia Stoenescu (Lăzărescu) (1953-)  – Profesor univ. dr. al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti,  Vicepreşedinte al Asociaţiei Germaniştilor din Europa Centrală.

+5 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie