Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6687 RON

1 GBP = 5.8125 RON

1 XAU = 357.7647 RON

1 AED = 1.2712 RON

1 AUD = 2.9982 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8906 RON

1 CAD = 3.3943 RON

1 CHF = 5.1404 RON

1 CNY = 0.6447 RON

1 CZK = 0.1970 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0966 RON

1 HUF = 1.2610 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0228 RON

1 KRW = 0.3383 RON

1 MDL = 0.2591 RON

1 MXN = 0.2704 RON

1 NOK = 0.4231 RON

1 NZD = 2.7527 RON

1 PLN = 1.1514 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4259 RON

1 TRY = 0.1438 RON

1 UAH = 0.1172 RON

1 XDR = 6.1447 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8166 - 19 apr 15:57

435 de „ochi virtuali” în 9 şcoli din Braşov

Autor: Ionuţ DINCĂ

Publicat la 13 martie 2014

De la jumătatea lui aprilie, sistemele „Big Brother” vor fi funcţionale sută la sută în şcolile generale 2, 3, 4, 11, 15, 25, 31 şi în liceele Unirea şi Andrei Bârseanu

435 de „ochi virtuali” în 9 şcoli din Braşov
Cel târziu la jumătatea lunii aprilie, vor fi definitivate lucrările de montare a sistemelor de supraveghere din 9 şcoli braşovene, investiţie finanţată din bani europeni. În prezent, în municipiul Braşov sunt opt şcoli care deţin sisteme de supraveghere şi control acces, montate cu bani de la bugetul local, iar edilii vor să mai investească în acest an alte 300.000 de lei pentru a mai dota alte şase şcoli cu astfel de sisteme. Deocamdată, edilii nu au stabilit care vor fi unităţile care vor fi dotate cu astfel de echipamente ce au rolul de creştere a siguranţei elevilor.
Viceprimarul Răzvan Popa a precizat că sistemele montate prin fonduri europene sunt mai complexe, respectiv pe lângă montarea de echipamente pentru controlul accesului şi camere de supraveghere la intrările în şcoală, fiind montaţi „ochi virtuali” şi pe coridoare, dar şi sisteme de detecţie, semnalizare şi avertizare la incendiu şi antiefracţie. Lucrările au costat 2,04 milioane de lei, cu aproape un milion de lei mai puţin faţă de valoare estimată a proiectului, de 3,94 milioane de lei. Unităţile de învăţământ care beneficiază de proiect sunt Şcolile generale nr. 2, nr. 3, nr. 4, nr. 11, nr. 15, nr .25, nr. 31, Corpul A al Şcolii Generale Nr. 15, Colegiul Naţional „Unirea” şi Colegiul Economic „Andrei Bârseanu”. Cele nouă unităţi de învăţământ au fost alese după ce au fost luate în calcul incidenţa fenomenului infracţional în şcolile vizate şi riscul apariţiei unor situaţii de urgenţă. 
„Echipamentele au fost montate, iar acum se lucrează la partea de programare, interconectare etc., iar la jumătatea lunii aprilie, conform programului, ar trebui să fie funcţionale sută la sută”, a precizat viceprimarul Răzvan Popa. În toate cele nouă unităţi sunt instalate, în total, 240 de camere de supraveghere a interioarelor şi 195 de camere de supraveghere a exterioarelor. În fiecare şcoală va exista câte o unitate de stocare, în care vor putea fi păstrate, în medie, imaginile înregistrate în ultimele 30 de zile.
Echipamentele vor fi conectate la dispeceratul de la Primărie, iar pe viitor, după ce vor fi finalizate lucrările la celelalte şase şcoli, cu finanţare de la bugetul local, vor fi integrate toate sistemele realizate din 2012 şi până în prezent la dispeceratele de la Primărie şi Poliţia Locală, inclusiv cele montate de unele şcoli din resurse proprii.
 
Camere şi în toate cele opt creşe
Conducerea Primăriei Braşov a decis instalarea de camere de supraveghere în creşele din municipiul Braşov, pentru liniştea părinţilor are îşi lasă copii în grija educatorilor pe perioada cât ei sunt la serviciu. Astfel, în proiectul de buget pe acest an au fost prevăzute 120.000 de lei pentru a se monta astfel de sisteme de supraveghere în toate cele opt creşe din municipiu. Sistemul va fi util atât pentru a preveni unele abuzuri, dar şi pentru a verifica reclamaţiile primite de la părinţi sau dacă personalul îşi desfăşoară aşa cum se cuvine activitatea.
 
Nouă şcoli vor fi în şantier, anul acesta
Venirea primăverii le dă de lucru constructorilor, care vor începe lucrărilor la instituţiile de învăţământ din municipiul Braşov. Este vorba despre lucrări de reabilitări termice, energetice, dar şi de reparaţii capitale, în nouă unităţi şcolare. Reparaţii capitale se vor face la corpul A de la Școala 12, de pe strada De Mijloc, unde se vor investi 1,5 milioane de lei, din bugetul local, dar şi la fostul Liceu de Alimentaţia Public (de lângă Uzina 2), pentru reabilitarea căruia s-au prevăzut 3,5 milioane de lei, după cum a precizat viceprimarul Răzvan Popa. Nu în ultimul rând, vor fi executate lucrări de reabilitare termică şi energetică la Colegiul Remus Răduleţ – corpul A, la Colegiul Nicolae Titulescu – corpul A, Liceul de Arte Plastice, Grădiniţa 13, Grădiniţa 3B şi la şcolile generale nr. 9 şi 15, unde, anul acesta, vor începe şi lucrările de amenajare a două săli de sport. Valoarea totală a investiţiilor în şcoli se apropie de 15 milioane de lei, fiind unul dintre cele mai mari bugete din ultimii ani.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie