39 de școli din județ nu au și nu vor avea autorizații de funcționare
Autor: Cristina BÃILÃ
Publicat la 23 august 2006
Ieri, premierul Călin Popescu Tăriceanu a susținut o videoconferință pe tema stadiului pregătirii unităților de învățământ pentru noul an școlar 2006 – 2007
Ieri, premierul Călin Popescu Tăriceanu a susținut o videoconferință pe tema stadiului pregătirii unităților de învățământ pentru noul an școlar 2006 – 2007. Toți inspectorii șefi ai IȘJ-urilor din țară au expus problemele cu care se confruntă și au fost examinate măsurile luate în județe. În prezentarea făcută, inspectorul șef al IȘJ Brașov, Carmen Tănăsescu, a explicat că principala problemă în județ o reprezintă faptul că 39 de unități școlare nu au primit și nici nu vor avea autorizație sanitară de funcționare în acest an școlar, din cauză că nu au apă și canalizare. „Aceste unități școlare nu dispun la această oră de apă curentă și canalizare. Și asta din cauză că în localitățile unde se află aceste școli nu există apă curentă. Încercăm o variantă de aducțiune, dar bineînțeles că necesită eforturi financiare. Probabil acest lucru se va rezolva în momentul în care în zonele respective infrastructura va fi pusă la punct”, a explicat Carmen Tănăsescu. În ceea ce privește lucrările de reparații și igienizare, în județul Brașov totul se desfășoară conform graficului, ba mai mult, în multe dintre ele lucrările au fost finalizate. Controalele în teritoriu au început de câteva săptămâni, primele școli care au fost verificate fiind din comuna Poiana Mărului. „La acest moment, în mai multe unități de învățământ se lucrează în continuare la reabilitări. A doua tranșă de bani de la Ministerul Educației și Cercetării a venit cu trei săptămâni în urmă. Noi am terminat procedurile, deci toți banii sunt alocați mergând pe varianta descentralizată. Fiecare școală a avut propria sa licitație și n-a fost nici o problemă. N-au fost contestații. Practic, toți banii se vor cheltui. Firmele vor primi banii în momentul în care vor termina lucrările, așa cum este normal”, a mai spus Carmen Tănăsescu. Dacă în unele unități de învățământ lucrările nu vor fi finalizate până la data începerii anului școlar, procesul de învățământ nu va fi afectat, deoarece elevii vor învăța în alte locații identificate deja.
„Elevii nu pot merge la școală ca pe șantiere, pentru a-și testa capacitatea de supraviețuire”
Premierul Tăriceanu a arătat, în timpul videoconferinței, că organizarea în bune condiții a anului școlar trebuie să fie o prioritate. „Copiii trebuie să meargă la școală și la grădiniță, nu pe șantiere sau în spații insalubre care să le testeze capacitatea de supraviețuire în situație de risc (...) Este inadmisibil ca în școli să fie mizerie, toaletele să nu funcționeze, să nu fie apă curentă, iar sălile de clasă să fie insalubre. Vă cer să luați măsurile necesare, pentru ca nicio școală să nu înceapă anul școlar fără autorizație sanitară”, s-a adresat premierul autorităților locale.
500 de autobuze noi, 9 fiind alocate județului Brașov
De asemenea, premierul Tăriceanu a subliniat că este important să fie asigurat necesarul de combustibil, inclusiv lemnele de foc, pentru perioada noiembrie 2006-ianuarie 2007, precum și să se realizeze pregătirea tehnică a autovehiculelor școlare destinate transportului elevilor. În această lună, s-a desfășurat licitația pentru achiziționarea unui număr de 500 de microbuze școlare, care vor fi distribuite în toate unitățile școlare pentru a ameliora condițiile de transport ale elevilor. Pentru județul Brașov au fost alocate 9 asemenea autobuze, care vor fi date școlilor din comunele care au o suprafață foarte mare, copiilor fiindu-le greu să ajungă la școală, mai ales pe timpul iernii.
Premierul a cerut mai multă siguranță în școli
Pentru garantarea siguranței în școli și în vecinătatea acestora, premierul Tăriceanu a cerut autorităților și inspectoratelor școlare să asigure paza în școli cu paznici și personal specializat al firmelor de pază și să extindă sistemele video de monitorizare la școlile municipale.
Cornul și laptele să fie de calitate
Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a cerut, de asemenea, autorităților locale să se implice pentru a fi asigurate în bune condiții produsele lactate și de panificație elevilor din clasele primare. „Atrag atenția că produsele trebuie să fie de calitate și să ajungă la timp la copii. Vă cer să discutați cu agenții economici întrucât aceasta nu este o acțiune comercială, ci una cu componentă socială”, a spus, ferm, Călin Popescu Tăriceanu.
Pregătirea
profesorilor
lasă de dorit
Pregătirea cadrelor didactice este o condiție pentru asigurarea unui învățământ de calitate, a subliniat primul-ministru. Premierul a arătat că Agenția pentru Strategii Guvernamentale a realizat recent un barometru de opinie care a reliefat că românii consideră că profesorii bine pregătiți sunt cel mai important atu pentru ca o școală să fie considerată bună. „Sunt dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat în această vară la examenele susținute de elevi, dar și la examenele de titularizare ale profesorilor. Mă refer la fraudarea acestor examene. În perioada 1-8 septembrie 2006 va avea loc testarea suplinitorilor și finalizarea încadrărilor. Sper să nu mai asistăm la noi fraude”, a afirmat premierul.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu