banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8643 - 20 apr 01:11

3.545 de copaci căzuţi, 90% pini negri: Toate traseele montane de pe Tâmpa sunt acum „libere de doborâturi”, urmează extragerea arborilor degajaţi

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 14 mai 2021

3.545 de copaci căzuţi, 90% pini negri: Toate traseele montane de pe Tâmpa sunt acum „libere de doborâturi”, urmează extragerea arborilor degajaţi

Angajaţii Serviciului Salvamont Poiana Braşov şi cei ai Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt (RPLPK) au reuşit degajarea traseelor turistice de pe muntele Tâmpa de arborii doborâţi din cauza căderilor abundente de zăpadă din martie. În acest moment, a anunţat Primăria Braşov, se circulă în condiţii optime şi pe traseele de pe versantul sudic - zona cea mai grav afectată - respectiv traseul marcat cu triunghi albastru, paralel cu str. Molidului din cartierul Răcădău, şi traseul dinspre Răcădău spre Şaua Tâmpei, după ce la sfârşitul lunii aprilie au fost degajate Drumul Serpentinelor, Treptele lui Gabony şi Drumul Cavalerului, de pe versantul nordic.
De altfel, potrivit primarului Braşovului, Allen Coliban, „Serviciul Salvamont împreună cu Regia Pădurilor Kronstadt au reuşit să finalizeze degajarea acestor poteci cu câteva zile înaintea termenului asumat, de 14 mai. Extragerea arborilor rămaşi va mai dura o perioadă, pentru că vorbim de peste 3.500 de arbori, dar partea bună este că potecile sunt practicabile”.

Poteci eliberate şi spre Poiana Braşov
Conform informaţiilor Primăriei Braşov, şi majoritatea traseelor care fac legătură dintre Şaua Tâmpei sau Pietrele lui Solomon cu Poiana Braşov au fost degajate de arborii doborâţi. Mai sunt doar câţiva, de mari dimensiuni, pe traseul şaua Tâmpei - Valea cu Apă - Poiana Braşov. Aceeaşi situaţie, cu câţiva arbori foarte mari, o întâlnim şi pe traseele care pleacă de La Iepure spre Crucurul Mare şi spre Şaua Tâmpei.

Inventarul zăpezilor din martie
Toţi arborii sunt marcaţi, iar RPLPK Kronstadt va proceda la extragerea lor.
Conform inventarului realizat de către reprezentanţii regiei, în urma căderilor de zăpadă, de la jumătatea lunii martie, au fost doborâţi 3.545 de arbori, 90% dintre aceştia fiind din specia pin negru. Restul sunt din speciile paltin, frasin, mojdrean, fag, carpen.
Având în vedere că RPLP Kronstadt a obţinut de la Garda Forestieră Braşov avizarea documentaţiei prevăzute de Ordinul nr. 766/2018, s-a demarat şi procedura de scoatere a materialului lemnos din pădure.

Foto: Pădurarii şi salvamontiştii braşoveni au terminat lucrările de eliberare a potecilor.

+2 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie