Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 08 iulie 2026
Braşovul va avea un nou liceu. Cu totul altfel: în loc de module, epoci - trei săptămâni în care elevii studiază aprofundat un singur domeniu
Din septembrie 2026, Braşovul va avea un nou liceu: liceul Liber Waldorf Sophia, autorizat de Ministerul Educaţiei, îşi deschide porţile şi lansează oficial înscrierile pentru prima generaţie de elevi. Este singurul liceu din judeţ care îmbină curriculumul naţional cu pedagogia alternativă Waldorf şi continuă parcursul educaţional construit de comunitatea Waldorf Sophia în ultimii 12 ani.
Asemănări şi diferenţe
Liceul Liber Waldorf Sophia propune un model educaţional construit pentru adolescenţii de astăzi, în care performanţa academică merge în paralel cu dezvoltarea personală, experienţele practice şi descoperirea propriului drum în viaţă.
„Elevii vor urma curriculumul naţional şi vor susţine aceleaşi examene naţionale şi acelaşi examen de Bacalaureat ca în orice alt liceu din România. Diferenţa este felul în care ajung acolo: prin înţelegere, implicare, proiecte, experienţe reale şi dezvoltarea competenţelor pe care universităţile şi angajatorii le caută tot mai mult”, arată Nicoleta Cîrjan, director executiv Waldorf Sophia.
Disciplinele principale sunt organizate în „epoci”, perioade de aproximativ trei săptămâni în care elevii studiază aprofundat un singur domeniu, în blocuri de câte o oră şi 40 de minute. Astfel, accentul se mută de la memorarea rapidă a informaţiilor către înţelegere, conexiuni între discipline şi aplicarea cunoştinţelor în contexte reale, arată sursa citată.
În completarea curriculumului naţional, liceul introduce activităţi precum public speaking, debate şi argumentare, jurnalism şi media, antreprenoriat, teatru, arte integrate, cor şi euritmie, menite să dezvolte comunicarea, creativitatea, gândirea critică şi încrederea în sine.
3 săptămâni de practică
În fiecare an, elevii vor desfăşura câte trei săptămâni de practică în companii, organizaţii, instituţii publice, cabinete de psihologie, redacţii sau afaceri locale, pentru a descoperi concret cum arată profesiile care îi interesează.
Programul este completat de schimburi internaţionale cu licee Waldorf din Europa, activităţi de voluntariat, proiecte interdisciplinare şi experienţe artistice şi sportive, astfel încât adolescenţii să îşi construiască încă din timpul liceului un portofoliu de competenţe şi experienţe reale.
Curriculum Cambridge/CEFR
Programul este completat de engleză intensiv pe curriculum Cambridge/CEFR, schimburi internaţionale cu licee Waldorf din Europa, proiecte de voluntariat, activităţi sportive şi artistice şi, în perspectivă, dezvoltarea direcţiei pentru Bacalaureatul Internaţional (IB).
„Este a treia generaţie de elevi care finalizează ciclul gimnazial la noi şi îşi doreşte continuitate. A venit firesc momentul să construim şi partea de liceu. Ne dorim adolescenţi care nu doar învaţă pentru examene, ci tineri care ştiu cine sunt, ce pot şi încotro vor să meargă mai departe”, spune Angelica Moga, fondatoarea Şcolii Libere Waldorf Sophia.
„Nu vrem adolescenţi care doar reproduc informaţii”
Pregătirea pentru Bacalaureat începe încă din clasa a IX-a şi este construită progresiv, astfel încât elevii să îşi consolideze cunoştinţele fără presiunea concentrată exclusiv în ultimul an de liceu. În acelaşi timp, accentul este pus pe formarea unor tineri capabili să comunice, să argumenteze, să lucreze în echipă şi să ia decizii asumate.
„Nu vrem adolescenţi care doar reproduc informaţii. Vrem tineri care pot comunica, argumenta, lucra în echipă şi lua decizii pentru propria viaţă. Pregătirea pentru Bacalaureat începe progresiv încă din clasa a IX-a, fără presiunea concentrată doar în ultimul an”, spune Roxana Dîrlea, director educaţional Waldorf Sophia.
„Copiii noştri ştiu ce vor să facă în viaţă”
Misiunea liceului este ca, la finalul celor patru ani, absolvenţii să plece nu doar cu o diplomă, ci şi cu o direcţie clară pentru viitor, arată reprezentanţii noului liceu. Prin contact direct cu profesionişti, experienţe practice, proiecte reale şi dezvoltarea competenţelor personale, elevii sunt încurajaţi să îşi descopere aptitudinile, pasiunile şi domeniul în care îşi doresc să îşi construiască o carieră.
Totul inclus, chiar şi excursiile cu clasa
Prima clasă a Liceului Liber Waldorf Sophia va funcţiona începând cu luna septembrie 2026, pe profil Ştiinţe Sociale, intensiv limba engleză, cu 25 de locuri disponibile.
Programul se desfăşoară între orele 08:00 şi 16:00, iar taxa de şcolarizare este de 3.150 lei/lună (37.800 lei/an).
În taxă sunt incluse rechizitele şi consumabilele, materialele pentru activităţile creative şi practice, opţionalele din curriculum, engleza intensiv pe curriculum Cambridge/CEFR, practica de vară, consilierea şi dezvoltarea personală, evaluarea individuală, accesul la platforma educaţională şi participarea la activităţile şi evenimentele şcolare.
Înscrierea începe cu o vizită şi un interviu
Procesul de înscriere presupune o vizită la liceu şi o discuţie iniţială cu familia, urmate de un interviu cu elevul şi părintele, evaluarea compatibilităţii cu profilul educaţional al liceului, selecţia pe baza rezultatelor obţinute la Evaluarea Naţională şi a mediilor din clasele V-VIII, precum şi confirmarea locului prin semnarea contractului educaţional.
Înscrierile pentru prima generaţie de elevi sunt deschise. Mai multe informaţii sunt disponibile pe www.waldorfsophia.ro/liceu.
.png)
.png)
nu este nici un comentariu
Absolvenţii de liceu şi-au aflat marţi, 7 iulie, mediile la examenul de Bacalaureat, iar în judeţul Braşov, dacă ne uităm la totalul absolvenţilor, indiferent de promoţie , acestea sunt[...]
2026-07-08 citeste mai multAngajaţii din sănătate care fac parte din federaţia sindicală Sanitas vor intra în grevă de avertisment, pe 20 iulie, între orele 9.00 şi 11.00, urmând ca pe 28 iulie să declanşeze[...]
2026-07-08 citeste mai multCele trei persoane relocate la Braşov, după descinderile DIICOT de săptămâna trecută la centrele sociale Dumbrava din judeţul Bihor, au vârste de 55, 65 şi 75 de ani. Doi dintre asistaţi[...]
2026-07-08 citeste mai multCirculaţia pe Transfăgărăşan va fi restricţionată, miercuri, 8 iulie, în vederea filmării unui spot publicitar, anunţă CNAIR. Filmările se vor desfăşura succesiv în intervalul[...]
2026-07-08 citeste mai mult32 de tineri au ales să-şi petreacă o parte din vacanţă într-un mod cu adevărat valoros: învăţând cum să salveze vieţi şi cum să fie alături de cei care au nevoie de ajutor. În[...]
2026-07-08 citeste mai mult
Adaugă un comentariu