300.000 de euro din prime!
Autor: Istvan DEAK
Publicat la 14 mai 2008
Promovarea obținută de FC Brașov în acest sezon a fost recompensată din plin de patronul echipei FC Brașov, Ioan Neculaie. „Cu banii am stat excelent
Promovarea obținută de FC Brașov în acest sezon a fost recompensată din plin de patronul echipei FC Brașov, Ioan Neculaie. „Cu banii am stat excelent. Băieții aveau 300 de euro la victorie acasă și 600 afară. Dar asta era baza. Dacă era să batem pe teren propriu, următorul meci din deplasare îl jucam pe 700 de euro. Dacă învingeam și atunci, următorul de acasă era pe 500, în timp ce următorul în deplasare era pe 800. După un ciclu de patru victorii o luăm de la capăt. E un sistem de premiere foarte bun”, a explicat Răzvan Lucescu, luni seara, la Telesport. În condițiile în care din 31 de meciuri, „stegarii” au câștigat 23, au remizat de patru ori și au înregistrat patru înfrângeri, fiecare titular a încasat 14.000 de euro din prime de joc până în acest moment în acest campionat. După spusele antrenorului principal, remizele de la Progresul (0-0, etapa a 3-a) și Otopeni (2-2, etapa a 21-a) au fost remunerate la fel ca o victorie în deplasare. În tur, fiecare titular de la FC Brașov a încasat 9100 de euro, echipa reușind 16 prime de victorie din 17 meciuri, realizând trei serii de patru victorii consecutive (etapa 1-4, 5-8, 13-16). În retur, „stegarii” au șchiopătat reușind să câștige doar opt partide din 14, încasând astfel doar 4900 de euro, reușind să lege o singură serie de patru victorii consecutive (20-23). Dacă reușesc să câștige în ultimele trei etape (Petrolul și Sportul în deplasare, Giurgiu acasă), brașovenii au ocazia să își mai treacă în cont 1800 de Euro. La această sumă se adaugă primele câștigate de brașoveni în Cupa României: 4000 de euro, din care 1000 pentru eliminarea Bistriței 1-0 pe teren propriu și 3000 pentru accederea în sferturi în dauna Oțelului (7-6 după penaltiuri, meci disputat la Ploiești). Astfel, fiecare titular de la FC Brașov a încasat 18.000 de euro din prime de joc, mai mult decât au câștigat jucătorii de la majoritatea echipelor prim-divizionare din partea inferioară a clasamentului: Bistrița, Iași și Pandurii având doar 11 victorii în 34 de etape.
„FC Brașov nu își
permite contractul
lui Coman!”
Chiar dacă surse din conducerea clubului FC Brașov lansează zvonuri în presa centrală cum că echipa de la poalele Tâmpei s-ar fi înțeles cu portarul Rapidului, Dani Coman, pentru 250.000 de euro salariu anual, plus 200.000 de euro la semnătură, antrenorul principal al Brașovului a dezmințit încă de luni seară aceste zvonuri.„S-a vorbit foarte mult în presă despre o trecere a lui Coman de la Rapid la FC Brașov, dar nu se pune problema. El e la Rapid, are contract acolo, s-a remarcat foarte mult în Europa în ultima vreme. El poate pleca afară, ar fi o experiență foarte importantă pentru Coman. Până să ajungem să îi oferim un contract lui Dani, ar fi trebuit să se pună problema cam cât ar costa. Noi, la FC Brașov nu ne permitem din punct de vedere financiar să îl luăm pe Dani Coman. Nu e cazul să mai comentăm speculații”, a spus Lucescu jr la Fanatik Show.
„Orice fac, nu reușesc
să îi motivez!”
Înfrângerea din ultima etapă cu Forex a fost aprig comentată pe plan local. La emisiunea „Arbitrul de luni” de la RTT, jucătorii au fost acuzați că au făcut figurație și că mulți nu au față de prima ligă. Fostul arbitru Marius Beudean a sintetizat: „Din punct de vedere tehnico-tactic, Alexandru Pelici l-a făcut praf pe Răzvan Lucescu. L-a bătut din toate punctele de vedere. Forexul s-a apărat la 30 de metri, a distrus și blocat construcția stegarilor la centrul terenului. A controlat și blocat perfect benzile terenului și nu le-a dat nicio șansă brașovenilor. Pentru a avea șanse în liga I, FC Brașov trebuie să aducă șapte jucători de certă valoare”, a spus Beudean în cadrul emisiunii mai sus amintite.
Răspunsul lui Răzvan Lucescu a venit la Telesport: „De la obținerea promovării, jucătorii au intrat într-o stare de relaxare totală și indiferent ce le zic și ce le fac, nu reușesc să îi motivez”, a spus Lucescu.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu