29 de ani de la sacrificiul lui Babeş: Dacă ar mai fi trăit, ar fi plecat din România

La 29 de ani de la sacrificiul eroului Liviu Cornel Babeş, soţia acestuia spune că, dacă ar mai fi trăit, acesta ar fi plecat din România. Mai nimic din ce a dorit braşoveanul care şi-a dat foc pe pârtie în semn de protest faţă de ororile regimului comunist nu s-a întâmplat, în opinia Etelkăi Babeş. Şi la ceremonia ce are loc în fiecare an la baza pârtiei Bradul vin tot mai puţini braşoveni să-l onoreze pe cel care s-a transformat în torţă vie ca să atragă atenţia lumii asupra abuzurilor dictaturii comuniste din România.
În 2 martie 1989, Liviu Cornel Babeş îşi dădea foc pe pârtia Bradul, purtând un mesaj în limba germană pe care a reuşit să-l transmită lumii întregi: „Stop Morder! Braşov = Auschwitz”. Mesajul destinat turiştilor străini a fost sesizat, printre alţii, de Douglas Wallace, britanicul care a încercat chiar să-l salveze pe erou şi apoi a înţeles că este vorba despre o sinucidere în semn de protest.
La aproape trei decenii de la gestul eroului braşovean, soţia acestuia este convinsă că Babeş nu ar mai fi locuit în ţară dacă ar fi supravieţuit. „Eu cred că el ar fi plecat, n-ar mai fi stat în ţară pentru că este destul de greu când cineva a dorit numai dreptate, triumful valorii – că el pentru asta lupta foarte mult, pentru valoare – să vadă că este atât de greu să se împlinească aceste lucruri, care sunt, de fapt, simple şi normale”, a mărturisit Etelka Babeş, soţia eroului.
Văduva celui care şi-a dat foc pe pârtie a găsit o poezie scrisă de acesta cu puţin timp înainte să recurgă la gestul care l-a făcut celebru în întreaga lume. Poezia descrie perfect starea în care se afla România în preajma Revoluţiei din Decembrie 1989. „În noaptea adâncă se auzeau nişte tropote/Un zgomot continuu şi înăbuşit, ca şi cum o herghelie de cai ar tropăi mărunt/ Această energie cinetică nu se putea dezlănţui/ Căci gardurile ţarcului erau prea înalte”, suna poezia scrisă de Liviu Cornel Babes la începutul anului 1989.

Etelka Babes spune că mult timp după aceea nu avea curaj să răspundă la soneria de la uşă, deoarece se gândea că sunt cei de la Securitate. Fără putere în urma veştii primite în acel martie 1989, soţia eroului nu a verificat condiţiile în care a pierit soţul său. Abia mai târziu au apărut întrebările. Nici acum nu este clar cum de a murit un bărbat în puterea vârstei pe drumul spre spital, în condiţiile în care arsurile suferite de el nu erau chiar atât de serioase încât să provoace decesul instantaneu. De altfel, preotul care l-a îngropat nu a avut nimic de obiectat, deşi se cunoaşte faptul că sinucigaşii nu sunt îngropaţi cu preot. Fratele lui Cornel – aşa cum îl numea familia – a fost singurul care a văzut cadavrul şi de atunci nu a vorbit cu nimeni despre aceasta şi a început să sufere de o boală care l-a şi ucis în cele din urmă.

În memoria lui Cornel Liviu Babeş, vineri a avut loc o slujbă de pomenire, la care au luat parte deţinuţi politic, o mână de revoluţionari şi câţiva reprezentanţi ai Primăriei Braşov. Din păcate, aşa cum spunea în mai multe rânduri preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic, Octav Bjoza, prezent şi el la eveniment, pentru Inspectoratul Şcolar şi directorii de şcoli din Braşov acest moment nu există. Nici nu este de mirare în aceste condiţii că, în cărţile de istorie, eroul braşovean nu are o pagină din care elevii să afle despre semnificaţia gestului său.