25 de ani, taxat dacă nu ai copil

România a avut timp de peste 24 de ani un sistem prin care persoanele fără copii plăteau statului o sumă suplimentară. Măsura a fost introdusă în 1967 sub forma unei majorări a impozitului pentru persoanele fără copii, transformată în 1977 într-o contribuţie lunară distinctă şi majorată din nou în 1986. Sistemul a fost eliminat abia în 1991.

1967 - zeciuiala
La 31 decembrie 1966, Consiliul de Stat a emis Decretul 1.086 privind majorarea impozitului pe veniturile persoanelor fără copii. Prevederile au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1967.
Măsura nu îi viza doar pe cei necăsătoriţi. Decretul se aplica bărbaţilor şi femeilor fără copii care împliniseră 25 de ani, indiferent dacă erau căsătoriţi sau nu.
Pentru muncitori, funcţionari şi categoriile asimilate, impozitul datorat era majorat cu 10% pentru veniturile lunare impozabile între 801 şi 2.000 de lei şi cu 20% pentru veniturile de peste 2.000 de lei.
Procentul nu se aplica direct salariului. Era vorba despre o majorare a impozitului datorat statului. De exemplu, dacă impozitul calculat asupra venitului era de 100 de lei, o majorare de 10% însemna că impozitul ajungea la 110 lei, nu că statul reţinea încă 10% din salariu.
Decretul prevedea mai multe excepţii. Nu plăteau această majorare cei care avuseseră copii care ulterior decedaseră, persoanele cu invaliditate de gradul I sau II, în condiţiile prevăzute de actul normativ, precum şi persoanele fără copii căsătorite cu persoane care aveau copii dintr-o căsătorie anterioară sau din afara căsătoriei.

1977 - plată lunară
În 1977, sistemul de impozitare a salariilor a fost schimbat. Legea 1/1977 a desfiinţat impozitul individual pe retribuţie şi a introdus impozitul pe fondul total de retribuire al unităţilor socialiste de stat.
În acelaşi timp, legea a păstrat o obligaţie distinctă pentru persoanele fără copii: o contribuţie fixă, plătită lunar, al cărei cuantum era stabilit în funcţie de retribuţia tarifară.
Contribuţia se aplica persoanelor fără copii care aveau peste 25 de ani, fie că erau căsătorite, fie că nu. Ea începea din luna în care persoana împlinea 25 de ani şi înceta din luna următoare celei în care devenea părinte.
În 1977, pentru salariaţii din unităţile economice şi instituţiile de stat, contribuţia era:
- până la 1.440 lei : 20 lei;
- 1.441–1.500 lei : 25 lei;
- 1.501–1.600 lei : 30 lei;
- 1.601–1.750 lei : 40 lei;
- 1.751–1.850 lei : 60 lei;
- 1.851–2.000 lei : 80 lei;
- 2.001–2.150 lei : 90 lei;
- 2.151–2.350 lei : 100 lei;
- 2.351–2.550 lei : 110 lei;
- 2.551–2.750 lei : 120 lei;
- 2.751–3.000 lei : 135 lei;
- 3.001–3.350 lei : 150 lei;
- 3.351–3.750 lei : 190 lei;
- 3.751–4.150 lei : 220 lei;
- 4.151–4.550 lei : 250 lei;
- 4.551–5.000 lei : 280 lei;
- 5.001–5.500 lei : 320 lei;
- 5.501–6.500 lei : 380 lei;
- 6.501–8.000 lei : 450 lei;
- peste 8.000 lei : 550 lei.
Astfel, un angajat fără copii cu o retribuţie tarifară de 2.000 de lei plătea 80 de lei pe lună, iar unul cu o retribuţie de peste 8.000 de lei plătea 550 de lei pe lună.
Spre deosebire de sistemul din 1967, nu mai era vorba despre o majorare procentuală a impozitului. Era o contribuţie distinctă, cu o sumă fixă, stabilită în funcţie de venitul tarifar.

1986 - sume din ce în ce mai mari
La sfârşitul lui 1985, Consiliul de Stat a decis o nouă majorare a contribuţiei. Decretul 409 din 26 decembrie 1985 a stabilit noile cuantumuri, aplicabile veniturilor începând cu anul 1986.
Pentru angajaţii din unităţile economice şi instituţiile de stat, contribuţia lunară ajungea la:
- până la 1.650 lei : 80 lei;
- 1.651–1.750 lei : 90 lei;
- 1.751–1.850 lei : 110 lei;
- 1.851–2.000 lei : 135 lei;
- 2.001–2.150 lei : 150 lei;
- 2.151–2.350 lei : 165 lei;
- 2.351–2.550 lei : 180 lei;
- 2.551–2.750 lei : 205 lei;
- 2.751–3.000 lei : 225 lei;
- 3.001–3.350 lei : 285 lei;
- 3.351–3.750 lei : 330 lei;
- 3.751–4.150 lei : 375 lei;
- 4.151–4.550 lei : 420 lei;
- 4.551–5.000 lei : 480 lei;
- 5.001–5.500 lei : 570 lei;
- 5.501–6.500 lei : 675 lei;
- 6.501–8.000 lei : 825 lei;
-  peste 8.000 lei : 925 lei.
Începând din 1986, un angajat fără copii cu o retribuţie tarifară de 2.000 de lei datora 135 de lei pe lună, iar unul cu o retribuţie de peste 8.000 de lei datora 925 de lei pe lună.
Şi acest Decret preciza că obligaţia se aplica persoanelor fără copii care aveau peste 25 de ani, indiferent dacă erau căsătorite sau necăsătorite.
Contribuţii distincte erau prevăzute şi pentru persoanele fără copii care obţineau venituri din agricultură sau din activităţi pe cont propriu. În cazul anumitor persoane care lucrau pe cont propriu, contribuţia anuală ajungea la 6.000 de lei pentru venituri de peste 96.000 de lei.

24 de ani
Contribuţia era încă în vigoare după Revoluţia din decembrie 1989. Ea a fost eliminată prin Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, care a intrat în vigoare la 1 aprilie 1991 şi a abrogat explicit Decretul nr. 409/1985 privind majorarea contribuţiei persoanelor fără copii.
Prin urmare, sistemul a fost aplicat timp de peste 24 de ani, de la 1 ianuarie 1967 până la 1 aprilie 1991.

A crescut natalitatea?
Contribuţia pentru persoanele fără copii a făcut parte din politica pronatalitate a regimului comunist, alături de alte măsuri. Cea mai importantă dintre acestea a fost restricţionarea severă a întreruperii sarcinii prin Decretul nr. 770 din 1966.
Datele demografice publicate de Institutul Naţional de Statistică arată o creştere puternică a natalităţii imediat după introducerea acestor politici. În 1966, rata natalităţii era de aproximativ 14,3 născuţi-vii la 1.000 de locuitori. În 1967, aceasta a urcat la aproximativ 27,4 la mie, iar în 1968 era de aproximativ 26,7 la mie.
Natalitatea a început ulterior să scadă din nou, în pofida menţinerii politicii pronataliste şi a contribuţiei pentru persoanele fără copii. În 1989, rata natalităţii ajunsese la aproximativ 16 la mie.