Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 11:00

175 de ani de învățământ economic transilvănean

Autor:

Publicat la 28 noiembrie 2012

Rădăcinile Colegiului Național Economic „Andrei Bârseanu” stau adânc înfipte în istoria spațiului transilvănean. Astfel, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, este atestată prima formă de învățământ economic – precursoarea actualelor noastre clase de profil – clasa pregătitoare pentru comerț a Școlii de la capelă, pentru ca, în 1869, cu un puternic impact mediatic în presa vremii, să fie înființată prima Școală Comercială din Transilvania, instituție devenită ulterior, în 1922, Școala Superioară de Comerț “Andrei Bârseanu", ca omagiu adus eruditului și distinsului profesor, care timp de trei decenii și-a adus în mod exemplar contribuția la dezvoltarea acestui tip de învățământ

175 de ani de învățământ economic transilvănean Rădăcinile Colegiului Național Economic „Andrei Bârseanu” stau adânc înfipte în istoria spațiului transilvănean. Astfel, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, este atestată prima formă de învățământ economic – precursoarea actualelor noastre clase de profil – clasa pregătitoare pentru comerț a Școlii de la capelă, pentru ca, în 1869, cu un puternic impact mediatic în presa vremii, să fie înființată prima Școală Comercială din Transilvania, instituție devenită ulterior, în 1922, Școala Superioară de Comerț “Andrei Bârseanu", ca omagiu adus eruditului și distinsului profesor, care timp de trei decenii și-a adus în mod exemplar contribuția la dezvoltarea acestui tip de învățământ. Arborele genealogic al colegiului cuprinde nume ale unor personalități recunoscute pe plan național; nume precum Gheorghe Barițiu, Andrei Bârseanu, Dimitrie Leca, Emanoil Ion Nechifor sau Andrei Mureșianu nu au influențat doar evoluția instituției, ci și istoria neamului românesc. Deși de-a lungul timpului, școala a evoluat sub diverse denumiri, adaptându-se în permanență la noile cerințe ale unei societăți marcate de schimbări profunde, atât din punct de vedere social, cât și politico-economic, ea nu a pierdut niciodată din vedere menirea sa, așa cum s-a dorit încă din 1837 – educarea celor care reprezintă viitorul acestei țări, formarea profesională a tinerilor în vederea integrării lor cu succes pe piața muncii. Emblema colegiului – caduceul lui Hermes (care apare de altfel și pe fațadele unor clădiri istorice, cum ar fi vechiul sediu al Camerei de Comerț și Industrie din Iași sau Palatul Poștei) – sugerează tocmai această idee de dezvoltare, de evoluție a ființei umane, de căutare a prosperității. În Dicționarul de simboluri al lui Jean Chevalier, găsim următoarea interpretare, care pare, credem noi, a concorda dezideratului școlii: „caduceul reprezintă echilibrul moral și buna purtare: toiagul reprezintă puterea, cei doi șerpi prudența, aripile hărnicia, iar coiful gândurile elevate”. Complementar aspectelor culturale legate de tradiții, simboluri și prestigiu, colegiul nostru este o instituție de interes public tocmai datorită specificului demersului pedagogic, instituția interacționând puternic și permanent cu mediul extern, care-i influențează activitatea și o modelează în funcție de cerințele societății moderne, ale pieței muncii; această relație strânsă se reflectă fidel în oferta educațională a școlii, care oferă elevilor săi numeroase specializări ce răspund ofertei locale de locuri de muncă, permițând totodată absolvenților să lucreze și în străinătate. Astfel, de exemplu, începând din 2002 a fost introdusă cu succes instruirea individualizată la agenții economici din Brașov, în domeniul comerțului, turismului și alimentației publice. De asemenea, colegiul se mândrește cu faptul că a reușit să încheie numeroase parteneriate locale, beneficiind de susținerea celor mai puternici agenți economici și a diferite asociații. În conformitate cu normele învățământului modern, Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu” s-a adaptat standardelor europene, perfecționându-și continuu condițiile oferite elevilor prin atragerea de sponsori, prin elaborarea unor proiecte de finanțare, prin derularea unor programe în colaborare cu școli din Franța, Italia, Belgia, Polonia, Germania, Ungaria, Malta, Grecia și Azerbaijan, menite să asigure schimbul de experiență pentru profesori și elevi, să dezvolte abilitățile acestora din urmă, să faciliteze instruirea lor practică pe specialități, cum ar fi: tehnică hotelieră, alimentație publică, catering etc. Rezultatele obținute de elevii noștri la concursurile naționale și internaționale, mai ales cele privind materiile de specialitate, reflectă pregătirea temeinică de care se bucură în cadrul instituției noastre. În ceea ce privește formarea adulților, colegiul oferă, încă din 1991, numeroase cursuri de calificare în domeniul Comerțului și Alimentației publice, diplomele fiind recunoscute de M.E.C.T.S. și Ministerul Muncii. De asemenea, o atenție deosebită se acordă dezvoltării relației dintre școală și comunitate, școală și părinți, aceștia din urmă fiind implicați din ce în ce mai mult în educația copiilor lor și în activitățile școlii. Un rol deosebit în dezvoltarea acestei relații joacă membrii catedrelor de Istorie și de Limbă și comunicare, care organizează diferite evenimente menite să atragă atenția comunității asupra potențialului elevilor noștri, precum și să ofere acestora din urmă sentimentul apartenenței la o comunitate. De exemplu, pe 15 noiembrie, elevii, sub îndrumarea d-nei profesoare Simona Ciumbargi, au avut ocazia extraordinară de a discuta cu participanți direcți la Manifestația Anticomunistă din 1987, avându-i ca invitați de onoare pe Mircea Sevaciuc, Werner Sommerauer și Laurențiu Paveliuc. O inițiativă a d-nelor profesoare Gabriela Dinu și Dana Horlaci, în colaborare cu Eugenia Moarcăs, Cercul de teatru și interpretare dramatică – ECO-SCENA – reprezintă un alt exemplu de implicare a elevilor în viața comunității, prin faptul că rezultatele atelierelor de lucru se exprimă prin interpretarea unui text dramatic de către elevii-actori în fața a diferite tipuri de spectatori. În plus, în fiecare zi de marți, în cadrul întrunirilor Cenaclului ECO, elevii au ocazia de a cunoaște oameni de valoare ai vieții culturale brașovene. Tot în acest sens, Catedra de Alimentație este recunoscută la nivelul județului, ca urmare a colaborărilor fructuoase cu diferite instituții, a excelentelor servicii de protocol prestate în cadrul a numeroase ocazii festive. Anul acesta reprezintă un moment unic în istoria colegiului, împlinindu-se 175 de ani de învățământ economic în Brașov. Cu această ocazie, Colegiul Național Economic “Andrei Bârseanu”, prin colectivul de profesori și elevi, organizează o serie de acțiuni aniversare cuprinse în programul special dedicat "Săptămânii școlii", la care vor participa elevii și părinții, dar și invitați de onoare din rândul partenerilor economici ai instituției, oameni politici, reprezentanți ai vieții culturale brașovene etc. Printre activitățile propuse enumerăm: editarea numărului aniversar al revistei colegiului – ECO (care vine în completarea numărului scos la începutul anului), editarea de pliante aniversare, sesiuni de comunicări, Concursul de istorie sub egida Societății de Istorie, concurs interlicee de tenis de masă, concurs interlicee de șah, Balul Bobocilor etc. Beneficiind de o colaborare de durată cu Centrul Cultural Reduta, miercuri, 28 noiembrie, se va desfășura, în intervalul orar 11-16, spectacolul dedicat Zilei Colegiului Național Economic „Andrei Bârseanu". Astfel, în acest cadru festiv, se va desfășura programul aniversar care va cuprinde printre altele: recital muzical, spectacol de dans, piese de teatru, precum și expoziție de artă fotografică și de artă culinară. De asemenea, conform tradiției, pe 29 noiembrie, se vor depune coroane la mormântul lui Andrei Bârseanu.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie