12 ecoinsule îngropate şi supraterane pentru colectarea selectivă a deşeurilor
Autor: Mircea PETRUSE
Publicat la 30 martie 2020
Ca şi în alte localităţi ale judeţului şi în Ghimbav sunt încă multe persoane certate cu curăţenia şi cu legea. Deşi Poliţia Locală veghează, dă amenzi, gunoaiele şi resturile menajere continuă să fie aruncate sau depozitate în locuri nepermise.
Edilii vor, cum e şi firesc, un oraş curat şi nepoluat, motiv pentru care a fost implementat un program de colectare selectivă a deşeurilor. S-au amenajat ecoinsule, s-au distribuit pubele şi saci inscripţionaţi, în timp ce ghenele vechi vor fi şi ele înlocuite cu altele moderne prevăzute cu cartele.
Primăria va face dezmembrări topo în vederea întocmirii şi elaborării documentaţiei cadastrale necesare înfiinţării a două noi zone ce vor fi puse la dispoziţia firmei Comprest SA Braşov, operatorul de salubritate.
De altfel, pentru realizarea programului investiţional impus prin caietul de sarcini, firma menţionată va trebui să mai amenajeze câteva ecoinsule pentru colectarea selectivă a deşeurilor: cinci ecoinsule îngropate şi alte trei ecoinsule supraterane.
La acestea se vor adăuga cele patru ecoinsule de la Primărie, astfel încât curăţenia să fie asigurată şi atent monitorizată, iar abaterile şi nerespectarea regulilor aspru sancţionate.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu