Curs BNR
1 EUR = 4.9771 RON
1 USD = 4.5290 RON
1 GBP = 5.9304 RON
1 XAU = 384.5900 RON
1 AED = 1.2330 RON
1 AUD = 3.0466 RON
1 BGN = 2.5447 RON
1 BRL = 0.8238 RON
1 CAD = 3.3199 RON
1 CHF = 5.2985 RON
1 CNY = 0.6421 RON
1 CZK = 0.1966 RON
1 DKK = 0.6674 RON
1 EGP = 0.0934 RON
1 HUF = 1.2415 RON
1 INR = 0.0539 RON
1 JPY = 3.0636 RON
1 KRW = 0.3359 RON
1 MDL = 0.2587 RON
1 MXN = 0.2346 RON
1 NOK = 0.4251 RON
1 NZD = 2.7708 RON
1 PLN = 1.1541 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0470 RON
1 SEK = 0.4380 RON
1 TRY = 0.1320 RON
1 UAH = 0.1100 RON
1 XDR = 6.0763 RON
1 ZAR = 0.2593 RON
Publicat la 17 martie 2022
1.100.000 de recipiente au fost colectate de cele trei automate PETrică, din Brașov, de la lansarea proiectului pentru încurajarea reciclării și folosirii transportului în comun, în cadrul Forumului Orașelor Verzi, din septembrie 2021. Montat inițial în Piața Livada Poștei, primul aparat inteligent de colectare a ambalajelor de băuturi, din sticlă, plastic și metal a fost mutat, azi, în cartierul Valea Cetății, cunoscut și ca Răcădău, pentru a fi la îndemâna și mai multor brașoveni și va deveni funcțional în zilele următoare.
„Municipalitatea, împreună cu cei doi parteneri ai proiectului PETrică – firmele Envipco și Brai-Cata – a decis relocarea primului sistem de colectare a ambalajelor reciclabile de tip RVM (Reverse Vending Machine – distribuitor automat reversibil) amplasat în Brașov și botezat PETrică 1, din zona Livada Poștei, în cartierul Valea Cetății, în zona pietonală aflată la intersecția bulevardului Valea Cetății cu str. Fragilor. Decizia a fost luată pentru a aduce aproape de cât mai mulți oameni beneficiile folosirii acestui aparat, care recompensează fiecare 10 recipiente reciclabile de băuturi depozitate prin intermediul său, cu două călătorii gratuite cu mijloacele de transport în comun ale RATBV, încărcate pe un card nominal”, a declarat Bogdan Constantinescu, managerul general al Brai-Cata.
În doar două luni de funcționare, aparatul din cartierul Astra, de pe pietonalul de la piață, a reușit să depășească media de recipiente zilnice colectate de predecesărul său, ajungând la 4.541, față de 3.903 recipiente pe zi, cât a înregistrat automatul din Livada Poștei.
„Astăzi începe demontarea lui PETrică 1 și reamplasarea lui în zona denumită și Răcădău, unde, începând de săptămâna viitoare îi va recompensa pe brașovenii din cartierul Valea Cetății cu tichete preschimbabile în călătorii gratuite cu autobuzele RATBV, în schimbul PET-urilor, sticlelor sau dozelor de aluminiu depozitate. Locațiile aparatelor din zona Astra și din zona pietonală aflată în fața complexului comercial Rapid vor rămâne neschimbate. Programul de funcționare al celor 3 sisteme de colectare a ambalajelor reciclabile este de luni până duminică, în intervalul 8.00-18.00”, a anunțat managerul Brai-Cata.
Potrivit datelor furnizate de municipalitate, de la începutul proiectului au fost emise în baza tichetelor de reciclare 85.970 de bilete RATBV, dintre care 18.000 de bilete pe suport de hârtie și 67.970 de bilete în portofele electronice nominale.
Așa cum arată sistemele de contorizare ale celor trei aparate, până în prezent numărul recipientelor colectate prin intermediul celor trei aparate PETrică este de aproape 1.100.000 de unități, alocate după cum urmează:
PETRICA 1 – Livada Poștei - perioada 06.09.2021-15.03.2022 (182 de zile)
Sticlă: 164.612 buc.
PET: 274.242 buc.
Doze aluminiu: 271.550 buc.
Total: 710.404 recipiente colectate
Media: 3.903 buc/ zi
PETRICA 2 – Astra - perioada 07.01-15.03.2022 (68 de zile)
Sticlă: 66.398 buc.
PET: 156.048 buc.
Doze aluminiu: 86.363 buc.
Total: 308.809 recipiente colectate
Media: 4.541 buc/ zi
PETRICA 3 – Rapid – perioada 18.02-15.03.2022 (26 de zile)
Sticlă: 13.844 buc.
PET: 39.936 buc.
Doze aluminiu: 20.020 buc.
Total: 73.800 recipiente caolectate
Media: 2.838 buc/zi.
'Willy'
2022-03-17 02:41:01
'Mereu se umple PETrica ala. Brai Cata da 40 de minute mereu. Nu prea e rentabil. Pierzi o ora pentru doua plase de bidoane, adica 2 bilete in total de 10 lei. Pai 10 lei ii faci in 10 minute daca ii cari la o babuta plasele de la piata.'