Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 03:45

100 – 200 de lei pentru două nopți de cazare la mare de 1 mai

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 27 aprilie 2010

Turiștii care își vor petrece minivacanța de 1 Mai pe litoralul românesc vor plăti între 100 și 200 de lei de persoană pentru două nopți de cazare, în funcție de numărul de stele al unității hoteliere, pentru sfârșitul acestei săptămâni fiind așteptate pe plaje între 15

Turiștii care își vor petrece minivacanța de 1 Mai pe litoralul românesc vor plăti între 100 și 200 de lei de persoană pentru două nopți de cazare, în funcție de numărul de stele al unității hoteliere, pentru sfârșitul acestei săptămâni fiind așteptate pe plaje între 15.000 și 18.000 de persoane. Președintele ANAT și al Asociației Litoral-Delta Dunării, Corina Martin, a declarat că în stațiunea Mamaia prețul pe care o persoană trebuie să-l plătească pentru două nopți de cazare este de 100 de lei la un hotel de două stele, iar la un hotel de trei stele tariful este 120 de lei de persoană tot pentru două nopți. În Eforie Sud, la un hotel de trei stele un turist va plăti 100 de lei pentru două nopți, iar la un hotel de patru stele prețul este de 160 de lei de persoană, în timp ce la o unitate similară din Mamaia prețul pentru două nopți este de 200 de lei de persoană. Asociația Litoral – Delta Dunării va organiza de 1 Mai un carnaval și o defilare în stațiuni, pe traseul Neptun - Costinești - Eforie - Mamaia – Năvodari. Astfel, vor defila ospătari, cameriste, barmanițe, recepționeri, clovni, actori în costume de epocă, mașini tunate, mașini de epocă, dansatori în spectacol multietnic (greci, turci, aromâni, dobrogeni), salvamari, marinari, fanfară, DJ. De asemenea, turiștii care vor veni pe litoral vor avea parte și de concerte și vizionări de filme, toate gratuite. La schi, în aprilie! Turiștii amatori de sporturi de iarnă pot opta pentru o minivacanță de 1 mai la cota 2000, în Hotelul de Gheață. Chiar dacă nu mai ninge, la Bâlea Lac e încă iarnă iar stratul gros de zăpadă va mai rezista câteva săptămâni. Zăpada trece de doi metri și este numai bună pentru sporturi de iarnă. În ultimii patru ani hotelul de gheață de la Bâlea Lac s-a topit la începutul lunii aprilie. Anul acesta însă este pentru prima dată când hotelul rezistă chiar și în această perioadă. Cei care vor să petreacă minivacanța de 1 mai la cota 2000 trebuie să scoată din buzunar 400 de lei de persoană pentru două zile de cazare cu mic dejun inclus. Practicabilă e și pârtia de pe Valea Dorului, din Sinaia. Zăpada măsoară aici aproape o jumătate de metru și nu se va topi până la sfârșitul lunii, susțin administratorii pârtiei.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie