Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 26 iulie 2024
Anul acesta, echipa pleacă în competiţii cu BS24 şi alte două maşini, iar primul circuit începe în 1 august, în Catalunya
BS24 este cel de-al 15-lea monopost creat de echipa de curse „BlueStreamline” a Universităţii Transilvania din Braşov, care a fost prezentat, miercuri seară, pe Colina Universităţii. Maşina este rezultatul a opt luni de muncă din partea a 24 de tineri, coordonaţi de profesorul Mihai Comşiţ, şi ea, alături de alte două maşini create tot de studenţi, vor lua startul în patru competiţii internaţionale, în următoarea lună.
Aplică ce învaţă pe băncile facultăţii
„Monopostul acesta vrea să fie o evoluţie a ceea ce noi am construit în 15 ani şi a ajuns la nişte performanţe dinamice, în urma testelor pe care le-am desfăşurat pe circuitul de carting de la Ghimbav, prin faptul că e cu două secunde pe tur mai rapid, ceea este foarte mult în competiţia noastră. Dar ce vroiam să subliniez prin faptul ăsta, că aceşti studenţi sunt nişte minţi briliante, sunt nişte oameni care şi-au găsit un loc în care să-şi exprime dorinţele lor, pasiunile lor, visurile lor şi prin prisma faptului că ei construiesc an de an o astfel de maşină, o maşină de curse. Ei reuşesc să îşi aplice în maşina asta, toate cunoştinţele care le dobândesc şi asta mi se pare mult mai valoros decât faptul că noi câştigăm nişte premii. Nu asta e marea miză. Marea miză este să creăm nişte oameni care sunt performanţi la nivel de inginerie şi nu numai”, a declarat Mihai Comşiţ. Și este o miză îndeplinită până acum, ne spune profesorul, care se mândreşte cu ingineri de top care au fost cooptaţi în Formula 1 sau la marii constructori de automobile din Europa.
Mulţi vin, puţini rămân
Practic, an de an echipa se înnoieşte la început de an, atunci când se fac recrutări şi vin peste 80 de studenţi. Însă, până spre startul sezonului competiţional mai rămân în jur de 24-25 de tineri. Anul acesta, lider de echipă este Cosmin Chindea, de la Facultatea de Matematică şi Informatică. „Am studiat la facultate informatică şi în anul I am văzut un anunţ de recrutare pentru echipa de curse. Dorinţa mea a fost să văd cum pot implementa informatica şi cursele împreună. Drumul meu m-a dus în alte părţi, am făcut partea de aerodinamică a maşinii în ultimii trei ani, iar anul acesta am ajuns şi team leader. Atribuţiile mele constau în a manageria echipa din punct de vedere al gestionării task-urilor, a gestionării fondurilor şi a organizării în garaj, pentru ca toată echipa, toată trupa să funcţioneze ca un ansamblu bine uns, cum se zice în mecanică”, a punctat Cosmin Chindea.
Cosmin a preluat ştafeta de la Mircea Andrei Niculcea, care a terminat inginerie, iar în prezent este masterand la Management şi strategii de afaceri. „Vin din pasiune, la fel ca şi colegii mei. Vrem să îmbinăm ceea ce învăţăm la facultate cu maşinile de curse şi cu competiţiile. Practic, anul acesta pentru mine a fost un an de schimbare, pentru că mi-am schimbat şi domeniul de studiu, dar şi schimbare în cadrul echipei, pentru că nu am mai fost team leader, nu m-a mai implicat direct aşa de mult în dezvoltarea maşinii şi am încercat să dezvolt persoane noi care să se ocupe de treaba asta. Aş putea spune că pentru monopostul BS24 am fost mai mult un cadru suport”, a punctat Andrei Niculcea.
Plecarea spre competiţii - duminică
Echipa de curse va pleca duminică, spre Barcelona, unde în 1 august debutează competiţia de pe circuitul catalan. Apoi vor mai avea circuitul din Croaţia, Polonia şi, mai apoi, Formula Student Balkans, T&T Karting Transilvania.
În 2025, buget pentru dezvoltarea unei maşini electrice
Pentru următorul an universitar, echipa de curse „BlueStreamline” va avea la dispoziţie un buget de un milion de euro, cu care să dezvolte un monopost electric, a anunţat rectorul Universităţii Transilvania, prof.dr.ing. Ioan Vasile Abrudan. „Pentru că se tot discuta de bugetele pe care alte universităţi le alocă pentru dezvoltarea unor noi maşini, pentru construirea unor noi maşini, Universitatea Transilvania din Braşov vrea să intre şi ea în rândul universităţilor care îşi respectă studenţii care fac performanţă şi care sunt implicaţi în domeniul lor şi pentru anul următor vom pune la dispoziţie un milion de euro pentru echipa de studenţi care va dezvolta noua maşină electrică de competiţie a Universităţii Transilvania”.
Echipa de curse a Universităţii Transilvania a câştigat, în 2023, cu cel de-al 14-lea monopost dezvoltat, trei premii, în patru circuite internaţionale în care a participat.
.webp)
.webp)
Foto: Colegiul de Onoare al Braşovului - Aleea cu Stele, Judeţul Braşov
nu este nici un comentariu
Sistemul de garanţie-returnare pentru ambalajele de plastic, PET-uri şi sticle de plastic a oferit pentru mii de români o sursă de venit. În România, între 5.000 şi 6.000[...]
2024-07-26 citeste mai multPragul de impozitare a pensiilor va creşte de la 1 septembrie, de la 2.000 de lei, cât e acum, la 3.000 de lei, Guvernul urmând să emită un act normativ în acest sens, a declarat[...]
2024-07-26 citeste mai multCopii din Hărman şi Podu Olt se vor bucura, în perioada 5-16 august, de câte cinci zile de „şcoală de ştiinţe”. Şcoala de vară STEAM Tehnomania este creată de Fundaţia[...]
2024-07-26 citeste mai multCercetări care ar putea duce la o revoluţie în reproducerea umană
2024-07-26 citeste mai multMinistrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că laboratoarele de medicină legală ar putea face analiza testelor prelevate de la şoferi chiar şi în weekend, astfel încât[...]
2024-07-26 citeste mai mult
Adaugă un comentariu