Ziua Învierii, zi de bucurie

Aproape tot creştinul se bucură de Înviere. Sunt şi excepţii din diferite motive, întemeiate sau nu. Probabil, celor care sunt în închisoare le vine mai greu să trăiască bucuria pe care o trăiau acasă de Înviere. Cei bolnavi, cei părăsiţi, etc. Iată că, încet, încet rândul celor care nu se pot bucura deplin sau deloc de Paşti se măreşte. S-au bucurat în mod evident creştinii care au avut parte de primirea Sfintei Lumini care an de an, prin dragostea lui Dumnzeu, se pogoară spre mângâierea sufletelor noastre. În spaţiul autohton emisiunile şi articolele din presă s-au întrecut în sfaturi despre „ce să nu faci în aceste zile”, despre cum să mănânci raţional pentru a nu ajunge în spital, despre miel, despre băutură şi despre ce să faci dacă totuşi ai exagerat cu cele ale pântecelui, sfaturi date parcă pentru păgâni şi nu pentru creştini pregătiţi pentru Praznicul Învierii. Au fost şi emisiuni frumoase care au redat atât cât se poate emoţia, liniştea şi bucuria acestor zile de prăznuire. Am văzut „VIP-uri” transformate de redactorii TV în „adevăraţi oameni duhovniceşti!” care în mândria lor nebunească se întreceau să explice ei ortodocşilor cum stau lucrurile cu Paştile şi cu Învierea Domnului. Alţii, prin ziare, ne-au explicat „salutul tradiţional Paşte fericit!” care nicidecum nu este tradiţional. Creştinii ortodocşi îşi spun din moşi-strămoşi de Înviere şi de la acest Praznic la Înălţarea Domnului „Hristos a înviat!” „Adevărat a înviat!”. Tot felul de lucruri doar, deh, la religie încep să se priceapă tot mai mulţi şi din ce în ce mai puţini sunt cei care ştiu cu adevărat pentru că „teolog este cel ce se roagă şi cel ce se roagă este teolog”, ne spune Evagrie Ponticul şi nu cel care vorbeşte într-una despre lucruri pe care nu le stăpâneşte, doar de dragul rating-ului. Una peste alta, în biserici cei care s-au rugat au trăit într-adevăr bucuria Paştelui pentru că au primit de la Hristos Cel Înviat din morţi darurile Învierii.

Paşte fericit!?
Urarea aceasta este frumoasă şi cu toţii ne dorim ca ea să se împlinească în fiecare an şi nu doar de Înviere. Ne bucurăm duhovniceşte că Hristos ne-a trecut „din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer ...” încercând să conştientizăm pe cât putem importanţa mântuirii. Însă, sunt şi în zilele noastre creştini care trec de la viaţă la moarte, unii dintre ei chiar de Paşti, pentru că lor nu le este permis să creadă liber în Hristos aşa cum noi credem liber în El. Conform unor cercetări recent date publicităţii creştinismul este religia cea mai persecutată de pe mapamond fie că vorbim de America, Asia, Africa sau chiar Europa. Îndeosebi în Asia sunt state islamice care pur şi simplu cred că este o „datorie sfântă” să-i omoare pe creştini. Sunt şi astăzi suficient de mulţi creştini care mărturisesc credinţa în Hristos Cel Înviat cu preţul vieţii lor. În vreme ce unii dintre noi mai fac glume proaste pe seama salutului creştinesc din această perioadă, alţii mor pentru Hristos şi de multe ori în chinuri groaznice scornite de către minţile diabolice ale unor terorişti. În state ca Irak, Iran, Siria, Arabia Saudită, Uzbekistan, Afghanistan, Yemen (state islamice), Coreea de Nord, Laos (ţări comuniste), dar şi în India sau China şi în multe alte state creştinii mărturisesc credinţa în Hristos punându-şi în fiecare clipă viaţa în pericol. „Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!” poate fi pentru oricare dintre ei cuvântul care îi trimite la moarte. Cu toate acestea ei îl mărturisesc pe Hristos pentru că, asemenea nouă, cred în viaţa de apoi. Suntem noi în stare, însă, să mărturisim acest adevăr de credinţă major chiar cu preţul vieţii? Cred că este un gest creştinesc simplu, dar profund pe care îl putem face rugându-ne pentru cei care în diferite ţări ale lumii sunt persecutaţi, ca Hristos Cel înviat să le dea putere.