Zestrea noastră terfelită

Zestrea noastră folclorică pare să prindă din nou viaţă. Lumea s-a apucat de cusut ii, sau de cumpărat costume populare, sau de cântat muzică populară, sau de organizat festivaluri ori concursuri folclorice. Sunt promovaţi tot mai mulţi meşteşugari! Se reînvie tradiţii! Foarte frumos, aş zice, dacă nu ar fi câteva motive de mâhnire! Vorbind cu oameni preocupaţi de astfel de lucruri am constatat că meşteşugarii nu sunt prea încântaţi să transmită meşteşugul decât cel mult propriilor urmaşi. Dar dacă nu au fii sau nepoţi? Portul popular nu se ştie purta după rânduială. Se combină uneori modele sau piese de costum din zone diferite, ieşind astfel un fals! Concursurile caută să promoveze … concurenţa, nu şi sufletul românesc, nu şi autenticul (sunt şi excepţii!)! … Suntem dezrădăcinaţi! Ne-au frânt comuniştii pentru multe generaţii de acum înainte! Nu ne ştim rădăcinile, nu ne ştim adevărul românesc şi toate acestea din cauză că ne-am lăsat alterată credinţa! Credinţa noastră însăşi seamănă cu o superstiţie, sau e amestecată cu influenţe din apus sau asiatice, ori cu secularizate idei despre originile lumii, despre existenţa unor lumi paralele şi multe altele asemenea! Dacă ne-am asculta BĂTRÂNII, nu doar pe cei în viaţă, ci privind şi la jertfele, forţa şi autenticitatea celor ce au trecut, dacă ne-am respecta credinţa şi dacă am IUBI, pe oameni şi pe Dumnezeu, am reuşi să redescoperim autenticul şi să punem din nou rânduială în ceea ce este de secole … românesc.