Vrem, nu vrem. Ne place, nu ne place…

Am ajuns să spunem că nu mai putem trăi fără telefoane mobile, fără internet, fără reţelele de socializare. Categoric a dispărut sentimentul de aşteptare a orei când soseşte poştăriţa care aduce corespondenţa. Toate au dispărut odată cu „supertehnologizarea” erei timpului nesătul. A timpului care a inventat ... dar ce nu a inventat? Din păcate invenţiile inventatorilor au distrus ceva. Tehnologia a distrus ceva. Ceva-ul ăsta eu îl numesc „umanism”. Da, am uitat să mai fim umani. Clăcile şi şezătorile din vechime, cele care răspândeau voia bună, s-au transformat în corespondenţe reci şi fade prin e-mail sau prin postările pe facebook. Că dacă nu ai cont pe facebook zice că nu exişti. Pentru cine oare nu exişti? Cu siguranţă că pentru cine contează persoana ta exişti oriunde şi oricum.

Numai de la distanţă
Aşadar, „umanismul” a dispărut sau, mă rog, nu chiar a dispărut, dar de diminuat cu siguranţă s-a diminuat. Ne întrebăm zilnic oare de ce nu mai există o bună colaborare între noi, oamenii locurilor de muncă şi chiar între prieteni. Ce anume segmentează legăturile umane? Noua tehnologie pe care de multe ori nu ştim să o folosim cu măsură?
Invitaţiile pentru petreceri sunt făcute prin e-mail sau prin tot felul de aplicaţii google. Supărare mare, nu demult, că lumea nu şi-a anunţat prezenţa la o petrecere! Lipsa ştiinţei de a utiliza noua tehnologie a unora şi ignoranţa altora? Nu ştiu. M-am tot gândit dacă a avut vreo influenţă această metodă. Şi cred că da. Interesant este că suntem supăraţi pentru deficienţa la comunicare. Dar facem ceva în acest sens? Nu. În continuare practicăm comunicarea prin intermediul calculatorului şi a afişajului. Se pare că sunt mai importante decât privirile şi inflexiunile vocii sau elementele nonverbale care, şi ele, îşi au rolul lor în transmiterea informaţiilor, a ştirilor sau chiar a glumelor, fie ele sărate sau nesărate. Şi uite aşa, încet, încet cu ştiinţă şi cu neştiinţă ne aliniem şi noi românii, cei toleranţi, primitori şi omenoşi, la standardele occidentale ale automatismelor informaticii.

„Ioaneee!”
Îmi imaginez cum ar fi dacă vecinul nostru Ghiţă, în loc să-l fluiere pe tăticu, îi scrie un e-mail. În ce ar mai consta farmecul vecinătăţii şi al legăturilor umane?
Păcat că tehnologia ne înstrăinează şi nu cred că acesta îi este scopul. Printoate acestea ne părăsim frumuseţea şi originalitatea noastră omenească.
Tot din dorinţa de a fi cât mai occidentali de multe ori riscăm să ne pierdem tradiţia şi identitatea. În acest sens am adoptat stiluri de muncă, modă, cuvinte, expresii. Preluăm pentru că aşa este la alţii fără să ne gândim dacă şi nouă ni se potrivesc. Nu contează. Important este să fii „cool”. Luăm cuvinte şi expresii şi ne jucăm cu ele că, de, trebuie să fim în pas cu moda că altfel nu-i „OK”,dar de ce nu poate fi „bine” atâta timp cât îl avem? Tot mai des utilizăm cuvântul „Bună!” preluat din recele englezesc „Hey!” care îl înlocuieşte, doar ca sinonim parţial, aş spune eu, pe caldul şi prietenosul „Servus!” sau pe politicosul „Bună ziua!”.
În aceeaşi tonalitate cu „Bună!” este şi „O zi bună!” „Have a nice day!” care este tot o traducere a unui salut preluat din engleză. Nu se poate compara cu optimistul „La revedere!” cel care mult mai din inimă transmite adevărata dorinţă de revedere sau reîntâlnire.
Şi dacă mi-au venit în minte acestea, cred că trebuie amintit şi faptul că nu mai ştim să transmitem româneşte nici urările de sărbători. Peste tot aţi văzut scris sau aţi auzit salutul „Paşte fericit!”. Eu nu-mi aduc aminte să fi auzit această urare când eram copil. E clar că deschiderea spre nou s-a făcut de multe ori fără discernământ.
Nu zice nimeni să nu fim deschişi. Din contră. Este de lăudat că ştim să ne adaptăm şi avem capacitatea de fi receptivi la nou. Dar, aşa să o facem încât să nu ne lepădăm de „românismul” în care ne-am născut.  
„Heiul” englezesc să fie doar „Hei, ce bucurie că te văd!” urmat de „Servus, dragă!”. Şi, în loc de un sms-ul cu o imagine ce arată o cafea aburindă, să-i poţi spune celui ce cu drag te-ai întâlnit „ Hai la o cafea să povestim de-ale noastre!”.
O astfel de întâlnire călduroasă nu se poate încheia decât cu cele mai călduroase urări: „Mulţumesc pentru şedere!”,  „Doamne-ajută!”… atunci comunicarea va fi comunicare, umanismul va fi umanism, omenia va fi omenie…