Vorba dulce spusă… altfel

Vorba dulce este în gura unor oameni ca mărul frumos pe dinafară şi găunos pe dinăuntru. Cum deosebeşti sinceritatea de minciună, dragostea de făţărnicie? Ca pe pom! După roade!
Vorba dulce izvorâtă dintr-o inimă blândă, bună, plină de dragoste mângâie, îmblânzeşte inima celui care o ascultă, este sămânţă de bine şi de bunătate în inima aproapelui. Ai sta să-l asculţi mereu pe sincerul vorbitor. L-ai provoca tu însuţi continuu să-ţi vorbească pentru a te îmbogăţi de dragostea cuvintelor sale.

Miere în glas şi otravă în cuget
Vorba dulce izvorâtă dintr-o inimă făţarnică alintă orgoliul ascultătorului. Acesta nu-i semn bun! Din două motive este aşa. Întâi pentru că cel ce „gâdilă” orgoliul cuiva, urmăreşte vreun interes egoist şi cel puţin mediocru, dacă nu chiar meschin de-a dreptul.
Apoi, cel ce se simte măgulit de vorbele dulci ar trebui să ia aminte la acest drăcesc atac!
Orgoliul întunecă mintea, alungă dragostea, aduce gânduri de preamărire şi împrăştie comuniunea cu ceilalţi.
Apoi, făţărnicia îşi dă în petic mai devreme sau mai târziu.
În vreme de încercare mânia, laşitatea, neputinţa, ascunse cu atâta străşnicie sub vorbele dulci, ies la iveală şi arată adevăratul chip al făţarnicului.

Vorba dulce mult aduce!
„Mai scoate pe gură o vorbă dulce! Că nu te doare gura de un cuvânt bun!” o auzeam cândva pe bunica îndemnând pe vreo vecină. O vorbă bună spusă la nevoia celuilalt îţi arată sufletul ca pe o pâine înmulţită în pustiul lumii acesteia: toţi doresc sau se reped să înhaţe din ea, dar ea nu se mistuie niciodată! Ca cele cinci pâini înmulţite de Hristos în pustiu: asemenea celor cinci simţuri care, îndreptate spre Dumnezeu şi, din dragoste de Dumnezeu, spre oameni, hrănesc mulţimea celor care ne trec prin viaţă şi pe deasupra nu sărăcesc, ci se înmulţesc, se îmbogăţesc şi au ecouri până în veac!