Vocaţia Crucii

De ce prăznuim în fiecare an sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci? De ce Crucea are o atât de mare semnificaţie pentru creştini? Sunt întrebări la care credincioşii practicanţi ştiu răspunsul. Aşa cum respectul faţă de Domnul nostru Iisus Hristos, cinstirea Lui ca Dumnezeu întrupat trebuie să o aibă în vedere şi pe Maica Domnului, la fel bucuria Învierii nu poate evita Drumul Crucii. Şi aşa cum Maica Domnului – însuşi numele ei îl arată – este întotdeauna alături de Hristos, Crucea este pasul cel mai important către Înviere. De aceea Crucea este semn de mântuire şi dătător de bucurie. Într-o scurtă rugăciune adresată Mântuitorului îi spunem Lui: „Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi Sfântă Învierea Ta, o lăudăm şi o slăvim”. Aşadar Domnul Hristos este Mântuitorul nostru pentru că S-a răstignit şi a înviat.
Însuşi Domnul Hristos leagă mântuirea noastră, adică însuşirea prin eforturi personale, prin credinţă şi har dumnezeiesc a lucrării Sale mântuitoare, de purtarea personală a crucii. În acest sens crucea devine o realitate spirituală pe care noi o „purtăm” atunci când ne însuşim suferinţele, neajunsurile vieţii ca metode de curăţare de patimi şi de însoţire a Domnului Hristos Însuşi pe Drumul Crucii. Dacă ne putem învrednici de purtarea crucii noastre ne vom putea bucura şi de Înviere, de intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Purtarea crucii în viaţă este o vocaţie.  

Purtarea Crucii, astăzi
În zilele noastre sunt încă destui creştini care îşi poartă cu demnitate crucea. În primele patru veacuri foarte mulţi creştini au avut parte de o cruce martirică pentru că şi-au mărturisit dragostea şi credinţa în Mântuitorul Hristos cu preţul vieţii. Însă martiriul nu a fost o cale specifică doar acelor vremuri pentru că prigoana comunistă a crucificat din nou creştinismul atât la noi în ţară, precum în toate ţările în care şi-a întins braţele sale hidoase. Din nefericire morţile martirice pentru credinţă nu au dispărut. În continuare creştinismul este religia cea mai persecutată din lume aşa cum arată Asociaţia mondială de protejare a creştinilor numită „Caritas Italiana”, în raportul sociologic publicat recent în cotidianul L’Osservatore Romano. Acest raport demonstrează că în continuare creştinismul este cea mai persecutată religie pe mapamond. „Orientul Mijlociu, cu precădere Siria, Irak şi Iran, Coreea de Nord, acolo unde între 50.000 şi 70.000 de creştini sunt ţinuţi în lagăre de detenţie, ţări africane precum Sudan, Nigeria, Libia au fost, în anul 2014, ţările în care creştinii au suferit din pricina credinţei lor sincere în Mântuitorul Iisus Hristos” se specifică în raportul asociaţiei respective.
De asemenea  organizaţia americană Open Doors, a dat publicităţii rezultatele monitorizării efectuate asupra persecuţiilor îndurate de creştini de unde reiese că peste o sută de milioane de creştini sunt persecutaţi în întreaga lume. Tipurile de persecuţie analizate au variat de la violenţă efectuată de grupuri teroriste, la cele provocate de autorităţile locale sau naţionale.
Şi astăzi, între metodele de tortură preferate se numără crucificarea. Într-o altă ştire citim cum „mai mulţi creştini din oraşele Alep şi Rakka au fost crucificaţi în ultimele luni de jihadiştii care deţin controlul în zonă. La Alep, nouă oameni au fost răstigniţi în public, acuzaţi fiind de părăsirea credinţei islamice. Unul dintre ei a reuşit să supravieţuiască, după ce a fost crucificat pentru opt ore. Trupurile altor creştini au fost lăsate în piaţa principală a oraşului timp de trei zile, pentru ca locuitorii să afle că Statul Islamic deţine puterea şi că orice creştin care vrea să trăiască trebuie să se convertească la islam...”.
În timp ce noi ne bucurăm de libertatea mărturisirii credinţei, iată că pe mapamond foarte mulţi creştini depun mărturia de credinţă cu preţul vieţii. Noi putem să îl rugăm pe Domnul nostru Iisus Hristos să dea „biruinţă binecredincioşilor creştini, asupra celor potrivnici …” aşa cum rostim în troparul Praznicului pentru ca duşmanii credinţei să fie învinşi prin Puterea Crucii.