Viaţă scurtă…

Raportată la nivelul istoriei, viaţa fiecăruia dintre noi este scurtă. Trăim ani puţini şi cei mai mulţi dintre noi îi risipim inutil. Cel care a trăit o viaţă de 80-90 de ani, atunci când ajunge „la scadenţă” i se pare că acest răstimp a trecut extrem de repede. Ce să mai spunem despre timpul mult mai scurt al celor care au fost nevoiţi să se lupte cu boli necruţătoare care de altfel le-au şi curmat vieţile, sau despre cei care mor fulgerător în accidente tragice. Şi aceştia nu sunt puţini ci, dimpotrivă, parcă din ce în ce mai mulţi. În momentul în care se petrece, moartea persoanei este un eveniment tragic care provoacă suferinţe de intensităţi diferite, dar şi acestea raportate la nivelul istoriei şi odată cu trecerea timpului îşi pierd din intensitatea, dacă nu cumva sunt date uitării. Ceea ce rămâne în conştiinţa celorlalţi este … moştenirea spirituală. Vedem de aici că toate cele legate de viaţa omului, judecate în perspectiva veşniciei, dau acesteia o imensă însemnătate, ceea ce face ca fiecare cuvânt, fiecare gest şi fiecare faptă să aibă o valoare inestimabilă.
Toate acestea arată că nu merită într-adevăr să îţi risipeşti viaţa pe lucruri inutile şi că Dumnezeu merită să fie prezent neîncetat în viaţa ta. Doar prin El poţi să străbaţi dincolo de limitele acestei vieţi trecătoare şi să pricepi sensul realităţilor înconjurătoare. Dacă ne-am opri pentru câteva clipe din fuga aceasta către nicăieri, din graba aceasta de a cuprinde în perimetrul vieţii noastre cât mai multe lucruri efemere, pentru a ne întreba pe noi înşine despre rostul existenţei, probabil ne-am cutremura văzând cât de mici suntem atunci când vedem cât de mult l-am îndepărtat pe Dumnezeu din cale vieţii noastre.