Viaţa Părintelui Arsenie Boca

Se naşte la data de 29 septembrie 1910 în localitatea Vaţa de Sus (judeţul Hunedoara), într-o familie de ţărani simpli, Iosif şi Cristina, dar credincioşi. Primeşte numele de Zian.
Devine absolvent şi şef de promoţie al liceului „Avram Iancu” din Brad în anul 1928. Colegii îl numeau „sfântul”, iar stejarul pe care îl plantează cu colegii la absolvire îi va purta numele, „Gorunul lui Zian”.
Între 1929-1933 urmează cursurile Institutului Teologic din Sibiu, unde este remarcat de profesori ca un student de elită. Aici îi devin cunoscute talentele sale de pictor şi de bun interpret la flaut.
Este trimis la Bucureşti de către Mitropolitul Nicolae Bălan pentru a urma Institutul de Belle-Arte. Cu această ocazie participă şi la cursurile de anatomie ale profesorului Francisc Rainer şi la prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. Îl ajută pe Părintele Dumitru Staniloae la traducerea Filocaliei, realizând grafica primelor patru volume, care au apărut la Sibiu.
Conform documentelor arhivei Arhiepiscopiei Sibiu este hirotonit întru citeţ şi ipodiacon în septembrie 1935. Tot atunci este hirotonit diacon celib.
Se închinoviază la Mănăstirea Sâmbăta de Sus şi la 3 mai 1940 are loc tunderea în monahism, când primeşte numele de Arsenie.
La 10 aprilie 1942 este hirotonit preot şi numit stareţ al mănăstirii.
Pleacă în Basarabia, la Chişinău, să înveţe pictura bisericească şi poleitul icoanelor. A revenit în ţară în primăvara anului 1945.
Este arestat în mai 1948 şi torturat de Securitate, fiind acuzat că e legionar, lucru pe care Părintele l-a negat, chiar dacă în 1947, cu sprijinul său, la Sâmbăta, s-a ţinut o consfătuire ce a dus la o unitate de luptă a tuturor forţelor anticomuniste din ţară.
Este mutat la mănăstirea Prislop de Mitropolitul Nicolae Bălan (1948). Mănăstirea era într-o stare jalnică, fiind părăsită de ultimii trei vieţuitori călugări greco-catolici. Este numit stareţ al acestei mănăstiri.
Prislopul devine mănăstire de maici, doi ani mai târziu. Părintele Arsenie nu mai este stareţ, ci rămâne duhovnic al mănăstirii, iar stareţă este numită monahia Zamfira.
Peste un an părintele este ridicat din nou de Securitate.
Părintele revine la Prislop, după ce a fost condamnat 9 luni (la Ocnele Mari şi la Canal).
În 1959 se desfiinţează Mănăstirea Prislop, maicile sunt alungate, la fel şi Părintele Arsenie, căruia i se interzice să mai slujească. Clădirea este transformată într-un cămin de bătrâni până în 1976, când se redeschide mănăstirea.
După o lungă pribegie prin Bucureşti este angajat ca pictor muncitor la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor, participând la slujbe doar ca şi cântareţ.
În 1968 este pensionat (o pensie minoră); începe pictura bisericii de la Drăgănescu, la care se va osteni timp de 15 ani.
În perioada 1969 – 1989 deţine un atelier de pictură şi chilie la proaspătul înfiinţat aşezământ mănăstiresc de la Sinaia.
Părintele încetează din viaţă, în data de 28 noiembrie 1989, la Sinaia. Este înmormântat la Prislop. De atunci şi până azi, credincioşii se adună an de an în număr tot mai mare la mormântul Părintelui pentru parastas, rugăciune şi comuniune.