V-a zâmbit vreodată Părintele Teofil?

Zilele trecute ascultam alături de fetiţa mea un CD cu sfaturi duhovniceşti ale părintelui Teofil Părăian. La un moment dat micuţa mea mi-a atras atenţia: „Ai auzit, mami, ce frumos a zâmbit părintele?” Am ascultat CD-ul acela de zeci de ori. Mi-am amintit că şi fiului meu cel mare îi place să îl pună des. Nu înţelegeam de ce ascultă nişte copii cu atât de multă plăcere nişte sfaturi duhovniceşti din care, poate, nu înţeleg prea mult! Dar ei auzeau zâmbetul de pe chipul părintelui, plecat la Ceruri de ceva ani, zâmbetul lui de o blândeţe nemărginită, parcă oarecum contrastantă cu tonul lui hotărât şi cu accentul lui de ardelean sadea.

Un zâmbet, ca o întrebare ...
Am reascultat pasajul în care se auzea zâmbetul Părintelui Teofil. Chiar aşa era, părintele zâmbea! Îmi zâmbea după atâţia ani în care nu l-am mai văzut şi mi-am dat seama că îmi era dor de zâmbetul lui şi că, de fapt, de aceea reascultăm mereu acest CD, ca să îi ascultăm lumina de pe chip! Apoi m-am cutremurat dându-mi seama că, zvârliţi în goana şi grija fiecărei zile, cufundaţi în „trebuie să fac ...!”, „trebuie să mă duc ...!”, „mă grăbesc să ...!”, strofocându-ne să le asigurăm copiilor de toate şi făcând multe altele asemenea, uităm să le mai zâmbim copiilor noştri, uităm să le alinăm sufleţelele cu lumina ochilor noştri. Iar lor le este aşa de dor să vadă şi să audă în glasurile noastre un zâmbet! Apoi m-am întrebat de ce zâmbim atât de rar? De ce nu ne mai acordăm şansele, şi frumuseţea, şi tihna de a ne mai pune lumina caldă a unui zâmbet în glas? Am uitat să trăim cu adevărat! Se pare că numai copiii şi sfinţii ne mai amintesc despre acestea! Tot e bine că încă are cine să ne mai amintească!

Dumnezeu zâmbeşte!
Le spun deseori elevilor mei că muzica există dinaintea oamenilor, căci se spune în mai multe locuri din Biblie că îngerii cântă lăudându-l pe Dumnezeu, iar cum îngerii au fost creaţi înaintea noastră se deduce că şi muzica a existat inaintea suflării umane.
Deci lui Dumnezeu îi place muzica. Dacă Lui îi place muzica, înseamnă că lui Dumnezeu îi e drag şi zâmbetul, şi oamenii care zâmbesc! Şi cum să nu-i fie, când un zâmbet face uneori mai mult decât o mie de cuvinte, decât o mie de gesturi, decât o mie de medicamente! Lumina pe care o aduce un zâmbet pe chipul unui om, şi pe al celui care zâmbeşte, şi pe al celui cărui i se zâmbeşte, este o sursă de energie pozitivă, de speranţă, de îmblânzire, de mângâiere şi, în cazul meu, a fost un semnal de alarmă pozitivă, o exclamare a nevoii de a dărui şi de a primi iubire!
ZÂMBIŢI, VĂ ROG! CHIAR AŞA!