Urcuş duhovinicesc

Destul de mulţi oameni regretă că în bisericile noastre nu sunt suficiente locuri pentru ca tot omul să şadă pe un scaun, o băncuţă, ceva. Duminica, de exemplu, Utrenia începe pe la 8,30 şi Sfânta Liturghie se termină pe la 12. Să stai 3-4 ore în picioare, mulţi consideră că este prea obositor. Parcă după o oră şi jumătate simţi cum te dor oasele. Sunt oameni care consideră că ar fi potrivit să fie scurtate slujbele, să dureze maxim o oră.
Realitatea este că problema nu stă în lungimea slujbelor şi nici măcar în faptul că nu sunt mai multe locuri pentru a şedea pe scaun sau băncuţă. Dacă am sluji şi noi împreună cu cântăreţul şi cu preotul, cu toată fiinţa, nici nu am conştientiza când au trecut 4 ore. Este important să ascultăm ce rosteşte preotul şi să răspundem şi noi cu rugăciunile noastre înălţate către Dumnezeu. Pentru a împlini starea noastră de împreună slujitori ai sfintelor slujbe potrivit este să ascultăm textele cântate sau rostite de la strană şi să le punem în inima noastră ca pe nişte comori pline de folos. Slujbele Bisericii noastre sunt pline de învăţături greu de înţeles. Dacă nu le acordăm suficientă atenţie şi mai ales nu suntem măcar puţin pregătiţi în învăţătura de credinţă ne plictisim. Când vezi că nu înţelegi o rugăciune, două, trei, la a patra renunţi şi la a cincea eşti plictisit.
În situaţia aceasta mintea aleargă la grijile ce o apasă şi ne gândim cum să le depăşim... Inima începe să alerge spre ceea ce ne este drag să facem, dar nu întotdeauna reuşim să ne acordăm timp pentru astfel de activităţii plăcute... Trupul rămâne ca abandonat în biserică. În timpul Sfintei Liturghii întreaga Biserică se înalţă spre Rai. Deci, când ne plictisim, mintea este (de exemplu) la bancă, unde trebuie să plătim o rată, inima pleacă în concediu pe meleaguri frumoase unde doar visăm să ajungem, iar trupul se duce cu ceilalţi din biserică în Rai. Întinşi de la pământ la cer normal că ne doare.

Vindecat-ai sfărâmarea cu dumnezeiescul Tău sânge
Rugăciunea de la utrenia acestei duminici ne descoperă cum, Dumnezeu a adunat în Iisus Hristos firea noastră umană punându-o într-o unitate. Această unitate o pierdem când cădem în păcat. Impresionant este faptul că ne obişnuim cu moartea cu mult înainte de a părăsi sufletul trupul nostru. Trimitem părţi ale sufeltului, gândurile, sentimentele departe de trup antrenându-ne astfel pentru moarte. Iisus Hristos a venit să ne arate că de ne antrenăm pentru viaţă nu mai murim. Chiar de vrea cineva să ne ucidă noi înviem, căci el a redeschis calea unităţii temeinice între trup şi suflet. Când ne împărtăşim gândurile, faptele, dar mai ales cu Trupul şi Sângele Său primim această învăţătură, ba chiar mai mult, primim puterea de a ne păstra într-o unitate. Cu toate la un loc, trup şi suflet, gândire şi sentiment degrab înţelegem, din ce în ce mai bine, rugăciune după rugăciune. Acestea înţelese devin lecţii de viaţă pentru noi, ba chiar, modul nostru de a trăi. Trăind astfel ne împărtăşim mai cu adevărat la fiecare Sfântă Liturghie şi de asemenea, înţelegem noi şi mai frumoase modele de viaţă din slujbele Bisericii.
Ce spirală ameţitoare, atât de încântătoare încât atunci când eşti prins de ea nici nu mai realizezi când au trecut 4 sau poate 5 ore de slujbă. Abia atunci înţelegi că slujbele nu trebuie scurtate şi că, de fapt, nu ai nevoie de scăunel.