Un puiet de măr

Alexandru şi Cătălina făceau tot ce le stătea în putinţă ca să le placă părinţilor. Într-o zi, lucrând în grădină, tatăl lor zise:
- Ar fi tare frumos să mai punem un pom şi în colţul acela al grădinii. Va trebui să mai cumpăr unul, dar nu ştiu când voi avea timp să merg până la livadă.
Peste câteva zile urma să fie ziua onomastică a tatălui lor. Copiii s-au sfătuit între ei şi din micile lor economii au cumpărat un puiet de măr. Seara s-au furişat în grădină ca să-l sădească acolo unde le arătase tatăl că ar mai trebui pus un pom. Erau tare bucuroşi că îi vor face o surpriză tatălui şi-şi ziceau unul altuia:
- Ce bucuros va fi tata când va veni mâine în grădină şi va vedea acest merişor!
Cătălina ţinea pomul, iar Alexandru se străduia din răsputeri să sape cu hârleţul. Groapa era aproape gata, când vârful hârleţului s-a lovit de ceva tare. Încercând să adâncească groapa, băiatul  a spart un mic vas de lut. Amândoi copiii au rămas uimiţi când au văzut că în cănuţa de lut se aflau câţiva bănuţi de argint. Plini de bucurie, copiii au strigat:
- O comoară!
Apoi au alergat să le spună părinţilor ce au descoperit în grădină. Auzind cele ce se petrecuseră, tatăl le-a zis:
- Dragii mei copii, comoara ce aţi descoperit-o o datoraţi iubirii voastre către părinţi. Dumnezeu îi răsplăteşte neîncetat pe copiii care sunt ascultători şi credincioşi. Să fiţi şi de aici înainte buni şi înţelepţi şi veţi da peste comori cu mult mai preţioase decât aurul şi argintul.