„Ucenicul diavolului” atacă!

 Într-o lume care proclamă sus şi tare dreptul la liberă exprimare, se înţelege că eu, ca preot, sau simplu credincios ortodox, voi afirma despre atei că sunt îndrăciţi, sau despre unii dintre militanţii atei că sunt nevindecabili, voi primi, inevitabil, pecetea dragă ateilor: intolerant! Dacă, însă, cunoscutul jurnalist Cristian Tudor Popescu îşi permite să batjocorească numele lui Iisus Hristos, el nu face altceva decât să se exprime liber. Deci, ateii se exprimă liber atunci când batjocoresc credinţa, iar eu, îndrăznind să exprim într-o critică mai dură un punct de vedere, sunt intolerant, legionar, retrograd, de ce nu şi terorist.
Deşi un om inteligent – şi cei mai mulţi dintre atei sunt inteligenţi, cum este de altfel şi diavolul – se pare că inteligenţa le joacă feste ateilor atunci când, conform agendei lor ideologice, îşi pun la bătaie toate armele pentru a ataca pe toate părţile religia şi în special creştinismul. CTP se consideră într-unul din recentele sale articole înverşunate împotriva lui Dumnezeu (titlul articolului: „Evanghelia după Sfântâniţă. Iisus şi-a ţinut mama la uşă”), ucenicul lui „scaraoţchi” foloseşte „la greu” logica diabolică cu ajutorul căreia se transformă peste noapte în „exeget al Sfintei Scripturi”. De altfel diavolul cunoaşte Revelaţia Scripturii, se poate folosi de cuvintele acesteia citându-le în mod trunchiat şi scoţându-le din context, aşa cum face de altfel în episodul ispitirii din pustiul Carantaniei. Nu combat aici „talentul exegetic” al autorului, însă un element esenţial în realizarea unui comentariu asupra unui text constă în situarea lui în context şi, pe lângă aceasta, necesită cunoaşterea unor noţiuni elementare referitoare la specificul textului comentat. Bunăoară, dacă vreau să comentez un text filosofic este necesar să cunosc niţică filosofie, pentru un text de literatură, noţiuni de gramatică, limbă şi literatură, iar pentru un text religios noţiuni religioase şi teologice. Domnul Popescu are însă, elementar de altfel pentru stilul dumnealui, ură faţă de tot ceea ce înseamnă Biserică.

Mostre de exegeză diabolică
Ceea ce îngrijorează însă aici este altceva. Ziaristul îşi declară în primul rând apartenenţa la satanism atunci când se recunoaşte ca elev al diavolului. Este de altfel iniţierea pe care o urma orice persoană care îşi dorea să devină membru al unui cult satanist. CTP o face conştient sau inconştient, nu ştim, putem doar bănui, ceea ce nu este de niciun folos. Se pare, iată, că ziaristul este mai mult decât un biet ateu în căutarea unor adevăruri existenţiale. Mai departe urmează ritualul pe care
l-au urmat de-a lungul timpului sataniştii prin practicarea liturghiilor negre, ceremonii care se petrec de altfel şi în zilele noastre în virtutea libertăţii de expresie. În astfel de liturghii, pe lângă orgii şi sacrificii animale sau umane, sunt inversate şi batjocorite la propriu simbolurile sfinte ale creştinismului. Astfel, „predicatorul” CTP ne anunţă în articolul său că în fiecare Duminică va face o „exegeză satanică” unui text din Sfânta Scriptură. Citez: „…o să vă propun şi eu, duminica, în calitate de elev al lui Scaraoţchi, Sarsailă … Împieliţatul, pe scurt, Dracul românesc … un comentariu al câte unui text din Sfânta Scriptură”.  Ce ziceţi? Exagerez? Sunt cuvintele dumnealui, ale ucenicului care, mai departe, folosind logica diabolică a scoaterii din context a cuvintelor spuse de Domnul Hristos şi fără să ţină seama de rigorile elementare ale unui comentariu, fie el şi literar, ne oferă mostre de retorică ieşite din „puţul gândirii sale”. La un moment dat articolul devine chiar hilar deoarece, purtat de duhul mândriei CTP, considerând că Domnul Iisus Hristos s-a exprimat greşit, explică dumnealui cum ar fi trebuit să vorbească Domnul Hristos: „ Mă întreb şi vă întreb: cum poate Fiul Omului să compare oaza cu cămila, … iubirea de Dumnezeu cu iubirea maternă, paternă, filială? …Iisus putea să spună: Iubeşte-i pe ai tăi cât vrei, dar dacă nu Mă iubeşti pe Mine, aşa cum Eu vă iubesc în faţa Tatălui Meu, atunci nu eşti vrednic”. Pentru cel care vrea să înţeleagă enormitatea şi monstruozitatea tipului de gândire care nu-şi cunoaşte limitele închei cu un citat din romanul lui Dostoievski „Demonii”: „Dacă nu există Dumnezeu, atunci eu sunt Dumnezeu!”.
Aceasta este deviza interioară a oricărui ateu. Nu-i aşa că eu sunt intolerant când fac astfel de afirmaţii!?