Trandafirul

 Poetul german Rilke a locuit pentru o vreme la Paris. Pentru a merge la Universitate, în fiecare zi trecea împreună cu o prietenă franţuzoaică pe o stradă foarte aglomerată.  
Într-un colţişor al acestei străzi, stătea mereu o cerşetoare care cerea de pomană trecătorilor. Femeia şedea mereu în acelaşi loc, nemişcată ca o stană de piatră, cu mâna întinsă şi cu privirile aţintite spre pământ.
Rilke nu-i dădea niciodată nimic, câtă vreme tovarăşa sa îi dăruia mereu câte un bănuţ. Cu uimire, într-o bună zi, tânăra franţuzoaică îl întrebă pe poet: Dar de ce oare nu-i dai niciodată nimica acelei sărmane? Ar trebui să-i dăruim ceva pentru suflet, nu pentru trup, răspunse poetul nostru.
În ziua următoare, Rilke veni acolo cu un minunat boboc de trandafir abia deschis şi, aşezându-l în mâna cerşetoarei, se prefăcu că pleacă.
Se întâmplă atunci ceva neaşteptat: cerşetoarea îşi înalţă ochii,se uită spre poet, se ridică cu greu de jos şi, prinzând mâna bărbatului, i-o sărută. Apoi plecă de acolo, strângând la piept trandafirul.
Preţ de o săptămână, n-o mai văzu nimeni. După opt zile însă, cerşetoarea şedea din nou în obişnuitu-i colţişor al străzii. Era tăcută şi nemişcată ca de obicei.
Oare cu ce o fi trăit în aceste zile în care nu a primit nimic? întrebă tânăra franţuzoaică.
Cu acel trandafir, răspunse poetul nostru.