Trăim Învierea!

Ne salutăm unii pe alţi cu „Hristos a Înviat!”, la care răspundem cu „Adevărat a Înviat”. Frumos salut, plin de emoţie duhovnicească. Prin această adresare ne străduim să sădim în inimile noastre nădejdea vieţii veşnice. Biserica ne descoperă că prin Învierea Mântuitorului ni s-a deschis şi nouă calea spre rai. Viaţa, nu numai că, poate fi veşnică, ci chiar veşnic fericită.
Minunată perspectivă. Dacă încercăm să facem suma momentelor noastre fericite ne dăm seama, într-o mică măsură, cât  de frumos poate fi să fi veşnic fericit. Parcă, am vrea să trăim, de acum, această statornicie a frumosului.
De curând, am purtat un dialog cu un prieten, ce nu credea că mai putem, noi românii, să avem un viitor fericit. Acestuia, îi părea că generaţiile ce vin să preia viitorul patriei sunt din ce în ce mai dornice de bunăstare materială. Pentru această bunăstare fiind gata să facă tot felul de compromisuri, care alungă, de fapt, fericirea la care visăm fiecare dintre noi.
În astfel de situaţii, parcă, salutul pascal pare doar un formalism.
Oare, este posibil să trăim învierea neamului nostru şi desigur şi învierea noastră?

Darurile iubirii ne umplu de viaţă
Răspunsul la întrebare sunt convins că este da şi nu doar pentru că sunt un optimist incorigibil. Pentru a naşte această speranţă în sufletele dumneavoastră am să las faptele tinerei generaţii să vorbească.
În Săptămâna Mare, am avut bucuria să fiu martor al acestor fapte. În această perioadă, toţi elevii au desfăşurat activităţi educative într-un cadru diferit de cel cunoscut, cadrul şcolii. Sunt convins că mulţi au făcut lucruri minunate, coordonaţi fiind de profesorii lor.
Am să mă opresc la un grup, de aproximativ, 30 de elevi ai Colegiului Naţional „Andrei Şaguna”, ce au desfăşurat o activitate de voluntariat la Spitalului Clinic de Copii Braşov. Au dorit să aducă un zâmbet celor care aveau în acele zile clipe de încercare. Au organizat jocuri potrivite pentru fiecare grupă de pacienţi. Este impresionant să poţi vedea cum un puşti intră în salon posomorât din pricina suferinţei sale şi la câteva minute râde şi este captivat de jocurile voluntarilor. La fel de frumoase au fost clipele petrecute alături de voluntarii de la gruple mai mici. Micuţii care se legănau singuri, din nevoia de afectivitate, au fost mângâiaţi de dragostea voluntarilor. Au adormit liniştiţi, simţindu-se în siguranţă alături de cei care s-au dedicat acestei activităţi.
Cu siguranţă, toate acestea au fost posibile, pentru că personalul medical i-a instruit corespunzător pe voluntari pentru a avea succes în munca lor. În mod special, s-au bucurat de îndrumarea doamnei doctor Maria Mitrică. Doamna doctor a avut încredere în forţele acestor copii şi a mijlocit ca acest proiect să se poată derula în condiţii foarte bune.Voluntarii au fost fericiţi că au putut face aceste lucruri minunate.
Cred că, dacă la acest proiect s-ar alătura şi alte persoane, atât elevi, dar mai ales seniori, care au experienţă cu copiii, nu s-ar derula doar o dată pe an. În spital sunt zilnic copii îngrijiţi. Dacă bunicii ar fi dispuşi să preia responsabilităţile de organizare, cu siguranţă, elevi de la multe licee ar rupe câteva ore pe săptămână să aducă un zâmbet pe faţa celor care suferă, pentru un timp.
Eu, sper cu adevărat în învierea noastră, ca neam, privind spre lucrarea acestor elevi minunaţi.