Tăria a numit-o Dumnezeu cer (Facere 1, 8)

Societatea contemporană are o traiectorie foarte interesantă. Progresele tehnologice ne aduc să trăim din ce în ce mai confortabil şi asta pare să fie bine. Ceea ce este evident rău este că nu mai ai o relaţionare frumoasă între oameni, decât din ce în ce mai rar. Tânjim, din ce în ce mai des, după prieteni de încredere pe care să te poţi bizuii, chiar dacă drumurile vieţii ne-au despărţit pentru multă vreme. Unii cred că tocmai goana aceasta pentru bunăstare, pentru care suntem gata să străbatem mări şi ţări, ne aduce să nu mai găsim buni prieteni.
Uneori chiar noi înşine ne descoperim că în fuga după cele materiale nu răspundem aşa de promt la nevoile celor dragi. Când avem răgaz să cugetăm vom constata că avem multe şi ne permitem, de asemenea, multe plăceri, dar parcă suntem singuri. Pentru a trăi confortabil, cu noi înşine, suntem gata să ne găsim şi scuze plauzibile aducându-ne aminte de cei dragi când, de asemenea, şi ei au avut scăpările lor faţă de noi. De la o astfel de meditaţie, uşor poţi ajunge la concluzia că în nimeni nu poţi avea încredere deplină. Este o realitate pe care rareori o ducem, în meditaţia noastră, până la capăt, căci tot omul este mărginit, nu putem fi perfecţi.

„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu (Matei 6, 33)
Dacă schimbăm cursul vieţii spre Dumnezeu problema încrederii, încetul cu încetul, se rezolvă. Constatăm în timp că singura persoană perfectă este El şi că merită să te încrezi în sprijinul său. Apoi, rând pe rând, descoperi oameni care au înţeles şi ei acest aspect şi recunosc că nu pot fi mereu alături de cei dragi, dar că se străduiesc. Alături de astfel de oameni, conştienţi de valorile lor, începi să fi mai îngăduitor cu cel de lângă tine şi mai exigent cu tine. Din această lucrare devii mai permeabil binelui şi mai rezistent răului.
Toate acestea se petrec după ce mărturisindu-l pe Dumnezeu socializezi cu cei ce au aceaşi mărturisire sfântă. Într-o lume ca cea în care trăim, din ce în ce mai des, pare ciudat să ai astfel de afirmaţii creştin ortodoxe. Unii te privesc sceptic, tu te gândeşti că trebuie să fi discret şi să nu ofensezi cu opţiunile tale religiose. Aproape că nici nu mai ştim cum să ne manifestăm firesc când vrem să fim buni creştini.
Pentru o astfel de dilemă textul ales din slujba utreniei din această duminică este un bun pedagog. Această scurtă formulare ne îndeamnă să ne gândim la atmosferă ca tărie a cerului, după cum ne-o prezintă şi textul creaţiei din Scriptură. Aerul ce o formează ne permite să ne deplasăm lesne şi natural în ea, chiar mai mult, dacă nu este poluată ne protejează de tot ceea ce ar putea să ne strice sănătatea. Şi cu toate acestea este o tărie cu greu de trecut. Tehnologiile moderne ne ajută să înţelegem că este cu adevărat o tărie. Când omul a dorit să părăsească acest înveliş gazos a văzut că nu este deloc uşor şi de asemenea, când vine câte o ploaie de meteoriţi cu greu pot ajunge pe pământ. Este permisivă la bine şi rezistentă la rău.
La fel, să fim şi noi deschişi la Hristos şi mărturisirea lui şi închişi la răutăţile lumii şi ale demonilor.