Spovedanii on-line şi alte... chestii (I)

 Nu m-am gândit vreodată să scriu despre aşa ceva, însă pare-se că lumea a luat-o razna rău de tot! De unde totuşi ideea de a scrie despre aşa ceva? De la un articol publicat în ediţia de week-end a unui cotidian naţional, mai exact 17 noiembrie a.c., de către un ziarist destul de cunoscut. Pentru cei care sunt curioşi, articolul se numeşte „Alertă severă de securitate: spovedania on-line!” şi aici autorul face referire, pentru început, la moda apărută pe alocuri la romano-catolici a mărturisirii păcatelor on-line. Pe cât de năstruşnică, pe atât de nepotrivită este ideea. Mi s-a părut interesant articolul până când am dat de referirile la spaţiul virtual românesc şi am aflat cu stupoare că şi noi ortodocşii am avea „scaune de spovedanie virtuale”! Afirmaţia am găsit-o gravă şi mai grav faptul că ar putea exista aşa ceva, însă numele presupusului călugăr „spovedalnic” despre care vorbeşte autorul articolului m-a făcut să am rezerve: acesta îşi spune „cuviosul pafnutie pălmaşu”. Am scris cu litere mici pentru că prostia şi nesimţirea celui care se află în spatele acestui nickname sunt ieşite din comun. Au fost necesare câteva „cercetări” de teren pentru a-mi da seama de impostura şi falsul blogului semnalat de autorul articolului. Citind articolul respectiv şi observând falsul – respectivul foloseşte chipul călugărului Daniel Corogeanu de la Tanacu pentru a-şi prezenta poza - m-am întrebat cum un redactor cu experienţă poate da crezare unui fals vizibil cu ochiul liber de la o poştă? Pe lângă chipul „pălmaşului”, o lectură sumară a câtorva rânduri de pe respectivul blog demonstrează gluma proastă a autorului acestui blog. Prin urmare, nu era greu deloc ca redactorul să se informeze asupra veridicităţii site-ului. Şi respectivul blog nu este singurul spaţiu din mediul on-line unde ortodoxia şi tot ceea ce ţine de Biserică sunt batjocorite.

Ignoranţa şi neştiinţa
Dincolo de ignoranţa şi necredinţa celor care creează şi întreţin astfel de bloguri, frapantă este ignoranţa, neştiinţa oamenilor care se lasă păcăliţi de astfel de „indivizi”. Am fost neplăcut surprins când am văzut cât de mulţi oameni au dat şi dau în continuare crezare, asemeni autorului articolului citat, acestor inepţii.
Sunt oameni care, în loc să caute relaţia cu preotul duhovnic din parohie, preferă să îşi expună toate problemele, în văzul tuturor şi înaintea unui necunoscut care este şi un escroc. Încă odată se poate proba adevărul pe care sfântul Marcu Ascetul l-a spus atunci când a vorbit despre cei trei uriaşi ucigaşi ai sufletului: prostia, uitarea şi ignoranţa. Durerea, necazurile şi dorinţa de a găsi o ieşire la liman nu sunt deloc scuze plauzibile care să explice satisfăcător ignoranţa şi prostia celor care se „spovedesc” în asemenea mod. Ei nu fac altceva decât să îşi extindă tragedia şi să rătăcească şi mai  mult într-un spaţiu virtual în care minciuna poate fi uşor vândută sub chipul falsului adevăr. Firea ne învaţă că persoana umană îşi rezolvă problemele de viaţă, de tristeţe sau de fericire prin rugăciunea adresată lui Dumnezeu sau prin comunicarea cu un alt om, cu o persoană de încredere. Aceasta este viaţa reală! În cea virtuală minciuna şi impostura sunt la ele acasă şi de aceea trezvia minţii, vigilenţa, atenţia sunt absolut necesare pentru a naviga în siguranţă într-un astfel de mediu. Altfel există riscul de a fi înghiţit de un „pafnutie pălmaşul” sau de  alţii de teapa lui. Recent am aflat că, într-o statistică, românii sunt, alături de greci, codaşii Europei la citit. Să fie şi asta o explicaţie care ne arată de ce mulţi dintre români preferă minciuna şi submediocritatea televizată în tot felul de emisiuni în locul activităţilor educative şi cu adevărat relaxante, atât pentru trup cât şi pentru duh? Oricum, este dureros faptul că pentru mulţi credinţa nu este însoţită de o trăire adecvată şi de o aprofundare treptată a învăţăturii lui Hristos, ci de ignoranţă. Doar aşa se explică uşurinţa cu care unii oameni se lasă înşelaţi de impostori cu mască de evlavioşi. Sper însă că între ortodocşii braşoveni nu se află niciunul care să fi căzut în mrejele „spovedaniei on-line”. Păcatele nu pot fi mărturisite cu adevărat decât înaintea preotului duhovnic, prin rugăciunea şi binecuvântarea căruia Hristos dăruieşte iertarea acestora.