Speranţa, darul Lui

„Înviind din mormânt cu adevărat, cuvioaselor femei le-ai poruncit să propovăduiască apostolilor scularea, precum este scris, şi, degrab alergând Petru, a stătut înaintea mormântului şi, văzând lumină în groapă, s-a spăimântat, pentru că a văzut într-însa giulgiurile singure zăcând, fără dumnezeiescul Trup; şi, crezând, a strigat: Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, că mântuieşti pe toţi, Mântuitorul nostru, că Tu eşti raza Tatălui.” (Utrenia de Duminică a Glasului 8)

Foarte interesantă este puterea omului de a răzbi în viaţă! Sunt multe reţete care într-un fel sau altul vând soluţia succesului. În ultimii ani, din ce în ce mai des, am întâlnit teoria gândirii pozitive.
Sunt frecvente promovările acestui mod de viaţă. Oamenii încep să creadă că îşi pot programa binele, gândindu-se la el şi evitând gândul rău sau chiar trist, în orice circumstanţă. Este o soluţie pentru un tonus bun.
Trist, dar adevărat este că noi totuşi nu suntem perfecţi. Din pricina imperfecţiunilor noastre este aproape imposibil să nu rănim pe cineva.
Uneori, astfel de greşeli sunt chiar ireparabile. Cam greu mai reuşim să gândim pozitiv după astfel de situaţii, iar dacă greşeala este fatală şansele să ne mai împăcăm cu noi înşine este aproape imposibilă (dacă am rămâne la resursele noastre pot spune că este chiar imposibilă).

Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, că mântuieşti pe toţi
Sfântul Apostol Petru cred că a trăit această experienţă atunci când a auzit cocoşul cântând în vinerea mare. Poate că la fel ca el mulţi au simţit o apăsare majoră când un prieten bun a suferit de pe urma sa. Cunosc o persoană care a trăit o astfel de experienţă căci, în urma unui stupid accident de maşină, cel mai bun prieten al său a murit. Cruntă experienţă, te marchează pe viaţă şi nu ştiu când mai poţi privi pozitiv restul existenţei.
Petru a reuşit după ce a văzut mormântul gol. Impresionantă şi eliberatoare privelişte. În acel moment a ştiut că Iisus a Înviat şi instantaneu nu s-a mai simţit de neiertat pentru complicitatea tacită la condamnarea Sa. Cugetând la trăirile sale din acea clipă, Sfinţii Părinţi au compus acest text de la Utrenia Duminicii Glasului al 8-lea.
Experienţa lui Petru a fost completată de experienţele lor în urma spovedaniei. Când te spovedeşti, cu sinceră părere de rău, Dumnezeu te iartă şi şterge chiar urmările faptelor tale rele. Greu de crezut! Mai ales când greşeala te apasă foarte tare şi nu crezi că se mai poate îndrepta. Cum am scris deja mai sus, dacă rămânem la resursele noastre cu siguranţă unele greşeli sunt imposibil de îndreptat. Este important să nu uităm că: ceea ce este cu neputinţă la om este cu putinţă la Dumnezeu.
Experimentând spovedania, mai ales în astfel de situaţii, constatăm că din darul Lui, păcatele au fost iertate şi răul irevocabil a fost transformat într-o capodoperă divină. Despre aceasta ne învaţă cântarea pe care am ales să o propun astăzi cititorilor spre meditaţie. Şi pentru sceptici recomand, spre încurajare, filmul rusesc Ostrovul, realizat în 2006 de regizorul Pavel Lungin.