Smerenie şi curaj

„Biruind cugetările cele stricăcioase şi care trag către cele pământeşti, te-ai arătat mare îndreptător călugărilor, Preacuvioase Mucenice Dometie, neînfricoşându-te de mânia împăratului celui ce nu voia să cinstească chipul lui Hristos. Pentru aceasta, te-ai şi săvârşit, cântând cântarea: Dumnezeu este cu mine şi nimeni împotriva mea.”
(Condacul Sfântului Mucenic Domeţie Persul)

Condacul pe care îl vom putea asculta la slujba de duminică din această săptămână aminteşte de viaţa Sfântului Mucenic Dometie Persul. Născut pe vremea marelui împărat Constantin, sfântul era de neam pers. Povăţuit de un oarecare Agar să treacă la creştinsm, sfântul s-a îndreptat spre cetatea Nisibi, aflată la graniţa dintre Imperiul Persan şi Imperiul Roman. A intrat, mai apoi, într-o mănăstire, a fost botezat şi a devenit călugăr. Fiind, însă, urât de monahii de acolo, sfântul a plecat la o altă mânăstire, cea a Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah.
Noul arhimandrit Nurvel, cunoscut pentru faptul că dormea foarte puţin, şezând, sprijint de toiag, l-a hirotonit pe Cuviosul Dometie diacon. Deoarece a aflat că arhimandritul doreşte să-l hirotonească şi preot, Sfântul s-a retras pe un munte pustiu („biruind cugetările cele stricăcioase şi care trag către cele pământeşti”). Ajungând la conducere un nou împărat, Iulian Apostatul, s-a poruncit omorârea lui Dometie cu pietre. Astfel, sfântul s-a mutat la Domnul, cântând lauda de la Ceasul al treilea: „Dumnezeu este cu mine şi nimeni împotriva mea”. Aşadar, smerenia şi curajul („neînfricoşându-te de mânia împăratului celui ce nu voia să cinstească chipul lui Hristos”) ne ridică deasupra ispitelor lumii acesteia, devenind părtaşi darurilor cereşti.