Sfinţii „întocmai cu Apostolii” (III)

Libertatea practicării cultului, pe care creştinii o dobândesc în urma Edictului de la Milan, este cauzată fără îndoială de minunea revelării Sfintei Cruci, iar în acest sens Sfântul Împărat Constantin poate fi numit al doilea Pavel, întrucât şi lui i se revelează în chip nemijlocit Mântuitorul Iisus Hristos.
Acordând libertate şi privilegii creştinilor Împăratul Constantin riscă, din punct de vedere politic şi social întrucât disputele dintre creştini pe tema învăţăturilor de credinţă erau dese şi puteau duce la destabilizarea Imperiului. Însă, într-adevăr, abilitatea împăratului Constantin este indiscutabilă pentru că acesta a ştiut să mijlocească pentru a-i aduce la masa dialogului pe episcopii Bisericii şi pe eretici, făcând, ca în urma acestor dialoguri să triumfe adevărul de credinţă.
El dorea ca Biserica să fie întărită prin linişte şi pace, să fie unită pentru că era conştient că unitatea Bisericii putea asigura şi unitatea Imperiului.
Edictul de la Milan nu a favorizat într-un mod exclusivist creştinismul. Prin acest act era acordată libertatea fiecărei religii şi chiar dacă Biserica creştină a fost privilegiată de Constantin, păgânii nu au fost persecutaţi şi nici ereticii.

Aşadar era o libertate bazată pe bună înţelegere, pe respect reciproc. Creştinismul devine o religie liberă la fel ca şi celelalte şi în acest sens importanţa Edictului de la Milan este una indiscutabil mare deoarece „a fost un act care a pus capăt poziţiei ilegale a creştinilor în Imperiu şi a declarat, în acelaşi timp, libertate religioasă absolută, reducând astfel de jure păgânismul de la statutul său iniţial de singură religie de stat la rangul de egalitate cu celelalte religii” (A. A Vasiliev, Istoria Imperiului Bizantin , pag. 97). Aşadar, chiar dacă în mod evident creştinismul devine religia oficială a Imperiului roman, totuşi, această oficializare a relaţiei dintre Împărat şi Biserică respectă în mod deplin şi libertatea celorlalte religii.

Libertatea religioasă astăzi  
Peisajul actual al Europei este unul total diferit de cel care definea Imperiul roman acum 1700 de ani. Statele europene se definesc acum ca fiind seculare, laice şi totuşi, respectând prin lege libertatea religioasă.
Libertatea religioasă dăruită de împăratul Constantin nu era de natură laică, ci de o inspiraţie profund religioasă, întrucât toate acţiunile sale au ca punct de plecare revelaţia dumnezeiască a Crucii. Astăzi, aceeaşi libertate pe care statele europene o acordă în materie de manifestare religioasă are ca punct de plecare o concepţie seculară, o toleranţă în care îşi fac simţită prezenţa concepţii străine nu doar eticii creştine, ci chiar şi unei etici laice.
Trăim astăzi într-o Europă în care, în virtutea libertăţii prozelitismul unor culte neo-protestante confuze este virulent, iar apariţia sincretismelor de tot felul, în special a celor de factură orientală, dă naştere unor confuzii periculoase. Exotismul cultelor sincretiste sau neo-păgâne atrage în mod evident tot mai multă lume dornică de schimbare, astfel încât, se poate lesne observa că libertatea care nu are ca suport şi sprijin Evanghelia lui Hristos propovăduită de Biserică este periculoasă nu doar pentru individ, ci şi pentru societate aşa cum libertatea personală care nu este susţinută de relaţia cu Dumnezeu este periculoasă.