Sfinţenia – sensul vieţii

Omul este conştient în adâncul fiinţei sale de existenţa unui alt nivel de realitate la care este chemat să ajungă. Psihanalistul vienez Viktor E. Frankl numea această conştiinţă sens al vieţii, un sens pe care omul îl caută neîncetat, dar de cele mai multe ori îl proiectează greşit asupra realităţilor trecătoare, denaturând astfel rostul nepieritor al vieţii. Dumnezeu este Cel care a pus în om gândul veşniciei, conştiinţa existenţei unei realităţi care depăşeşte tot ceea ce este trecător şi care se dăruieşte omului încă de aici ca arvună. Cei care au acceptat revelaţia unei astfel de realităţi s-au umplut de sfinţenie. „Părăsirea lumii” de către sfinţi poate fi înţeleasă şi ca depăşire, ieşire din lume prin noutatea modului de a-şi trăi viaţa. Orice om care îl acceptă pe Dumnezeu se înnoieşte, devine altul, schimbându-şi în acelaşi timp şi modul de a vieţui. Cât timp suntem în trup nu putem face abstracţie de toate aspectele trecătoare ale vieţii, însă nici nu trebuie să ne limităm viaţa doar la atât. Dumnezeu ne cheamă la depăşire şi la ieşirea din lume pentru a dobândi ceea ce ne împlineşte în mod sigur ca făpturi ale Sale: sfinţenia. Acesta este sensul vieţii, iar dacă l-am uitat suntem datori să îl redescoperim.