banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8661 - 15 mai 19:10

Sfintele icoane (I)

Autor: Preot Antonio ARONEASA

Publicat la 16 octombrie 2017

Icoana este un element fundamental al cultului ortodox şi ea este nelipsită din biserici şi din casele credincioşilor

Sfintele icoane (I)

Icoana este un element fundamental al cultului ortodox şi ea este nelipsită din biserici şi din casele credincioşilor. Unii poartă cu ei iconiţe ale Domnului Hristos, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor ocrotitori, sau ale sfinţilor la care au evlavie, ceea ce arată că cinstirea icoanei nu se restrânge doar la spaţiul liturgic al bisericii, ci este, într-un fel, omniprezentă. Vedem icoane pretutindeni ceea ce, pe de o parte este bine, iar pe de altă parte acest fapt cauzează destule neajunsuri întrucât multe dintre „iconiţele” vândute la colţ de stradă nu îndeplinesc caracteristicile unor icoane autentice. Să nu mai spunem de cele care se vând la diverse chioşcuri de ziare, fiind expuse alături de imagini indecente. Alegerea unei icoane autentice depinde foarte mult de educaţia credinciosului şi de minimele lui cunoştinţe în legătură cu învăţătura bisericii despre icoane.

Ce este icoana?
Este foarte important să ştim ce este icoana şi care este rolul ei. Multe lămuriri aduce sensul etimologic al termenului care provine din grecescul „eikon” şi se traduce prin chip, sau reprezentare. O definiţie teologică simplă a icoanei spune că icoana este reprezentarea uneia sau mai multor persoane sfinte, a unor evenimente biblice sau din istoria sfântă a Bisericii, căreia i se cuvine cinstire. Pr. Prof. Ene Branişte spune că termenul de icoană „înseamnă la origine asemănare şi poate avea mai multe înţelesuri. După Sf. Ioan Damaschin icoana este o asemănare, un model, o întipăritură a cuiva, care arată în ea pe cel ce este înfăţişat în icoană” (Pr. Prof. Ene Branişte, Liturgica Generală, Bucureşti, 1993, pag. 415). Dacă ne referim strict la sensul etimologic al cuvântului orice reprezentare plastică este o „icoană” întrucât reprezintă pe cineva sau ceva. Toate au o simbolistică, dată în general de autorul lor. Însă, în sensul consacrat de-a lungul timpului icoană este doar acel obiect sfinţit care poate fi folosit în actul închinării pentru a înlesni credinciosului comunicarea duhovnicească cu persoana sfântă reprezentată.
O altă definiţie adâncă, superbă, a icoanei a fost dată de un teolog elveţian, Michel Quenot, care şi-a intitulat una dintre cărţi „Icoana – fereastră spre Absolut”. Această definiţie redă esenţa icoanei ortodoxe care constă în deschiderea către lumea veşniciei, către Împărăţia lui Dumnezeu. În comparaţie cu fereastra care oferă deschidere către lumea înconjurătoare lăsând totodată lumina naturală să pătrundă în încăpere, icoana oferă perspectiva veşniciei, îl transportă pe cel care se roagă către persoana reprezentată, transmiţându-i totodată lumina harului dumnezeiesc care se revarsă prin ea. Prin ceea ce este, prin natura destinaţiei sale icoanei nu îi poate fi dată altă întrebuinţare decât cea cultică, atât la nivel personal cât şi eclesial.

Cinstirea persoanei
Dacă cinstirea icoanei este indubitabilă în sfintele locaşuri, la nivel personal fiecare credincios este dator să acorde atenţia cuvenită locului în care îşi aşează icoanele în casă şi cu atât mai mult să fie atent la locul în care îşi va ţine iconiţele primite cu diverse ocazii. Dacă acceptăm icoanele în relaţia noastră cu Dumnezeu, cu Maica Domnului şi cu sfinţii, ca mijlocitoare şi puncte de legătură cu cei reprezentaţi, atunci este firesc să le acordăm şi cinstirea cuvenită, conştienţi fiind că această cinstire nu se dă materiei în sine din care este realizată icoana, ci ea trece „dincolo” ajungând la prototipul reprezentat pe ele. De altfel, învăţătura bisericii despre icoane arată că, în cazul în care chipul persoanei reprezentate se deteriorează atât de mult încât nu mai poate fi recunoscut, atunci materialul respectiv îşi pierde calitatea de icoană. El nu poate fi aruncat totuşi într-un loc necurat, având în vedere destinaţia pe care a avut-o până în momentul deteriorării, ci, în funcţie de materialul din care este alcătuită icoana, este ars în foc sau îngropat într-un loc curat. Bineînţeles, în funcţie de starea de degradare a materialului, există şi posibilitatea refacerii icoanei.  


 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie