banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8644 - 21 apr 22:26

Sfătuiri către un pustnic tânăr (fragment)

Autor: Sfântul EFREM Sirul (prăznuit la 28 ianuarie)

Publicat la 28 ianuarie 2019

Zis-a oarecare din sfinţi: „Cugetă cele bune, ca să nu cugeţi cele rele, fiindcă mintea a fi deşartă, nu suferă”

Sfătuiri către un pustnic tânăr (fragment)

Zis-a oarecare din sfinţi: „Cugetă cele bune, ca să nu cugeţi cele rele, fiindcă mintea a fi deşartă, nu suferă”. Deci, să dăm mintea noastră în cugetarea cuvintelor lui Dumnezeu şi în rugăciuni şi în înţelegere bună. Căci deşarta cugetare lucruri ale deşertăciunii odrăsleşte, iar cugetarea bună, rod bun dă. Să avem în minte şi aceasta, că mulţi tirani au stăpânit ţări şi cetăţi, şi lauda lor s-a stins şi s-au făcut ca şi cum nu ar fi fost. Câţi împăraţi au împărăţit peste multe neamuri, ridicându-şi lor chipuri şi statui, gândind prin aceasta să fie pomeniţi după ieşirea din viaţă.
Şi după ei au venit alţii şi au surpat chipurile lor şi au sfărâmat statuile lor şi feţele lor ştergându-le, chipul lor l-au tipărit. Ci şi lucrurile lor de alţii s-au stricat. Iar alţii, morminte strălucite şi-au gătit lor, părându-li-se prin aceasta că îşi întăresc loruşi nume veşnic, zugrăvindu-şi deasupra mormântului al lor chip. A venit alt neam, s-a dat ocârmuirea sub stăpânirea altuia, şi aceştia, sicriul voind a-l curăţi după cuviinţă, ca nişte pietricele oasele lor le-au mutat. Şi ce a folosit lor sicriul cel de mult preţ, cel în chipul piramidelor?
Deci, toate lucrurile deşertăciunii în nimic au încetat, iar cei ce se îmbogăţesc în Dumnezeu şi în Dânsul s-au slăvit, nu aşa. Ca şi slavă neîncetată şi-au gătit loruşi, ca precum lumina soarelui, şi a lunii, şi a danţului stelelor, până acum nu s-a înnegrit, nici s-a prefăcut în vechime de la zidirea lor până acum, şi tot neamul trupului şi al sângelui, ca nişte grâu copt ce se seceră de vreme se strânge, iar lumina soarelui, şi a lunii, şi a stelelor, tot într-un chip întinereşte şi se înnoieşte şi se străluceşte pentru hotarul Ziditorului, pe care l-a hotărât lor să stăpânească ziua şi noaptea, aşa şi celor ce îl iubesc pe El le-a hotărât împărăţia cerurilor şi bucuria cea neîncetată. Şi precum în aceasta nemincinos este, aşa şi în aceea adevărat este. Şi acestea vor trece când va voi Ziditorul, iar slava sfinţilor nu va avea sfârşit.
Deci, să ne sârguim a face roduri de pocăinţă, ca nu, încuindu-ne afară de bucuria aceea, să ne trimitem în pământ întunecat şi împâclit, în pământul întunericului celui veşnic. Intră în cămara ta şi închide uşile, astupă încă şi ferestrele şi şezi înăuntru, şi vei vedea ce fel de chinuire are întunericul, unde fără de durere şi fără de muncă şezi, măcar că în stăpânirea ta stă, când vei voi să deschizi şi să ieşi. Deci, care durere ţi se pare ţie că are întunericul cel mai dinafară, unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor? Uită-te înăuntrul hogeagului hornului tău, cel înfuningenat, şi ridică-ţi ochii tăi la răsăritul soarelui, şi vezi deosebirea, şi fugi de lucrurile întunericului. Răutatea este întuneric, iar fapta bună lumină. Răutatea fiind urmată, înnegreşte pe lucrătorii ei, iar fapta bună făcându-se, străluciţi face pe isprăvitorii ei.


 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie