Sfântul Varvar tâlharul

Era în pădure un hoţ pe care nimeni nu îl putea prinde. El îi jefuia şi îi omora pe toţi cei care treceau pe acolo astfel încât oamenii se temeau să mai treacă pe acel drum.
Dar pe Vavar a început să-l mustre conştiinţa pentru ceea ce făcuse toată viaţa şi s-a gândit că va trebui să răspundă în faţa lui Dumnezeu pentru  toate păcatele săvârşite. Se duce Varvar la preotul duhovnic, îşi mărturiseşte păcatele săvârşite şi-l întreabă dacă mai este mântuire pentru el. Preotul îi răspunde că pentru toţi este mântuire oricât de grele ar fi păcatele, dacă se căiesc de ele, căci mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte.
Varvar auzind că mai este o speranţă pentru el, şi-a dat singur un canon: să meargă toată viaţa pe coate şi pe genunchi, asemănându-se cu animalele, căci zicea el:
- Nu sunt vrednic să ridic privirea la Cer, după toate fărădelegile pe care le-am făcut.
Varvar i-a cerut preotului să-l lase în curtea sa alături de câini şi să mănânce împreună cu ei. După trei ani de nevoinţă, preotul i-a spus lui Varvar că Dumnezeu l-a iertat şi că poate intra în rândul oamenilor.
Dar Varvar a răspuns:
- Chiar dacă Dumnezeu m-a iertat, eu nu o să mă iert niciodată pentru ce am făcut, şi a plecat tot pe coate şi pe genunchi într-o luncă unde păşteau vitele şi acolo şi-a petrecut restul vieţii mâncând iarbă şi fructe. După 12 ani, trei vânători l-au împuşcat crezând că este o fiară sălbatică, dar când s-au apropiat şi-au dat seama că este un om. Varvar le-a cerut să-l cheme pe preot ca să-l spovedească şi să-l împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului. Preotul a venit şi l-a pregătit sufleteşte, apoi Varvar şi-a dat sufletul şi a fost îngropat tot acolo.
Nişte copii se jucau în locul în care era înmormântat sfântul, iar unul dintre ei fiind bolnav şi atingându-se de crucea de la mormânt s-a făcut sănătos.
Iată cum un tâlhar prin pocăinţă a devenit sfânt.