Sfântul Preot Mărturisitor Ioan din Galeş

Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din rândul preoţilor şi credincioşilor ortodocşi români din Transilvania s-au ridicat numeroşi apărători ai dreptei-credinţe, în faţa încercărilor autorităţilor habsburgice de a-i trece cu forţa la uniaţie. Între aceştia se numărau cuvioşii ieromonahi Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara şi Nicodim, protopopul Nicolae Pop din Balomir, preoţii Moise Măcinic din Sibiel şi Ioan din Galeş, Ioan din Aciliu, Ioan din Poiana Sibiului, Ioan şi Oprea din Sălişte, Ioan Piuariu din Sadu, preotesele din Tilişca, din Poiana şi din Deal, credincioşii ţărani Oprea Miclăuş din Sălişte, Ioan Oancea din Făgăraş, Constantin Petric din Jina, Ioan Crăciun din Cărpiniş, Toma Maier din Răhău, Tănase (Todor) Todoran din Bichigiu - în părţile Bistriţei. Istoria a păstrat şi alte mii de nume ale preoţilor şi ale credincioşilor, - bărbaţi, femei şi chiar copii.
Între aceştia, un loc aparte ocupă vrednicul mărturisitor al credinţei ortodoxe, Preotul Ioan din satul Galeş, din părţile Sibiului. Se crede că a fost hirotonit fie la Bucureşti, fie la Râmnic ori la Carloviţ, ca şi alţi tineri transilvăneni, în lipsa unui ierarh ortodox atunci în Transilvania. Într-un raport al episcopului rutean unit Manuil Olszavszky de la Muncaci, din 1746, - care fusese trimis de autorităţi să cerceteze starea de spirit a românilor transilvăneni, - între preoţii pe care-i prezenta ca potrivnici ai unirii cu Roma se număra şi Ioan din Galeş. În decembrie 1750, el figura printre cei şase semnatari ai unui lung memoriu adresat de românii din părţile sudice ale Transilvaniei mitropolitului ortodox sârb din Carloviţ, Pavel Nenadovici, prin care-i relatau suferinţele pe care le îndură pentru credinţa lor strămoşească.
Cu două săptămâni înainte de Paştile anului 1752, preoţii Ioan din Poiana Sibiului şi Ioan din Galeş, „împreună cu mai mulţi români” au pornit spre Becicherec, în Banat, unde se găseau alţi doi neînfricaţi luptători pentru Ortodoxie, anume credinciosul Oprea Miclăuş din Sălişte şi preotul Moise Măcinic din Sibiel, pentru a le duce un memoriu al românilor din părţile de sud ale Transilvaniei, ca ei să-l prezinte apoi împărătesei Mana Tereza, la Viena.
În luna mai 1756, preotul Ioan a fost arestat şi dus în lanţuri la Sibiu. Bătrânul său tată, Ioan Burborea (Vârvorea), înainta atunci o scrisoare Tezaurariatului din Transilvania, solicitând eliberarea lui din închisoare, pe cauţiune, sau cel puţin să-i dezlege lanţurile, pentru a se bucura de lumina zilei.
Nimeni n-a ţinut însă seama de rugămintea unui părinte îndurerat de suferinţa fiului său preot. Dimpotrivă, împărăteasa Maria Tereza a dat ordin să fie dus în secret în închisoarea cetăţii Deva, urmând să fie reţinut acolo până la moarte. În 16 noiembrie 1757 va fii dus cu escortă militară de la Deva în Banat, iar de acolo la Graz.
Spre deosebire de alţi tovarăşi ai săi de suferinţă despre al căror sfârşit nu ştim nimic, despre Părintele Ioan din Galeş avem două mărturii târzii. Astfel, cronicarul braşovean Radu Duma menţiona că în anul 1776 câţiva comercianţi din Braşov, aflaţi în treburi negustoreşti la Graz, l-au cercetat în temniţă, mărturisindu-le „că mai bine va muri acolo decât să-şi lase credinţa cea pravoslavnică”. Se pare că după un şir lung de ani, a fost mutat în închisoarea de la Kufstein, unde îşi sfârşiseră viaţa şi alţi mucenici ai Ortodoxiei transilvane. În adevăr, în 1780, un alt întemniţat de acolo, sârbul Ghenadie Vasici, scria: „Aici în fortăreaţă este şi un preot român din Transilvania, cu numele Ioan, care pătimeşte în robie de 24 de ani pentru credinţa ortodoxă”. Acesta nu putea fi decât Ioan din Galeş, întemniţat cu 24 de ani în urmă, adică în 1756.
Aşa şi-a sfârşit viaţa, departe de familia şi de păstoriţii lui, cinstitul Preot Mărturisitor Ioan, din Galeşul Sibiului. Împodobit cu nimbul mucenicesc, numele lui cinsteşte în veci patria şi neamul din care s-a ridicat, rămânând statornic în credinţă.