Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul

În timpul persecuţiei împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu, ginerele său, s-a pornit mare persecuţie contra creştinilor. În urma victoriei obţinute în 297 contra perşilor, Maximian Galeriu, socotind pe nedrept că îndeosebi creştinii sunt vinovaţi de slăbirea şi decăderea Imperiului Roman, a hotărât îndepărtarea soldaţilor creştini din armată, pentru că ei nu dădeau dovadă de vitejie ucigând în timpul luptelor pe duşmanii imperiului.
Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul a trăit în secolele III-IV, era de neam traco-roman şi a făcut parte din legiunea romană din cetatea Durostorum, oraş din provincia Moesia Inferior (astăzi Silistra – Bulgaria). A devenit veteran după 20 de ani de slujire în armată, fiind camarad cu alţi mărturisitori traco-romani de seamă, precum Pasicrat, Valentin sau Eusichie (despre care se ştie că Iulie l-a îmbărbătat în temniţă, chiar în ajunul execuţiei sale). Ca şi aceştia, Sfântul Iuliu a primit mucenicia în timpul marii persecuţii din vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, în anul 304, când a fost adus la judecată înaintea prefectului locului. Dregătorul a căutat mai întâi să-l convingă pe veteran să jertfească zeilor, promiţându-i o leafă substanţială. Veteranul Iuliu a refuzat categoric să se lepede de credinţa sa în Hristos pentru bani. Sfântul i-a declarat dregătorului că era gata mai degrabă să moară pentru Hristos decât să asculte de legile păgâne care cereau aducerea de jertfe unor zei falşi.
Pentru că refuza să aducă jertfă zeilor, este ameninţat cu tăierea capului. Sfântul Iuliu Veteranul nu se înfricoşează la aflarea acestei pedepse, dimpotrivă, o consideră o încununare a vieţii sale pământeşti. În procesele verbale de judecată, prezente în „Acte martirice”, aflăm şi mărturisirea lui Iuliu Veteranul: „Acela (Iisus Hristos) a murit pentru păcatele noastre, ca să ne dăruiască viaţa cea veşnică. Hristos Dumnezeu rămâne în vecii vecilor. Pe Acesta de-L va mărturisi cineva, va avea viaţă veşnică; iar cel ce-L va tăgădui va avea pedeapsă veşnică“.
După mai multe încercări de convertire, Sfântul Iuliu Veteranul le răspunde: „De voi trăi împreună cu voi, va fi pentru mine moarte. Dacă voi muri înaintea Domnului Hristos, voi trăi în veşnicie. Am ales să mor pentru un timp, ca să trăiesc în veşnicie cu sfinţii”. Văzând curajul lui şi credinţa lui neclintită, dregătorul a poruncit să i se taie capul.
Şi pe când îl duceau la locul de osândă, îl sărutau toţi. Un oarecare Isihie, care era ostaş creştin şi era şi el închis, i-a zis Sfântului Mucenic: „- Te rog, Iuliu, să împlineşti cu bucurie făgăduinţa ta, ca să primeşti cununa pe care Domnul a făgăduit-o credincioşilor Săi, şi să-ţi aminteşti si de mine. Bineînţeles că şi eu te voi urma. Te rog, salută pe Pasicrate şi pe Valention; slujitorii lui Dumnezeu, care au luat-o înaintea noastră către Domnul, prin buna mărturisire”. Iar Iuliu, sărutându-l pe Isihie, i-a zis: „- Grăbeşte-te, frate, să vii (în împărăţia cerurilor), căci au auzit făgăduinţele tale cei pe care i-ai salutat”. Şi primind Iuliu ştergarul, s-a legat la ochi şi
şi-a acoperit capul, apoi s-a rugat fierbinte: „Doamne, Iisuse Hristoase, pentru numele Căruia pătimesc acestea, Te rog să binevoieşti a primi sufletul meu cu sfinţii Tăi martiri”.
Sfântul Iuliu Veteranul a primit astfel cununa muceniciei pe 27 mai 304, în cetatea Durostorum.