Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava s-a născut din părinţi iubitori de Dumnezeu, în jurul anului 1300. Ioan va creşte în grija mărturisirii dreptei-credinţe, împlinind totodată în viaţa sa şi porunca iubirii semenilor. Purtându-se cu toată bunăcuviinţă faţă de cei din jurul, său, el se arăta chip al blândeţilor, aşa cum deprinsese de la preoţii şi dascălii cetăţii de la care tânărul a luat învăţătură pentru înţelegerea adevărurilor nepieritoare ale Evangheliei şi spre mărturisirea cu statornicie a dreptei-credinţe. În îndeletnicirile sale, făcând negoţ asemenea majorităţii locuitorilor Trapezuntului, Ioan adesea călătorea prin cetăţile şi târgurile de pe malurile Mării Negre.
Într-una din călătoriile sale spre Cetatea Albă, râvnitorul Domnului discuta adesea cu negustorul apusean Reiz, care îşi arăta făţiş împotrivirea faţă de credinţa propovăduită de el. Dovedindu-i-se că nu are dreptate în cele afirmate, Reiz lasă totuşi germenele răutăţii să se cuibărească în inima sa, hotărând în sine să se răzbune pe tânărul Ioan, cunoscut pentru viaţa sa cucernică şi pentru zelul mărturisirii credinţei celei adevărate. Mergând la eparhul cetăţii, negustorul veneţian îi spuse că Ioan ar vrea să se treacă la religia cea străveche a tătarilor, zicându-i: „- Este, o conducătorule, în corabie un bărbat care, venind cu mine de la Trapezunt, mi-a mărturisit că ar vrea să se lepede de credinţa sa şi să primească legea voastră cea străveche”.
Această veste l-a bucurat foarte mult pe dregătorul tătar, care a cinstit cu daruri alese pe Reiz. El a poruncit totodată să-i fie adus şi acest tânăr minunat, dornic să îmbrăţişeze credinţa altaică a strămoşilor săi. De aceea, el l-a întâmpinat cu cuvinte măgulitoare: „- Am auzit că eşti unul dintre bărbaţii aleşi şi înţelepţi din Trapezunt şi că ai dori să îmbrăţişezi străvechea noastră credinţă. De aceea, cu tăria izvorâtă din trăirea adâncă a credinţei celei adevărate, ca şi mucenicii de altădată, Ioan a răspuns cârmuitorului tătar: „- Să nu-mi fie mie a mă lepăda de Hristos, căci ce-ar putea despărţi inima mea de „Soarele dreptăţii” şi de „Răsăritul cel de Sus” şi a mă întoarce în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu. Preaputernice eparhe, vorbele care ţi s-au spus despre mine sunt mincinoase, sunt iscodiri răutăcioase. Eu nu voiesc să dispreţuiesc bunătatea pe care mi-ai arătat-o, dar nu pot să mă lepăd de Hristos - lumina lumii”.
Auzind aceasta a poruncit ca el să fie supus unor munci groaznice. Dar în toiul chinurilor, mărturisitorul ortodox lăuda neîncetat pe Dumnezeu pentru că l-a învrednicit de asemenea pătimiri, mulţumindu-i pentru darul de a purta pe trupul său „rănile lui Hristos”. Caznele la care a fost supus i-au întărit întreaga fiinţă. Prin suferinţele cele trecătoare, de Dumnezeu iubitorul Ioan a ajuns la vrednicia de a se face părtaş tuturor darurilor dumnezeieşti, a dobândit „cununa” vieţii veşnice. Pentru aceasta i s-a luminat faţa de o lumină atotstrălucitoare, mai presus de fire.
A fost legat de coada unui cal şi târât pe caldarâmul cetăţii. Trupul lui fusese sfâşiat de pietrele ascuţite ale străzilor, însă buzele nu încetau să înalţe rugăciuni către Atotţiitorul, care pe toate le rânduieşte cu înţelepciune. Tăria în credinţă a lui Ioan l-a determinat pe unul dintre chinuitori, cuprins de furia întunecată a necredinţei să scoată sabia şi să-i taie capul. Astfel, prin moarte mucenicească, mărturisitorul Domnului a primit cununa cea neveştejită a slavei sfinţilor şi vrednicia de a fi unul din „casnicii” Lui.
Pentru a-şi exprima mânia lor faţă de Sfântul Ioan, tătarii nu au dat voie creştinilor din Cetatea Albă să-i ia trupul de pe caldarâm şi să-l prohodească, după rânduiala creştinească. Dumnezeu însă, a arătat marea Sa iubire faţă de noul ales, trimiţând îngerii să tămâieze trupul lui Ioan cu laude cereşti şi cu doxologii.
În 1402 moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou sunt aduse la Suceava. Ziua sa de prăznuire fiind 2 iunie.